Pe 22 septembrie are loc echinocțiul de toamnă, când începe toamna astronomică.
Este momentul în care Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, iar durata zilelor este egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților, potrivit site-ului Observatorul Astronomic Vasile Urseanu.
După echinocțiul de toamnă, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstițiul de iarnă, din 21 decembrie.
La latitudinile țării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit și orizont.
Echinocțiul de toamnă nu se produce la aceeași dată, pentru că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic, fenomentul avâd loc pe 21, 22, 23 sau 24 septembrie, cel mai des, pe 22 și 23 septembrie.
Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocțiului se numesc puncte echinocțiale, fiind denumite „punctul vernal” și, respectiv, „punctul autumnal”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.