Început de 2015 cu acelaşi seducător Placido Domingo

„Sunt eu însumi uimit că încă mai cânt”.

Placido Domingo, legenda vie a artei lirice.

Pentru a sărbători numărul 100, revista Opéra i-a dedicat o amplă prezentare şi a realizat un interviu cu tenorul spaniol care, de-a lungul a 55 de ani de carieră, a abordat 144 de roluri. Un record absolut. În plus, el este şi dirijor, director de operă şi preşedinte al unor concursuri şi continuă să alerge în cele patru colţuri ale lumii, înlănţuind rolurile într-un ritm stupefiant, în momenul de faţă în repertoriul de bariton.

Cu Angela Gheorghiu

În 2005, Placido Domingo mărturisea că ar dori să cânte, la un moment dat, Simon Boccanegra, care să fie cântecul său de lebădă. La puţin timp după această mărturisire, Daniel Barenboim l-a convins să participe la o nouă coproducţie a Staatsoper Berlin şi a Teatrului Scala din Milano, a cărei premieră urma să aibă loc în capitala germană în octombrie-noiembrie 2009. Au urmat şi alte opere care i-au oferit acest rol. Era înainte de propunerea de a cânta în Rigoletto la Mantova, în 2010, pentru televiziune, în locurile şi la orele acţiunii operei.

A acceptat ambele propuneri, care au avut un imens succes.

Cei trei tenori

Au urmat, în 2012, Francesco Foscari din I due Foscari, apoi, în 2013, Giorgio Germont din La Traviata, Nabucco, Giacomo din Giovanna d’Arco şi Luna din Il Trovatore.

Întrebat de criticul Richard Martet dacă a urmărit o anumită ordine în interpretarea rolurilor de bariton, Palcido Domingo a răspuns: „Deloc. Au decis împrejurările, momentele în care am primit ofertele teatrelor. Prevăzusem, de exemplu, să debutez în Renato din Un ballo in maschera la Scala, proiect care nu s-a realizat însă”.

Cu Ruxandra Donose

Dintre rolurile de bariton din creaţia verdiană, Placido Domingo este sigur că nu va aborda două pentru că nu are, după cum a declarat, nicio afinitate cu personajele respective: Falstaff şi Iago, pe care l-ar vedea ca o trădare faţă de Otello. „Am iuibit atât de mult acest personaj al Maurului, pe care l-am încarnat de nenumărate ori de-a lungul carierei mele! Şi apoi, Iago un «villain», cum spun englezii, un personaj «rău» şi eu detest oamenii răi: din acelaşi motiv nu voi cânta Scarpia în Tosca. Există un al treilea rol care îmi pune probleme: Amonastro. Nu spun nici da, nici nu. În panorama baritonilor verdieni, tatăl Aidei ocupă o poziţie singulară. Compozitorul nu i-a rezervat nicio arie – o caracteristică ce se regăseşte şi la Simon Bocanegra -, iar scriitura vocală, în fiecare dintre intervenţii este extrem de dramatică, violentă chiar în actul al treilea în duetul cu fiica sa. Asta îmi dă de gândit…”

Cu Zubin Mehta, Ferruccio Furlanetto şi Ioan Holender

Deşi vocea sa păstrează în mare măsură coloratura de tenor, Placido Domingo se simte în largul său în zona baritonală. „Am greutatea şi robusteţea necesare în registrele mediu şi grav şi ştiu cum să-mi colorez vocea pentru a o face mai întunecată. Nu mai pot să cânt Gabriele Adorno, Manrico sau Alfredo Germont, iar publicul mi se pare, este mulţumit să mă asculte în Simon Boccanegra, Luna au Giorgio Germont. De ce n-aş face-o? Sunt perfect conştient că la vârsa mea totul se poate opri de azi pe mâine. Îmi fac planuri pentru următorii doi, trei, patru sau cinci ani, chiar ştiind că poate ele nu se vor concretiza. Vocea s-ar putea să nu mă mai asculte, sănătatea la fel. Sunt uimit eu însumi că încă mai cânt… Dar în viaţă am simţit întotdeauna nevoia să merg înainte, să accept noi provocări, să fac lucruri noi. Aşa sunt eu!”

Cu Francesco Meli şi Maria Agresta în I Due Foscari

În februarie 2015, Placio Domingo va cânta pentu prima dată Macbeth la Staatsoper Berlin. Un rol pe care l-a acceptat. Deşi este vorba despre un personaj „rău”, considerând însă că deşi este un asasin, Macbeth este în acelaşi timp o victimă. L-au atras partitura magnifică de la duetul cu Ban, Due vaticini, până la Pieta, rispetto din ultimul act. Dar şi dimensiunea tragică, cea a actorului de teatru. „Macbeth, ca şi Otello, înseamnă o suită de monologuri shakespeariene puse pe muzică”.

În rolul Bajazet din Tamerlano de Haendel

În martie va cânta Don Carlo din Ernani la Metropolitan Opera din New York. Vor urma Monfort din Vecerniile siciliene, Miller din Luisa Miller, Posa din Don Carlos, Carlo din Forţa destinului… Şi, desigr, va continua să cânte Simon Boccanegra, Nabucco, Giorgio Germont, Luna…

Acest din urmă personaj este, după părerea lui Placio Domingo, un om care suferă, o victimă a destinului. „Luna a a trăit lucruri atroce încă din tinereţe şi viaţa lui este bântuită de căutarea fratelui dispărut. În plus, este sincer îndrăgostit de Leonora. Aceste aspecte m-au atras”.

Cu Olga Borodina în Adriana Lecouvreur

Un rol pe care nu crede că îl va mai cânta, cel puţin nu pe scenă, este Rigoletto, interpretat ultima dată în 2010. „Este un rol foarte obositor, atât pe plan vocal, cât şi fizic, poate cel mai obositor dintre baritonii verdieni. În plus, o anumită tradiţie l-a îngreunat cu o serie de note adăugate pe care te simţi obligat să le interpretezi pentru a nu dezamăgi publicul. Note care nu sunt indispensabile”.

Cu Anna Netrebko

Plăcerea de a cânta astăzi roluri de bariton este atât de mare încât nu regretă rolurile de tenor pe care le-a avut în aceleaşi opere. „Cred chiar că îl prefer pe Giorgio Germont fiului său! Marele duet din actul II cu Violetta constituie, după părerea mea, punctul culminant din La Traviata: emoţiile transmise prin muzică şi text sunt incredibile. Sunt fascinat mai ales de modul în care personajul, plin de furie şi dispreţ la intrarea în scenă, se umanizează treptat până la a deveni ecoul suferinţelor tinerei din faţa lui. Acest moment nu are decât puţine altele echivalente în creaţia verdiană. Fără îndoială, compozitorul a dat întotdeauna maximum în analiza relaţiei părinte-copil. Verdi şi-a pierdut copiii când erau mici şi când el era foarte tânăr. Şi asta se aude în muzica lui”.

Cu Geraldine Chauvet la Arena di Verona

Îi place să cânte Simon Boccanegra, Francesco Foscari sau Nabucco şi pentru că visează să cânte Miller şi Montfort şi visează la marile duete cu Luisa şi Henri… Francesco Foscari, pe care l-a reluat la Covent Garden din Londra în noiembrie, este un personaj pentru care are empatie şi mai ales „este singurul care este mai bătrân decât mine, pentru că în 1457, când se desfăşoară acţiunea, Dogele avea 84 de ani!”.

În I due Foscari

Placido Domingo n-a aborat însă numai roluri verdiene. În 2012 a cântat rolul Athanael din Thais. De atunci este în căutarea altor roluri din muzica franceză care să-i convină. În Hérodiade de Masenet, ar fi rolul lui Herode, pe care îl cunoaşte foarte bine pentru că a cântat de mai multe ori rolul Jean… Escamillo din Carmen nu-l interesează, spre deosebire de Regele Arths de Chausson, un personaj şi o operă cu care i-ar face plăcere să se confrunte. În acest moment se gândeşte mult la Contele din Nunta lui Figaro şi studiază Gianni Schicchi, pe care îl va interpreta la Teatro Real din Madrid în iunie 2015. Va fi prima sa incursiune ca bariton în universul comediei.

În Cidul

Desigur, Placido Domingo n-a renunţat cu totul la rolurile de tenor. Continuă să cânte în concert arii într-un registru mai acut decât Nabucco sau De Luna, mai ales din zonele operetei şi zarzuelei. Apoi se gândeşte adesea la partitura Don Giovanni de Giuseppe Gazzaniga, al cărui rol titular destinat tenorului i se pare interesant.

În Fedora la Washington National Opera

Întrebat dacă este tentat să se ocupe şi de regie, Placido Domingo a negat. „Sunt cântăreţ, dirijor, director de teatru. Ajunge. Şi apoi, soţia mea este regizor. Marta are un ochi extraordinar: în timpul repetiţiilor, când ai impresia că totul funcţionează, ea vede imediat ce nu merge, chiar şi când sunt implicat eu însumi… Mă ajută enorm!”

În rolul Gustavo III din Un ballo in maschera, 1993

Ultimul disc înregistrat, Encanto del Mar, apărut de curând la Sony Classical, este consacrat în întregime cântecelor. Este o opţiune pe care au avut-o toţi marii cântăreţi de operă, cum ar fi Caruso, Beniamino Gigli, Tito Schipa… „Dacă ei ar fi trăit în epoca starurilor rock şi pop, sunt sigur că ar fi cântat alături de ei”, afirmă Domingo. Noul album reuneşte cântece din întregul bazin al Mării Mediterane.

În Don Carlo

Între Concursul Operalia şi Centrul de perfecţionare, pe care l-a fondat la Los Angeles, Placido Domingo, care este mereu în contact cu generaţiile tinere, remarcă apariţia mai rară a vocilor dramatice. Nu numai la tenori, dar şi la soprane, mezzosoprane, baritoni şi başi. Situaţie pe care o regretă mai ales în calitatea lui de director de teatru, pentru că a devenit foarte greu să alcătuieşti o distribuţie pentru Aida, Forţa destiului, La fanciulla del West sau Turandot.

O viaţă închinată Operei

În Idomeneo

Placido Domingo a debutat în 1959 în rolul Borsa din Rigoletto, în Mexic, primul rol important venind doi ani mai târziu: Alfredo Germont din La Traviata, interpretat la Monterrey.

În 1962 a intrat în trupa Operei Naţionale din Israel. Au urmat debutul la New York City Opera cu Pinkerton din Madama Butterfly, creaţia americană a operei Don Rodrigo de Alberto Ginastera, debutul la Staatsoper Wien, în 1967, în Don Carlo şi apoi la Metropolitan Opera din New York, cu rolul Maurizio din Adriana Lecouvreur.

În Simone Boccanegra cu Anja Harteros

Marele succes pe care l-a avut la Arenele din Verona cu rolul Calaf din Turandot, la San Francisco cu Rodolfo din La Bohème şi la Scala cu Hernani i-a adus invitarea la Covent Garden pentru Mario Cavaradossi din Tosca. La Teatro Colon a cântat Don Alvaro din Forţa destinului, la Opera din Paris a apărut în Manrico din Il Trovatore. La Festivalul de la Salzburg a evoluat în Don Carlo, la Hamburg în Otello.

În rolul Neruda din Il Postino

În 1982 a filmat La Traviata, în regia lui Franco Zeffirelli, iar în anul următor Carmen regizat de Francesco Rosi. Din nou cu Zeffirelli, în 1985, pentru pelicula Otello, rol pe care l-a cântat în 1987 şi la Scala cu ocazia centenarului creării operei.

În 1980 a avut loc primul concert al celor Trei Tenori la Roma, împreună cu Jose Carreras şi Luciano Pavarotti. Doi ani mai târziu debuta la Festivalul de la Bareuth în Parsifal.

În Trubadurul la Berlin

În 1993 a fondat Concursul Operalia. În 1997 a inaugurat Teatro Real din Madrid, proaspăt reconstruit, cu premiera mondială Divinas palabras de Anton Garcia Abril. În 2003 a devenit Directorul general al Operei din Los Angeles.

În 2009 a interpretat primul rol de bariton verdian, în Simon Boccanegra la Berlin, iar în 2012, primul rol de bariton din repertoriul francez al secolului al XIX-lea, Athanael din Thais, la Valencia.

Otello, un rol pentru care a avut o mare iubire

În această stagiune, are o agendă destul de încărcată. În 8 decembrie se va afla pentru un concert la Kombank Arena din Belgrad. În 9, 11, 16, 19 şi 21 decembrie va cânta în Manon Lescaut la Palatul Artelor Reina Sofia din Valencia. Luna ianuarie îl găseşte la Staatsoper Berlin în Luisa Fernanda, dar şi la Gala Verdi de la Gewandhaus din Leipzig. Rolul titular din Macbeth îl va interpreta, în 7, 11, 15, 19, 22 şi 28 februarie la Staatsoper Berlin.

La o conferinţă de presă

Luna martie este dedicată în principal celebrei Metropolitan Opera din New York, unde va urca pe scenă în Ernani. Va reveni la Metroplitan în aprilie, dirijând Aida.

În trilogia Domingo şi invitaţii săi Guests

La Teatro Liceu din Barcelona va cânta în 30 aprilie şi 3 mai în I due Foscari, după care vor urma Nabucco la Staatsoper Wien (10, 14, 18 şi 22 mai), La Traviata la Covent Garden din Londra (28 mai şi 3 iunie), Simon Boccanegra la Staatsoper din Hamburg (7 şi 10 iunie), Gianni Schicchi la Teatro Real din Madrid (30 iune, 3, 6, 9 şi 12 iulie).

Ultima apariţie din această stagiune va fi în calitate de dirijor al operei Goyescas la Teatro Real din Madrid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.