Un instrument global de comparare a orașelor
De la centre financiare consacrate, până la megalopolisuri aflate în plină expansiune, indicele evaluează performanța orașelor în cele cinci categorii menționate. Analiza depășește însă un simplu clasament, potrivit Oxford Economics: pune la dispoziția companiilor, guvernelor și investitorilor o perspectivă orientată spre viitor, bazată pe date, despre punctele forte și slabe ale fiecărui oraș, precum și despre potențialul lor relativ de dezvoltare.
Ediția din 2026 pune accent pe oportunitățile cheie și folosește expertiza companiei în prognoză pentru a contura direcția de evoluție a orașelor în perioada următoare.
New York, Londra și Paris rămân în fruntea clasamentului, însă Oxford Economics avertizează asupra unei tendințe majore: „Schimbarea activității către megalopolisurile Asiei nu poate fi supraestimată”, iar aceste orașe devin tot mai relevante în ierarhia globală.
Dinamismul nu se limitează, totuși, la continentul asiatic. Peste tot în lume există zone care atrag atenția prin randamente în creștere, iar odată cu ediția din 2026 a fost introdusă o secțiune inedită, dedicată orașelor cu potențial ridicat de creștere, pe care o detaliem separat mai jos.
Anul care a trecut nu a fost lipsit de provocări, în special în Orientul Mijlociu, dar economia mondială și peisajul urban global continuă să avanseze, iar nivelul de trai și oportunitățile cresc odată cu acest proces. Indicele Global al Orașelor surprinde exact această evoluție, se arată în raportul Oxford Economics.
București și Iași, singurele din top
România este prezentă în Indicele Global al Orașelor din 2026 prin doar două orașe, București și Iași, potrivit Oxford Economics. Dintre cele 1.000 de orașe analizate la nivel mondial, Capitala ocupă locul 214, în timp ce Iașiul se situează pe poziția 486.
La nivelul celor cinci categorii care compun indicele, București obține cel mai bun rezultat la capitolul economie, unde se clasează pe locul 111. Urmează calitatea vieții, cu poziția 234, guvernanța, cu locul 346, și capitalul uman, cu locul 375. Cea mai slabă performanță a Capitalei este la mediu, categorie la care ocupă doar poziția 419.
Iașiul stă mai bine la capitolul mediu, unde urcă până pe locul 278, dar înregistrează scorul cel mai slab dintre toate categoriile analizate la capitolul capital uman, unde coboară până pe poziția 808. La celelalte categorii, orașul din Moldova ocupă locul 398 la economie, 346 la guvernanță și 472 la calitatea vieții.
Comparativ cu alte orașe din regiune, potrivit aceleiași surse, Budapesta ocupă locul 111, Sofia se situează pe poziția 303, iar Chișinăul pe locul 443. Dintre orașele est și central-europene analizate, Bucureștiul rămâne astfel în urma Budapestei, dar depășește Sofia și Chișinăul, în timp ce Iașiul se plasează sub toate aceste repere.
New York, Londra și Paris, în fruntea clasamentului mondial
Potrivit Oxford Economics, orașele aflate în fruntea clasamentului au în comun piețe de capital dezvoltate, rezerve mari de talent și instituții solide, factori care le mențin poziția dominantă an de an. Orașele americane se remarcă, în special, prin forța economică și prin capitalul uman, în timp ce orașele europene obțin scoruri mai bune la calitatea vieții, mediu și guvernanță, arată raportul.
Compania explică acest avans printr-un ciclu care se auto-întreține: o economie puternică îmbunătățește calitatea vieții, ceea ce atrage, la rândul său, forță de muncă înalt calificată, iar odată intrat într-un asemenea ciclu, un oraș poate fi dislocat din top doar de șocuri semnificative.
Primele zece poziții ale Indicelui Global al Orașelor din 2026 sunt ocupate, potrivit Oxford Economics, de următoarele orașe:
1. New York
2. Londra
3. Paris
4. Seattle
5. San Francisco
6. Dublin
7. Boston
8. San Jose
9. Tokyo
10. Zurich
Lista continuă
11. Oslo
12. Los Angeles
13. Sydney
14. Washington D.C.
15. Stockholm
16. Melbourne
17. Dallas
18. Copenhaga
19. München
Coada clasamentului
La polul opus, coada clasamentului este ocupată de orașe din Africa, Asia și America Centrală. Ultima poziție, locul 1.000, revine orașului nigerian Sokoto. Deasupra sa se află orașul chinez Weinan, pe locul 998, și Port-au-Prince, capitala Haiti, pe locul 997.
Potrivit Oxford Economics, toate cele trei orașe înregistrează scoruri reduse la majoritatea celor cinci categorii ale indicelui, de la economie și capital uman, până la mediu și guvernanță.
28 de orașe „de urmărit”, pe cinci continente
Odată cu ediția din 2026, Oxford Economics a introdus o secțiune nouă, dedicată orașelor cu cel mai mare potențial de urcare în clasament în anii următori. Sunt enumerate 28 de orașe în total, grupate pe regiuni, acolo unde economiile locale generează un impuls semnificativ.
Pentru America de Nord au fost alese Jacksonville, Boise, Durham, San Antonio și Edmonton. Jacksonville este dat drept exemplu: aproape un sfert din creșterea PIB-ului orașului în 2025 a venit din sectorul tehnologic, iar populația sa este estimată să crească anual într-un ritm de aproape patru ori peste media Statelor Unite, potrivit sursei citate.
În Europa, printre orașele de urmărit se numără Manchester, Eindhoven, Tallinn, Toulouse și Varșovia. Manchester a depășit toate celelalte orașe britanice la capitolul creștere economică și productivitate din 2010 încoace, iar Oxford Economics estimează că va genera al cincilea cel mai mare număr de locuri de muncă din Europa în următorii 25 de ani, depășind la acest capitol centre precum Paris sau Berlin.
Lista mai cuprinde Brasília, Lima, Medellín, Monterrey și Santiago, pentru America Latină, Bengaluru, Ho Chi Minh, Kuala Lumpur, Shenzhen și Tașkent, pentru regiunea Asia-Pacific, Abu Dhabi, Dubai și Riad, pentru Orientul Mijlociu, precum și Accra, Cairo, Dakar, Luanda și Nairobi, pentru Africa.
Riadul înregistrează cel mai mare avans dintre orașele menționate, cu 47 de poziții urcate față de ediția anterioară, progres atribuit eforturilor de diversificare economică și investițiilor direcționate.
Citește și: Putin, Xi, Modi la New Delhi, BRICS, între ambiția de a reforma ordinea globală și limitele unei coaliții eterogene
sobolanii si metroul care scartie la fiecare curba de crezi ca-i sfarsitul sunt calitatile Parisul, atunci prefer provincia, sigur nu deraiaza trenul…pt ca ”nu iaste”…