
Expoziție, experiență educațională și prilej de a sărbători primăvara. „Sunetul Naturii” se aude mai bine la Casa Darvas – La Roche din Oradea, gazda acestui obiectiv devenit turistic în toată luna martie.
Prea puțin familiarizați cu sintagma experiență imersivă, expresia va ajunge să fie utilizată tot mai des și cunoscută prin Realitatea Virtuală – VR și Realitatea Augmentată – AR.
Afacerile vor fi conturate de aici înainte de ”realitatea extinsă”, fiind unul dintre cele cinci trenduri ale viitorului.
„Sunetul Naturii” nu este nici ea o expoziție obișnuită, ci o incursiune cu dimeniune imersivă.
Astăzi, imersiunea este experimentată cel mai des prin intermediul tehnologiei.
La expoziția organizată în Oradea se aude ciripit de păsărele, sunet redat de o orgă monumentală, ce reproduce o coloană sonoră care, alături de mirosul florilor proaspete și aranjamentele florale, fac din această expoziție un eveniment foarte diferit.
„Elementul de noutate al expoziţiei îl constituie prezentarea păsărilor exotice în colivii ornate cu elemente decorative, penajul colorat şi trilurile acestora exprimând bucuria primăverii”, se arată în comunicatul Primăriei Oradea.
Instrumente muzicale sunt puse la dispoziţie de Filarmonica de Stat Oradea, iar compozițiile florale au fost oferite de colecţionari privaţi prin SC Optim Art SRL.
Expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică în intervalul orar 10-18, costul biletului fiind de 15 lei/adult şi 5 lei copil/elev/student.
”Următorul nivel”, exemplificat într-un Muzeu Imersiv, în 2023
Show-ul imersiv conține lucrări cu nuduri pictate de Gustav Klimt.
Sa-i felicitam pe oradeni, au avut pe lista, la alegeri, oameni seriosi. Au stiut sa aleaga. Cand nu ai de unde alege, sta unul lipit de scaun 20 de ani.
ha ha ha! în fiecare zi un articol despre minunățiile din Oradea. da, domne, sunt cei mai superiori orădenii.