Ion Țiriac (89 de ani) a sosit mai devreme, a intrat în sală și a salutat respectuos: „Bună dimineața!”. A aruncat o privire în jur, a schimbat câteva vorbe cu membrii staffului și apoi a așteptat în liniște.
Nu a trecut mult timp până și-a făcut apariția Ilie Năstase (79). „Bună ziua!”, a spus acesta, după care a intrat imediat în rolul care l-a consacrat: a oferit autografe, a acordat interviuri, a făcut glume și a adus, ca de fiecare dată, buna dispoziție.
Ion Țiriac și-a început discursul cu o declarație despre turneu și a folosit o anagramă (spre deliciul celor prezenți) pentru a-i rosti numele bunului său prieten și fost coleg, Ilie Năstase:
„Țin foarte mult la acest turneu și nu mi-aș dori să dispară de pe hartă. Îl avem aici pe domnul Tănase , cu performanțele lui extraordinare de la titlul de la Roland Garros până la US Open și poziția de număr 1 mondial.
Avem numele Simona Halep, care ne onorează această bază, avem o istorie cu trei finale de Cupa Davis. Tenisul românesc are tradiție și rezultate, și nu ne-am dori să dispară și acest singur turneu pe care îl mai avem.”


Ion Țiriac făcând o comparație între câștigurile de pe timpurile lui Ilie Năstase și cele de azi.

Începută în limba română, domnul Țiriac s-a întors spre Roberto Bautista Agut și Alexander Shevchenko, continuând în engleză, dornic să audă și ei despre ce vorbea:
„Ilie Năstase, care are vreo 25 de Wimbledon-uri jucate, a primit 2 lire pe zi, deci 28 de lire pentru două săptămâni. Este dificil să compari turneele de 250 de puncte de atunci cu cele de astăzi.
Dar dacă ne uităm la acea perioadă, sau chiar la un Grand Slam, noi jucam la Wimbledon pentru două lire pe zi. Toate cheltuielile erau suportate de jucători: cazare, mâncare, dușuri și orice altceva.
Mai mult decât atât, îmi amintesc, Dumnezeu să-l odihnească, de primul spaniol care a câștigat Wimbledon, Manolo Santana.
A primit o simplă hârtie, cam de dimensiunea unui sfert de coală, cu care putea merge la Lillywhites, unul dintre cele mai mari magazine de articole sportive din Londra, pentru a-și lua o pereche de pantofi de tenis și un șort, nu un tricou, doar un șort. Acela a fost premiul lui.
Revenind în prezent, vedem că un turneu ATP 250 are premii totale de 600.000–700.000 de dolari sau euro. Lucrurile au evoluat enorm.
Uitați-vă și la Roland Garros, câștigat de domnul Năstase și Simona Halep: chiar și un jucător care pierde în primul tur câștigă în jur de 100.000 de euro.
Toate aceste lucruri s-au schimbat, așa cum s-au schimbat și la București. În 1990, premiile erau undeva la 50.000–70.000 de dolari.
Se fac eforturi, totuși. Și încă o dată mulțumesc celor care au făcut aceste eforturi, fie că este Unicredit, Allianz, Banca Transilvania sau alți parteneri alături de noi, le mulțumesc, pentru că fără ei nu am fi putut și nu putem să menținem acest turneu. Ne-am dori să-l păstrăm aici.
Mulțumesc celor care au făcut posibilă această ediție în acest loc. După cum știți, am fost afectați de faptul că ni s-a luat stadionul și, de ani întregi, nu mai avem ce face în acest sens. Sperăm ca, într-un viitor, să putem organiza ceva și mai bun decât astăzi. Vă mulțumesc.”
Au mai vorbit George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, Ilie Năstase, Codruța Furtună (director Allianz Țiriac-Asigurări), Mihaela Lupu (CEO Unicredit Bank), Roberto Bautista Agut și Alexander Shevchenko.
„Am auzit că vor veni mulți tineri aici. Dacă doamna are nevoie de un jucător mai experimentat, îi pot lăsa un contact de la domnul Ion Țiriac. Eu sunt gata să joc, dacă este nevoie”, a glumit Ilie Năstase în cadrul conferinței de presă premergătoare tragerii la sorți.
Fostul mare campion nu a ratat ocazia de a felicita organizatorii: „În orice caz, felicitări organizatorului, domnul George Cosac, aici, lângă mine.”
Pe lista participanților se regăsesc nume importante precum Roberto Bautista Agut, Sebastián Báez, Pablo Carreño Busta, Botic van de Zandschulp, dar și patru jucători aflați în prezent în Top 50 mondial.
Olandezul Van De Zandschulp este cel care l-a scos la „pensie” pe Rafael Nadal, după ce l-a bătut în Cupa Davis la Malaga în noiembrie 2024.
A fost ultimul meci oficial pe care matadorul spaniol l-a jucat în carieră.
Țiriac Open 2026 vă așteaptă toată săptămâna următoare la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”.
de la o varsta e mai bine sa stai acasa …