Infracţiunile de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, o lege separată

Ministerul Justiţiei îşi propune să reglementeze printr-o lege distinctă infracţiunile de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, a declarat, miercuri, secretarul de stat Mariana Moţ, la şedinţa Comisiei speciale privind asigurarea stabilităţii în justiţie.

„Cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, am mandatul din partea ministrului Justiţiei să transmit faptul că Ministerul Justiţiei intenţionează ca aceste două infracţiuni să facă obiectul unui act normativ separat. De aceea nu a formulat un punct de vedere”, a declarat secretarul de stat Mariana Moţ.

Preşedintele comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a a afirmat că acest articol 297 din Codul penal trebuie reglementat în cel mai scurt timp.

„Avem două decizii ale Curţii, avem convenţii internaţionale, avem presiunea societăţii publice, a celor care aplică Codul, care aşteaptă o lege şi în urma consultărilor, fără îndoială, în cel mai scurt timp, nemaiaşteptând punctul de vedere, înţeleg totuşi că se lucrează la Ministerul Justiţiei, vom aduce în dezbatere parlamentară un proiect în care să terminăm odată şi cu acest articol 297 care este un articol care să reglementeze într-un fel sau altul, ţinând cont atât de deciziile Curţii, dar şi de convenţii internaţionale”, a afirmat Iordache.

Deputaţii UDMR, USR şi PMP au depus amenamente pentru reformularea articolului 297 referitor la infracţiunea de abuz în serviciu.

UDMR a propus stabilirea unui prag valoric de 100.000 de lei, iar USR şi PMP au cerut să nu fie stabilit un prag pentru abuzul în serviciu.

USR comunicat comisiei, ca varianta „în subsidiar”, un prag de 1.000 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Pentru ca justitia sa nu fie folosita ca arma politica trebuie data lege ca un parlamentar sau membru in guvern sa nu poata fi arestat cat este in mandat sau campanie electorala….indiferent ce fapta a facut…care poate fi INSCENARE cu scopul de a fi scos din competitie….De altfel ar trebui cu trei luni inainte de campania electorala.Dupa mandat trebuie sa-si rezolve problema cu justitia…dar 90 la suta nu o sa-l mai cheme nimeni…

    • Adevarat, nici intr-un caz DNA nu urmareste actul de justitie , ci pur si simplu destituirea pe cai neconstitutionale a unor demnitari, guverne sau majoritati si eliminarea din viata politica a unor actori incomozi.Este fapt dovedit ca daca ‘Justitia’ DNA , poate dezgropa dosare vechi de 7-8 ani , sau chiar de 1o ani doar ca sa faca mare tam-tam politic, la fel de bine poate astepta 4 ani pana la terminaea mandatului demnitarului respectiv. Cu besescu si cu gasca lui penala ‘Justitia’ DNA a avut extrem de multa rabadare .Oare de ce? Face parte si ‘Justitia’DNA din din aceeasi tagma???

  2. după ce, deşi au încasat salarii grase de bugetari, corupţii s-au înfruptat pe săturate din fondurile obţinute pe seama amărâţilor de contribuabili, acum zburdă pe la tv-uri şi se dau victime inocente, râd şi dau cu tifla tuturor: justiţiei, realizatorilor de emisiuni, ziariştilor si celor care din interes sau naivitate le cântă în strună.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.