Iniţiativă pentru un muzeu naţional al deviaţiilor

România a fost şi continuă să fie un teribil muzeu al deviaţiilor, cele care, în fapt, îi generează actuala realitate publică. În condiţiile în care avem un Muzeu la Sighet, care depune mărturie despre universul concentraţionar, şi un CNSAS, unde fiecare român are acces la posibilul dosar de urmărire, preparat de fosta Securitate, nimic nu stă împotriva continuării atmosferei statului totalitar. Utilitatea acestor instituţii pare utilă doar pentru naivi. Însuşi statul comunist, prin partidul unic, folosea concepte şi expresii din sfera democratică, în mod absolut contrar. Acelaşi raport nefast al simbolicii totalitare se regăseşte astăzi, parazitat de tot felul de instituţii publice, ONG-uri şi chiar personalităţi „reformiste” puternic amprentate de metodele statului totalitar. România este blocată în iluzia unei democraţii, care funcţional nu există, şi în numele căreia o întreagă suită de oportunişti legiferează, sau îşi menţin o poziţie de beneficiari direcţi ai bugetului public. Atmosfera muzeal-publică din perioada comunistă se vrea reinstaurată, prăbuşind iniţiativele de reformă şi păstrarea acesteia în stadiul de joc al intereselor înlocuind ideal demagogia totalitară. Mulţi dintre reformatorii de azi par a fi într-o misiune specifică, toate gesturile lor oprindu-se într-un punct. Acolo unde se află blocată societatea românească de un timp care cuprinde câteva generaţii.

Sunt instituţii în România de azi, ilegale, care se revendică de la notele de şedinţă ale criminalilor care au condus ţara în anii ’50. Instituţii care, prin personajele care le girează, au preferat să rămână în spaţiul captiv al unei legalităţi de care statul român nu pare suficient de pregătit încă să se despartă. Aceste situaţii arată uriaşa prelungire a unui clivaj dincolo de orice explicaţie. Deşi Parlamentul României a declarat fostul regim drept unul criminal, instituţional acea perioadă îşi afirmă, în spiritul fostei criminalităţi politice, dreptul la existenţă publică. Corupţia, inversarea lucrurilor, dubla măsură trebuie adăugate accesoriilor unei istorii care revine tot mai ameninţătoare. Reforma instituţională s-a făcut, deocamdată, în sfera interesului direct al celor care le reprezintă, constituind imensa traumă naţională drept stabilitate. Principiile de bază ale statului de drept sunt clătinate chiar de către instituţiile reprezentative ale statului care medaliază pentru contribuţii foşti securişti sau anacronicele umbre organizatorice ale totalitarismului.

Iniţiativa unui Muzeu al totalitarismului este binevenită numai într-un raport strict şi direct cu eradicarea toxicităţii instituţionale actuale. Românii au trăit într-un muzeu al realităţii pe care interesele totalitare, atât de utile corupţiei, vor să îl reconstruiască, spre a se legitima drept alternativa reală. Imensa deviaţie istorică este fundalul pe care se mişcă întreaga societate românească a momentului, într-un decor schimbat, bazat pe aceleaşi trucuri nefaste. Protipendada de partid şi de stat triumfă într-o ţară tot mai distrusă de un jocul politic infernal. Criminalitatea anilor ’50 poate fi regăsită încă punctual, negru pe alb, fără nicio ezitare, în multe legitimări publice din România.

Despre Ioan Vieru Articolele 77
Author