Instituţia Tudor Gheorghe – pavăză în faţa cizmelor anticulturale

Zilele acestea, artistul Tudor Gheorghe şi soţia sa, actriţa Georgeta Tudor, au avut bucuria să-şi vadă numele pe două volume apărute la Editura Scrisul Românesc din Craiova şi lansate în Capitală: soţul, în calitate de interlocutor al reporterului Mircea Pospai într-o carte de interviuri intitulată „Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului”, iar distinsa doamnă, ca autoare a unei cărţi de poezii cu un titlu seducător – „Uneori femeile surâd”. După 24 de ore, cu prilejul Festivalului Artelor Bucureşti, artistul a fost protagonistul spectacolului „Cavalerii Felinarelor Târzii”.

Ambele volume au fost prezentate de scriitorul Florea Firan, directorul Editurii Scrisul Românesc. Pentru mulţi, o surpriză dintre cele mai neaşteptate, dar şi mai plăcute, volumul Georgetei Tudor a avut darul de a-l lua pe nepregătite până şi pe soţ, obişnuit cu ea pe scena Naţionalului craiovean şi cu recitalurile sale de poezie, domeniu în care este considerată una dintre cele mai remarcabile din ţară. „Nici nu am ştiut 40 de ani lângă cine am trăit”, avea să declare Tudor Gheorghe, într-o scurtă prefaţă a celor două lansări de carte. La rândul ei, autoarea a fost mai emoţionată decât o şcolăriţă, de parcă nu ar avea în spate o lungă carieră petrecută pe scenă, în care a apărut în sute de spectacole. „Mi s-a cerut de multe ori să dau poezii la reviste. Am ezitat. M-am tot întrebat cine mai are nevoie de poezie în ziua de azi”, a spus ea, după care a mărturisit că titlul cărţii ţine seama de faptul că, cel mai adesea, femeile plâng şi au prea rar posibilitatea să mai şi zâmbească. Or, acest fapt trebuie preţuit şi omagiat, spunea ea, amintind statutul femeii în lumea de azi, fie că vorbim de alte meleaguri, fie, mai ales, de cele româneşti. Volumul său are o tulburătoare prezentare semnată de Mircea Micu, probabil unul dintre ultimele texte semnate de recent dispărutul poet. „Să deschidem această confesiune scrisă pasional, direct, fermecătoare, inspirată de dulcea tiranie a versului care-i luminează viaţa”…, ne îndeamnă Mircea Micu.

Despre modul în care s-a închegat volumul „Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului” a vorbit Mircea Pospai, realizatorul interviurilor care stau la baza cărţii. Reporter de radio cunoscut, director la Radio Oltenia Craiova şi autor al mai multor romane şi cărţi de reportaje, Mircea Pospai l-a avut ca interlocutor pe Tudor Gheorghe, din 2003 până în 2005, timp de 115 emisiuni de radio ce s-au difuzat duminica, fiind una dintre piesele de rezistenţă ale acelor zile. Ascultătorii descopereau un Tudor Gheorghe oral, foarte spontan, cu remarci când acide, când duioase, cu opinii tranşante despre evenimente culturale la zi, un povestitor cu har, un descoperitor de tradiţii populare ce păreau uitate pentru totdeauna, un artist cu un extraordinar simţ al echilibrului, un adept al cultului valorilor indiferent de domeniu şi un împătimit apărător al cântecului popular autentic. Numerose întâmplări ce l-au avut ca protagonist pe artist sunt evocate de el cu multă savoare, povestitorul fiind când stârnit, când strunit de reporter, ce are o evidentă ştiinţă a meseriei.

Îmi amintesc că în fiecare lungă vacanţă petrecută lângă Balş, în Oltenia, nu am scăpat o emisiune de acest gen, captivându-mă plăcerea cu care cei doi dialogau ori întâmplările povestite de artist. Din cele 115 emisiuni au rezultat 800 de file de manuscris, pe care, ulterior, cei doi le-au redus la sânge, apărând acum volumul ce are 300 de pagini. Sper că, totuşi, cei doi au păstrat şi forma iniţială, întrucât, poate, într-o bună zi, ar putea apărea un sponsor care să faciliteze tipărirea integrală a dialogului purtat în cele 115 emisiuni. Până atunci cred că volumul „Mircea Pospai: Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului” este unul dintre evenimentele editoriale ale anului.

O zi mai târziu, seara, am revăzut un alt Tudor Gheorghe, mai bine zis pe artistul care a scos de prin „coclaurile” amintirilor nestemate ale unor compozitori români ce li se păreau desuete unor snobi şi cosmopoliţi, cum, mai nou, avem cu nemiluita. Acum a fost vorba de Zavaidoc şi, mai ales, de Jean Moscopol, pe care artistul i-a numit „Cavalerii Felinarelor Târzii”, ca şi spectacolul. Într-o Sală a Palatului arhiplină, de parcă era nu ştiu ce mare şedinţă în vremurile de până în 1989 – când organizatorii aveau în rezervă persoane, spre a umple locurile rămase neocupate din motive de forţă majoră! -, artistul şi-a început recitalul cu melodia lui Moscopol „Tot ce-i românesc nu piere”, dându-i puternice accente contemporane şi forţă a mesajului de netăgăduit. Apoi a făcut o trecere plină de învăţăminte pentru cine trebuie, el spunând, privindu-ne parcă pe fiecare în ochi: „Anunţ Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia că instituţia Tudor Gheorghe rezistă!”. A fost primit cu aplauze îndelungi, aşa cum merită un mare artist, un om al cetăţii. Cântecele lui Zavaidoc, parfumate şi pline de miezul acelui „Mic Paris” interbelic, au curs şi s-au terminat în valuri de aplauze şi chiar suspin, tălmăcirea artistului find dublată când trebuie de comentariul său spumos şi exact. Un compozitor pe care artistul l-a prezentat ca fiind al clasei de mijloc, bine structurată şi cu prezenţă consistentă în ansamblul întregii vieţi din acele timpuri, Zavaidoc a devenit familiar unor oameni care, până, mai ieri, l-au ascultat foarte rar sau deloc, iar acum l-au îndrăgit pur şi simplu, şi poate au plecat de la spectacol cântând frânturi din „Dii, dii, dii, murgule, dii” sau „Dragostea e ca şi o râie”.

Surpriza de proporţii, cred eu, a venit în partea consacrată recuperării lui Jean Moscopol, ale cărui melodii gen „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, „Violete pentru fete” sau „Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă”, mulţi le-au dansat ori chiar le-au cântat, dar fără a şti autorul. Cred că ar fi fost inspirată proiectarea pe fundal a imaginilor unor cupluri care dansau tango, după modelul concertelor de Anul Nou de la Viena. În viziunea lui Tudor Gheorghe, Moscopol a fost un cântăreţ al elitelor, care, în lumea de azi, sunt total ignorate. Atenţionând spectatorii să nu acompanieze cu bătăi din palme unele melodii ritmate, el a făcut trecerea la cântecele politice ale lui Moscopol, cele compuse după 1947, când, adversar total al sovietizării ţării, compozitorul a plecat din România, ajungând în America. Explicând tinerilor ce însemnau cotele date de ţărani în anii ’50 sau cine erau Dej şi Hruşciov, ce însemnau ARLUS şi URSS, cine a fost Petru Groza sau ce reprezentau iniţialele RPR, artistul a interpretat câteva dintre cele 21 cântece politice, după ştiinţa noastră, compuse de Moscopol cu un mare of în minte şi suflet, provocat de dorul de ţară şi de suferinţa lui ce se asocia celei a românilor supuşi de Stalin şi cozile de topor locale. „Gheorghiu-Dej şi Hruşciov, Foaie verde de… cartelă, Cotele ţăranilor, ARLUS şi URSS, Radio Bucureşti minte!, Economiile săracilor sau Farsa alegerilor” au stârnit ropote de aplauze, mesajul lor cu puternice accente contemporane fiind perceput ca atare. Personal, aş fi vrut să ascult şi „Patriarhul roşu”, cum era numit atunci patriarhul Marina, despre care se zice că ar fi zis: „Hristos este Omul nou. Omul nou este sovietic, prin urmare Hristos este sovietic!”. Şi, mai ales, aş fi dorit să văd cum tălmăceşte el sonor aceste ultime patru versuri: „Doamne Sfinte, Te îndură de poporul tău Român,/ Şi-îi bagă pumnu în gură, patriarhului păgân,/ Că-i Marina, dacă minte, patriarhul cel imund,/ Marinar, fă-l Doamne Sfinte,/ Şi trimite-l drept la fund!”.

Artistul stăpâneşte perfect publicul: „Ştiţi de unde a apărut Boc?”, i-a întrebat el pe spectatori. Şi tot el le-a răspuns: „L-au găsit într-un ou Kinder pentru copii…”. Pe urmă, el a mărturisit între două asemenea cântece care te furnicau pe spate: „După 1990, marele meu prieten craiovean, scriitorul I.D. Sârbu, îmi spunea: Băi Tudore, prea repede am trecut de la Kremlin la Potomac!”. A fost un spectacul „marca Tudor Gheorghe” într-o cheie nouă, în care artistul a fost acompaniat de orchestra Arcadia, condusă de dirijorul şi orchestratorul Marius Hristescu, membrii ei fiind toţi din Filarmonica Oltenia, pe care, recent, guvernanţii au vrut s-o desfiinţeze. Un spectacol care a fost aplaudat îndelung de sala arhiplină, artistul prezentându-l şi într-un lung turneu prin ţară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.