Insula Zu (37)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Gusti trecea în faza ultimă, nici vorbă să plece pe tărâmul său secret, tăcea şi se uita în gol, iar Radu aflat atât de aproape, nu-i bănuia nici acum scenariul intim. Cu toate că, pentru o clipă, Bora aproape că s-a devoalat. Pe urmă, gata: Gusti a intrat în faza când tace şi dacă n-ar mai duce din timp în timp paharul la gură, ai putea să-ţi fie teamă că o să se prăbuşească mort. Dar mai repetă o dată „Doar artiştii sunt de neînlocuit!”. După care căzu cu capul pe masă.

Radu nu bănuia nici atunci care era tărâmul secret al lui Bora, dar măcar ştia cu ce se ocupa acesta în timpul liber – „fiecare om găseşte satisfacţie în ceva atunci când e singur acasă, ceva de care este dependent, nu un simplu hobby! Bora (şi) când este singur bea. Şi bea tot mai mult. Iar când e treaz, îşi face reproşuri. Pe care le rezolvă tot cu paharul.”

Radu a aflat de la Pavel – de la cine altul? – că fiul lui Gusti, Cristi, plecat cică la facultate în capitală, nu mai frecventează de mult cursurile, iar tacă-său nu are curajul să i se opună, de frică să nu afle şi Otilia, pretinde el, orice scandal făcându-i atât de rău femeii aflate în stadiul terminal al bolii. Însă adevărul era că Bora nu mai avea nici un ascendent asupra băiatului, care l-a văzut de prea multe ori beat.

Ce era de făcut? Ce-i de făcut?

Robin, tolănit în şezlongul de pe terasa de pe chelie, terasa de deasupra mansardei lui Roby Boy, îşi spune că dacă voinţa de putere este semnul activ al comportamentului uman, cel ce dă sensul dezvoltării şi dacă aceasta nu se lasă, dintr-un motiv sau altul, manifestată, atunci trebuie să înţelegem şi veşnicele lamentări ale lui Victor şi alcoolismul lui Gusti. Şi-şi aminteşte: „cum obiectul voinţei de putere este atât de selectiv şi rezultatele, chiar şi cele realizate, nu sunt întotdeauna recunoscute de către toţi actorii scenei, rolul societăţii este să orienteze acest motor al acţiunii în direcţii acceptabile pentru cât mai mulţi membri ai grupului şi, pe cât posibil, fără a leza interesele nimănui”. Frumoasă frază (deşi cam lungă), dar fiindcă ea se regăseşte atât de rar în viaţa reală, apar suferinţele celorlalţi, însă şi ale tale!

Ce-i de făcut?

N-ai crede că Radu – cel întotdeauna atât de eficient – îşi pune atât de des această întrebare.

La familia Ban.

Otilia a observat că Elvira nu s-a atins de mâncare.

– Am o diaree teribilă, i s-a plâns în şoaptă soţia lui Radu. În şoaptă, dar nu îndeajuns de încet să n-o audă Victor.

– Foarte bine.

– Cum „foarte bine”?

– În antichitate, le era recomandat tuturor să bea un pahar de apă cu sare amară. O dată pe lună! Asta pentru ca să se cureţe corpul de toxine. Şi nimeni nu s-a supărat că, o dată pe lună, avea diaree. Diaree provocată! „Este începutul unei noi conferinţe” au gândit ceilalţi, dar Schneider, profitând că Anely şi Patricia erau în bucătărie, s-a mulţumit să continue ca pentru el: Păcat că nu s-a inventat de atunci o apă cu sare amară pentru scosul toxinelor din creier, soţioarei mele i-ar prinde foarte bine.

– Nu numai ei, l-a completat Augustin.

Robin îşi zice că a tândălit suficient pe terasa de la etajul trei, de unde se vede marea cea vie în veşnică mişcare, înghiţind în oglinda ei întreaga Insulă, îşi zice că a trecut destul timp fără să facă mare lucru, aşa că ar trebui să reia munca la nivelul cel mai de sus, deasupra marii mansarde a lui Roby Boy, acolo unde se află un donjon ce nu se încadrează în nici o armonie.

Numai că de sus, de unde se vede marea cea vie în veşnică mişcare, înghiţind în oglinda ei întreaga Insulă, privind îndelung peisajul, îşi spune că ceea ce i se oferă de acolo face mult mai mult decât toată construcţia, decât toate dormitoarele inutile, decât uriaşa bibliotecă, decât mobila „aşa cum şi-a dorit-o”, decât oglinzile cu efecte de anamorfoză, decât minunatul spa, decât tot ce a gândit, şi desenat, şi studiat în lungile ore când n-a fost în stare să-şi imagineze decât exact ceea ce a făcut şi în nici un caz priveliştea mării celei vii în veşnică mişcare, înghiţind în oglinda ei întreaga insulă. Şi, neluându-şi privirea de la orizont, face să dispară Palatul, tot ce a imaginat Radu în atâţia ani şi a construit Robin ACUM.

Stă pe o piatră şi priveşte marea cea vie în veşnică mişcare, înghiţind în oglinda ei întreaga Insulă, dar ceea ce vede i se pare că nici nu se compară cu ceea ce se poate vedea de sus, de pe terasa de pe acoperiş.

Noroc doar că pe Insula Zu se poate da UNDO la orice, Palatul apare iarăşi la locul lui, exact aşa cum a fost imaginat de Radu şi construit ACUM de Robin, exact aşa cum a fost cu câteva clipe mai înainte în imaginaţia lui Radu şi cum este ACUM. „În fond, îşi spune, chiar şi marea aceasta vie şi în veşnică mişcare tot Radu Robin a creat-o. Sau a fost acolo şi înainte, însă doar el, Radu Robin Roby Boy, abia acum a învăţat s-o vadă? Numai el, Radu Robin Roby Boy? Sau mai sunt şi alţii în preajmă, dar nu ne simţim între noi? Vede marea cea vie, şi departe, abia vizibil la orizont, o mişcare difuză. Departe… ACUM o mişcare ce parcă se apropie.

Robin stă pe terasa de pe cel mai înalt nivel al Palatului, ar trebui să reia munca la nivelul cel mai de sus, acolo unde se află un donjon ce nu se încadrează în nici o armonie, ar trebui… În loc de aceasta, rămâne tolănit şi admiră şi în continuare marea cea vie în veşnică mişcare, înghiţind în oglinda ei întreaga Insulă. Radu n-ar face niciodată aşa ceva: să amâne un lucru i s-ar părea îngrijorător, i s-ar părea pur şi simplu lene! Radu, cel întotdeauna atât de eficient, n-ar face aşa ceva! Însă Robin…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.