Insula Zu (55)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Apoi, în timp ce Ban continua să explice evoluţia pozitivă care nu poate continua de la sine, lumea era mai înfricoşată de perspectiva ca banditul neprins după evenimentul de la bancă. „O să revină şi să se răzbune cu o altă crimă.” Şi „Banditul poate fi oricare dintre noi!”. Era panică mare prin „oraşul unde nu se întâmplă niciodată nimic!”.

În timp ce Ban continua să explice evoluţia pozitivă, care nu poate continua de la sine, Radu plecă pe Insula Zu. Acolo timpul chiar că stă pe loc, indiferent la evoluţia pozitivă, care nu poate continua de la sine.

Robin constată iarăşi că ceea ce i s-a întâmplat lui Radu în Hong Kong, atunci când, din hotel şi nu din cămăruţa de unde sari direct sub duş, n-a găsit calea spre Insula Zu n-a fost un caz izolat: nici din cabinetul de ministru, Radu n-a putut pleca pe Insula Zu şi, câteodată, tot mai des, nici din alte locuri. Ciudat! Din biroul său de director adjunct, nu s-a lovit de nici o problemă în această privinţă. Şi constată iarăşi că, uneori, până şi dintr-un punct de unde de multe ori a ajuns uşor pe Insula Zu, altădată îi este imposibil să refacă drumul. De ce?

Mai neplăcut e că atunci când nu găsea calea spre Insula Zu, lui Radu îi apărea o greaţă fizică chiar şi numai dacă se gândea la ostrovul său. Aşa că, în momentele acelea, Insula Zu i se părea ceva atât de penibil încât era bucuros că nimeni nu ştia de existenţa ei. Aşa că, ori de câte ori i se întâmpla asta, evita să se şi gândească la Insula Zu, însă el, cel atât de calm întotdeauna, devenea nervos, nu-şi găsea locul, voia să facă ceva şi nu ştia ce. Şi nu ştia ce! Trebuia să treacă o vreme până când, brusc, greaţa dispărea şi el se putea întoarce pe tărâmul pe care din nou îl iubeşte atât de mult, pe tărâmul care este fiinţă din fiinţa lui.

Când e iar capabil să plece pe Insula Zu, „evoluţia asta pozitivă (care) nu poate continua de la sine”, cum repetă Pavel, nu-l interesează deloc. Pe Insula Zu nu există nici evoluţie pozitivă şi nici evoluţie negativă, întrucât pe Insula Zu nu există decât ACUM, iar peste o oră convenţională, peste o zi convenţională sau peste un veac convenţional, tot ACUM este. Aşa că pe Robin nu-l interesează deloc povestea cu evoluţia. Ce evoluţie? Dar nici Radu, chiar şi când nu găsea calea spre Insula Zu, nu-şi făcea griji pentru ce va fi. E drept, atunci era iritat, chiar dacă ceilalţi nu sesizau, atunci era iritat de ACUM. (Doar Andreea simţea când tatăl ei nu se afla în apele sale, îl întreba ce are, însă pe el asta îl enerva şi mai tare. Ce să-i spună? N-am nimic! N-am nimic! atât îi spunea şi-şi vâra nasul într-o carte. Iar Andreea îi zice soţului: Cum se mai schimbă bătrânii! /Eu, de când îl cunosc pe taică-tău, nu observ nici o schimbare. /Păi, tu nu observi, eu observ! Ar fi vrut să-i spună lui Cristi că Radu n-a fost întotdeauna bătrân, dar se abţinea spre a nu-i da soţului o satisfacţie în plus.)

Apoi, când găseşte calea, când Insula Zu nu-i mai provoacă o greaţă fizică şi, chiar din contră, îl entuziasmează, Radu este iarăşi cel dintotdeauna, calm, inteligent, tăcut şi „mereu eficient”. Când este aşa, atunci toţi cei din jur sunt convinşi că nu există vreo problemă care să nu poată fi depăşită de Radu, chiar şi Pavel, omul care mereu se descurcă, chiar şi Pavel spune că Radu V. Pop este un reper sigur, cineva care nu te dezamăgeşte niciodată. Pavel se descurcă, Radu rezolvă. Şi, în timpul acela, Radu nici măcar nu trebuia să fie plecat pe Insula Zu, îi era necesar doar să ştie că i s-a deschis din nou calea şi că poate iar pleca. Chiar dacă nu pleca atunci.

Însă, mai nou, Robin constată că fenomenul se petrece uneori şi invers, nu întotdeauna, nici vorbă, dar se mai întâmplă şi invers: stă pe terasa de pe chelie, sau în bibliotecă, sau chiar tolănit pe patul din dormitorul care arată exact aşa cum şi l-a dorit şi nu mai găseşte calea de întoarcere spre Strada Constituţiei. Şi nici nu vrea să se întoarcă! Uneori. Măcar că nici atunci casa de pe Strada Constituţiei nu-i provoacă greaţă fizică. Probabil pentru că ştie că acolo sunt nepoţii şi Andreea, şi soţul ei, familia sa. Dar sunt momente când nu găseşte calea de întoarcere. Asta se întâmplă prima oară – sau a sesizat-o prima oară – când au venit cuscrii în vizită. Părinţii ginerelui său erau ochei, cu mult bun simţ, cu atât de mult bun simţ încât te puteau enerva de cât bun simţ aveau. De pildă, la masă aproape că nu mâncau nimic, deşi lăudau ceea ce li se oferea. În schimb, au adus cu ei două sacoşe cu merinde. Plus că erau extrem de mândri de înrudirea cu dom’ ministru, în prezenţa căruia se purtau de-a dreptul umil. Radu încercă să glumească, să creeze o atmosferă normală, dar ei rămâneau cu acelaşi respect stânjenitor. Cuscrii lui Radu au venit pentru o săptămână, însă Radu avea impresia că au calculat cât să rămână în funcţie de merindele aduse cu ei. Andreea îşi dojenea tatăl când acesta ieşea, cum a făcut-o dintotdeauna, pe terasă şi-şi fuma acolo în singurătate pipa. „Cuscrii tăi sunt convinşi că stai afară din cauza lor!” Asta îl făcea să rămână în salon şi, şezând cu toţii în faţa televizorului, să plece direct de acolo pe Insulă. Dar măcar trupul îi rămânea pe Strada Constituţiei şi nimeni nu trebuia să-şi facă gânduri că a deranjat cu ceva ordinea casei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.