Inteligenţa artificială, în lupta cu incendiile de vegetaţie

Pompierii din California folosesc inteligenţa artificială (AI) pentru a depista incendiile de vegetaţie.

Prin intermediul imaginilor video trimise de peste 1.000 de camere de supraveghere plasate strategic, un computer alertează ulterior echipele de intervenţie rapidă, potrivit Reuters.

Într-un exemplu al potenţialului programului ALERT California bazat pe AI şi lansat luna trecută, o cameră a surprins un incendiu care a izbucnit la ora locală 03:00 în îndepărtata şi greu accesibila Pădure Naţională Cleveland, situată la o distanţă de aproximativ 80 de kilometri est de San Diego.

În condiţiile în care oamenii dormeau, iar întunericul ascundea fumul, flăcările s-ar fi putut răspândi, ajungându-se la un incendiu de amploare. Însă, AI a alertat un căpitan din cadrul departamentului de pompieri din California Cal Fire care a mobilizat aproximativ 60 de pompieri, şapte autospeciale, două buldozere, două cisterne şi două ajutoare. În 45 de minute focul a fost stins, potrivit Cal Fire.

Dezvoltat de ingineri de la Universitatea din California San Diego (UCSD) cu ajutorul AI de la DigitalPath, o companie cu sediul în Chico, California, platforma se bazează pe 1.038 de camere montate de diverse agenţii publice şi companii de energie electrică pe tot parcursul statului, fiecare dintre acestea fiind capabilă să se rotească la 360 de grade la comanda operatorilor aflaţi la distanţă.

De la data lansării programului AI, la 10 iulie, Cal Fire a precizat că au mai existat exemple în care AI i-a avertizat pe căpitanii de pompieri cu privire la declanşarea unui incendiu înainte ca aceştia să primească un apel transmis la serviciul de urgenţă din SUA 911, notează Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. Când vom fi dependenți de inteligenta artificiala cum suntem acum de benzină și telefon ….vor fi oameni care se vor putea juca dea „Dumnezeu” dacă vom continua să dăm la Bacalaureat Miorita …..

  2. Dacă ar identifica piromanii, rata de succes s-ar tripla.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.