După derby-ul dintre Steaua București și Academia Rapid

Interdicţie pentru mai mulţi suporteri pe stadioane 

Au primit interdicție de a intra pe stadioane timp de un an 25 de suporteri, iar alți 32 nu vor putea participa la competiții sportive în următoarele șase luni, în urma incidentelor de la derby-ul Steaua București – Academia Rapid.

Organizatorul jocului și firma de securitate au fost amendați.

După ce unii suporteri prezenți la meciul de fotbal din liga a IV-a, dintre CSA Steaua București și Academia Rapid, ce a avut loc sâmbătă seară pe Arena Națională, s-au luat la bătaie, au rupt scaunele din tribune și apoi le-au aruncat pe teren, Jandarmeria Capitalei, care a intervenit la rându-i cu gaze lacrimogene de câteva ori, a anunțat că a dat 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 42.400 de lei pentru „participarea și provocarea de scandal, pătrunderea pe suprafața de joc sau injurii și săvârșirea de acte și gesturi obscene”.

57 de suporteri nu vor mai putea intra pe stadioane în perioada următoare. Mai exact, 25 de suporteri au primit interdicție de a intra pe stadioane timp de un an de zile în timp ce alți 32 nu vor putea participa la competiții sportive în următoarele șase luni.

Jandarmii au constatat și 11 fapte de natură penală, astfel că suporterii respectivi vor avea și dosare penale.

Totodată, organizatorul meciului, dar și societatea privată de securitate au primit amenzi de câte 5.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin conform legii privind asigurarea condițiilor de siguranță a spectatorilor.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Atat CSA Steaua cat si Academia Rapid ar trebui amendati usturator, depunctati, pentru golaniile intamplate aseara pe stadionul National prestate de sustinatorii lor ! Daunele, pagubele, produse stadionului National trebuie imputate celor doua echipe care s-a facut inca o data de ras, au compromis fotbalul din tara ROMANIA. Sa fie de capul lor ! p.s. -cele doua echipe sa nu mai aiba dreptul, un numar de ani pe stadionul National sa organizeze, sa participe, la meciuri de fotbal !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.