Întîlnirea cumplită de ieri

Întîlnirea cumplită de ieri

Cornel Nistorescu este un jurnalist, scriitor și editorialist român cunoscut pentru stilul său critic și analitic. A condus publicații importante precum Evenimentul Zilei și Cotidianul, influențând presa postdecembristă prin opinii ferme și investigații curajoase.

Întîlnirea cumplită de ieri

Horror politic în toată regula! S-au  întîlnit să pregătească pacea, aprinzînd toate speranțele planetei  și au  intrat în război? Nu cu trupe și  din tranșee, nu cu tancuri și trupe, nu  rachete, nu cu avioane și port-avioane, ci  din fotolii, în Salonul Oval, una dintre cele mai  faimoase încăperi în care se  vorbește și se face politica lumii de cel puțin o sută de ani. Într-o încăpere cu  opere  de artă, cu mobilier stil, cu portrete ale predecesorilor, cu  scaune și fotolii  de epocă, prea puține  pentru cîți invitați și martori  erau de față, cu șemineul gata de  aprins pentru o seară frumoasă de iarnă, cu zeci de jurnaliști care ar fi  vînat și un scîrțîit  de ușă sau un tremur de perdea în  Casa Albă, în  direct pe toate televiziunile lumii preocupate de politică, fără să tragă nici un foc de armă, lumea a  asistat la începerea unui război.

Scandalul din Casa Albă a fost gîndit înainte? A fost vorba de un moment  regizat la care ucrainenii nu s-au așteptat?  Au căzut într-o ambuscadă verbală a americanilor? A  fost la început  scînteia scăpată de o  obrăznicie? Sau semnul reacțiilor nevrotice ale unui președinte care nu mai suportă să fie contrazis? A pornit de la tonul și încăpățînarea lui Volodimir  Zelensky?  Sau de la pretențiile lui JD Vance? Sau a crăpat pentru că mersul lucrurilor se cerea schimbat?  Să se fi aprins din nimic, de la iritarea stîrnită de aerul lui actoricesc, obișnuit numai cu aplauze sau de la  costumația lui de scenă politică? Sau de la o acumulare care să schimbe  cursul istoriei? Pe cine a  luat valul? Pe actorul stresat de atîtea  spectacole și nenumărate lupte sau pe seniorul revoltat că nu-i iese planul și se depărtează de scopul propus?

Volodimir Zelensky adusese cu el o aprobare a  Radei  Ucrainei pentru  acordul cu mineralele. N-a știut să o prezinte? A cerut mult prea mult? L-au păcălit americanii sătui de  cheltuieli, ajunși la  exasperare, măcar financiară, dacă nu dintr-o răbufnire de orgoliu și vanitate?  Sau în toată iritarea din  Salonul Oval să fi venit și momentul decontului la afacerile lui Hunter Biden din scandalul Bursima? Să  fi fost și semnul de renunțare la o  strategie de înconjurarea a Rusiei? Să urmeze o retragere din Europa?  Să fi  crăpat toată politica  democraților de extindere a influenței și de inclus Ucraina în NATO? Sau am asistat doar la o replică  pentru  semnalul dat cu Maidan?

O oboseală pe un drum fără sfîrșit, care  cerea un „Stop și să vedem încotro mergem?”

Cea mai cumplită întîlnire între doi șefi de stat  din epoca modernă poate avea nenumărate  explicații. Eu mă tem să-mi răspund chiar și la cele mai simple întrebări. Certitudinile și reacțiile unora  din orele de  după mă sperie.

Roberta Metsola a reacționat ca la un meci de  box:

„Demnitatea dumneavoastră onorează curajul poporului ucrainean. Fiți puternic, fiți curajos, fiți neînfricat. Nu sunteți niciodată singur, dragă președinte @ZelenskyyUa. Vom continua să lucrăm cu dumneavoastră pentru o pace justă și durabilă” (Roberta Metsola,președinta Parlamentului European).

Dimitri Medvedev a răspuns grosolan și a pus agitația și crisparea președintelui Ucrainei pe seama  drogurilor.

„Pentru prima dată, Trump i-a spus clovnului drogat adevărul în față: regimul de la Kiev se joacă cu al Treilea Război Mondial. Iar porcul nerecunoscător a primit o palmă puternică de la proprietarii cotețului. Acest lucru este util. Dar nu este suficient – trebuie să oprim ajutorul militar pentru mașinăria nazistă”.

În Ucraina  are loc o adevărată explozie de solidaritate:

„O zi istorică, într-adevăr! Întreaga lume urmăreşte în direct cum un om dintr-o ţară sfâşiată de război înfruntă doi huligani”.

Ce să mai zic de  păreriștii  României!  Mai toată  suflarea din Rețeaua Soros  s-a mutat de partea Comisiei Europene și a Ucrainei.

 

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

88 comentarii

  1. Zelenski idiotul util globalistilor pentru mentinerea tunurilor financiare si saracirea popoarelor.
    Bogatii lumii investesc in razboi si castiga.
    Poporul isi trimite fii si nu se mai intorc.
    Adevarul si Pacea sa fie calea …

  2. Totuși, Trump și-a luat angajamentul înainte de a prelua mandatul că va institui pacea între rusica și ukraina pentru a rămâne în istorie. Angajamentul care a devenit obligativitate certa. Vedem că totul au fost doar vorbe goale care nu țintesc spre Nobelul pentru pace, nu are cum sa rămână în istorie că fiind ceea ce spunea, pentru că, am văzut toți că îi închidea gura cu ‘al treilea război mondial’ sau îl jicnea pe Zelensky când nu avea argumente. Ei, nu așa se instituie pacea închizând gura prejudiciatului sa accepte pierderile, să tacă. America nu a fost obligată să dea cei 350 MLD, au făcut-o că au vrut. Totuși, pare că asta e modelul de lucru în problema negocierilor la nivel global, și nu că a fost presa, presa a fost invitata crezând că totul merge uns, doar că, ghinion pe partea lui Trump cu pacea în zona.

  3. Zelensky l-a amenintzat pe Trump. Zelensky a spus: SUA chiar inconjurate de doua oceane nu vor mai fi sigure in viitor shi razboiul va veni shi la voi cum a venit in U-Kraina. Imediat Trump s-a enervat shi a spus: Ma amenintzi ? Americanii vor trai foarte bine shi siguri shi dupa ce U-Kraina va pierde razboiul. Am discutat cu Putin, am incredere in el shi stiu ca el nu va ataca Europa nici SUA ci doar U-Kraina. Nu voi ceda amenintzarilor shi shantajului. Ieshi afara !

  4. @Charlie 21Feb.18:35) Poti face pe cocosul pentru imagine personala , insa nu pe spatele propriului popor.
    Pana si Becali a inteles asta.

  5. se vrea razboi cu rusii…si acest razboi e pus la cale de multa vreme…de aceea neoconservatorii democrati s-au opus lul Trump la ambele alegeri…
    cine e in spate…cine sunt neoconservatorii…cine face bani din asta sau cine va face bani si va avea putere nelimitata daca iese…ghicitzi voi

  6. Trump a cerut mineralele drept plata pentru banii bagati pana acum in kurul ucrainenilor, cu promisiunea unei paci in conditiile posibile in acest moment. Daca turbatul pianist nu a fost de acord ci prefera sa isi toace pe front poporul, o sa il astepte conationalii acasa cu funia pregatita.

  7. Mesajul din Biroul Oval ,in care intâlnirea părților a fost benefică ! Cu înțelepciunea experienței de o viață ,Trump a tras linia ultimilor 3 ani de război si s-a oprit, din fașă , un potențial război nuclear ! SUA incepe sa devina, din actor principal în războiul din Ucraina ( și nu numai) intr-un mediator strălucit ,cu profunde efecte pozitive pentru omenire . Gata , ne retragem a spus Trump , și vă lăsăm să vă distrugeți tara daca nu acceptați medierea . Cât despre europeni , aceștia au avut timp suficient sa înțeleagă că pacea este preferabilă războiului chiar și pentru națiunilor luptătoare din UE care au declanșat ultimele două războaie mondiale. Cine nu înțelege de vorbă bună urmează să suporte consecințele !

  8. „Batranul spune:
    01 mart. 2025 la 10:02
    Eu zic că totul a fost regizat de către americani.[…]”

    Ce nu sti, MOSHULE, e ca (ATENTIE!) … TOTUL a fost de comun acord subterran-aranjat la sinagoga bancii :) , cu stirea „ukranului” ;) !
    (asta e ultra-secret si in defavoarea UE … insa se va vedea in mai … daca TRUMP nu percuteaza la cazul: Calin Georegescu :) )!

  9. Zelenski nu a fost chemat la Casa Alba ca sa se pregateasca pacea. A fost chemat sa-si vanda tzara fara niciun fel de garantii si sa-i faca Trump o demonstratie de slugarnicie tovarasului Putin, injosindu-l pe Zelenski……[Rumburak]

  10. Excelent editorialul maestrului Nistorescu! Spune totul desi autorul nu a fost printre colegii invitati in numar mare la intalnirea respectiva.

  11. A primit peste 2,5 MLD de la marea Britanie dar e împrumut, nu pomana cum dau ăștia din guvernul României. Meclă i s-a boțit când a auzit că e împrumut, dar a acceptat și așa. Problema e că și Romania va fi agățată cu obligativități de orice fel, deși toți latrăii spun că vor pace. Pace când toți din europa contribuie la război😉. P.s. Trump i-a tăiat toate exporturile, așa se aude deocamdată.

  12. Maestre kaBBalist … TOATE se leaga intre ele
    eventual sa deja pus un premiul capul … :(

    NIMIC NU E GRATIS in UNIVERSULA asta … unde nimic nu se pierde nimic nu se castiga ci totul se transforma !
    TURMP greseste ca atunci cu … „evenimentul MINNEAPOLIS” daca nu rezolva ca un fluture brazilian …problema mioritica !
    MISHTEAUX e straniu -> NU POATE GRESI ! :| {ca dovada TRUMP va avea probleme MASSIVE si intern-american vizibile saptamana urmatoare 3-9 martie daca nu spune un cuvant de forta in cazul CG ! MDA ! :( !
    ❤️❤️❤️

  13. Zelenski NU S-A DUS LA CASA ALBA SA SEMNEZE VREO INTELEGERE.s-a dus sa faca circ,s-o faca pe durul.Durul care da cu curul.Daca e cocaina,e orice,ti-o spune tetea.

  14. Americanii in loc sa arunce cu banii pe fereastra ajutandu-i pe nevolnicii ucraineni sa faca razboi, mai bine cumpara de la rusi cu banii aia, toate mineralele rare pe care si le doresc. De ce sa faca razboi ca sa le aiba, cand mult mai simplu si fara victime umane, ei pot sa le cumpere? Are mare dreptate Donald Trump!

  15. Da´und´ai cetit minunile alea sorosiste despre ce-au declarat rusii,ma omule? E plin internetul de declaratiile lui Mendvedev si Putin,dar aia n-au declarat nimic pina in acest moment.

  16. Sa nu se trezeasca acum niste neica nimeni sa spuna ca eu instig la violenta, cand acest bandit nespalat a ordonat uciderea a cca un milion de oameni ca sa adune el averi uriase din furtul ajutoarelor de razboi primite

  17. Daca insa are probleme la cap trebuie isolat in camasa de forta, pentru ca el a ucis sute de mii de oameni.

  18. Asa cum a remarcat si Trump, Zelenski a venit imbracat la „4 ace”, cu bocanci, cu suman cu monograma tridentului satanei, nesapalat si nebarbierit, asa cum trebuie sa arate un veritabil lider khazar.

  19. La mitingul0 „dsuveranistilir de Wikend”a participat și Cunoscuta suveranista Oana Zăvoranu.
    Am înțeles că Oana este mare susținătoare înfocată a lui Calin Georgescu și este cea care i-a făcut cadou lui Georgescu blugii de culoare roșie.
    Daca președintele interimar ,Bolojan are de gând să se întâlnească cu Tramp la Casa Albă să o ia pe Oana cu el pentru a avea și Vancea cu cine conversa civilizat.

  20. Raman la părerea ca o Ucraina fără ieșire la mare, dar cu acces la portul Odessa, cu toate teritoriile ocupate returnate vecinilor vor face țara mai sigură și atractivă pentru investiții.

  21. În teritoriile pentru care se luptă acum ucrainenii și rușii(FOSTE TERITORII RUSEȘTI) trăiau în proporție de 80% etnici ruși,care s-au trezit că sunt obligați să studieze DOAR ÎN LIMBA UCRAINEANĂ.Deasemenea popu-lația românească din teritoriile furate de ruși de la români și cedate ucrainei și-a pierdut dreptul de a studia în limba română.La fel și alte naționalități.Dar de la noi cine să ceară drepturi pentru românii de-acolo ?De-aia e acest război,de-aia Viktor Orban nu stă la discuție cu ucrainenii,pentru că și minoritatea maghiară întâmpină aceeași problemă,de-aia acest pitic obraznic care visează NATO și UE,dar care-și bate joc de minorități,merită să fie trimis acolo unde îi este locul !

  22. Ukranii SUNT DE VINĂ pentru izbucnirea acestui război și tot ei fac pe victimele ??!!Rușii au fost nemulțumiți din cauza Legii învățământului, care limitează drastic învățământul în limba maternă, mai precis,legea prevede ca în licee și facultăți să se predea doar în ucraineană, iar educația în limbile minorităților să fie disponibilă doar în grădinițe și școli primare.

  23. ba dastept romunu, merge la defilare in milioane, porma merge acasa sa se culce, ca sa skimbat vreodata ceva pan defilare pasnica. Loativa un creer ba strambilor. Steti mai prosti ca phulea spataru.

    treaba e sa NU mergi acasa la culcare, ci sa intri paste ei, sa le dai mhue. Ca altfel ei nu stiu, ca tu vrei sa le dau mhue- Ei cred ca tu vrei asa cum vor ei.

    ex, can te cheama la procuratura, ca te duci, aia inseamna ca tu vrei ca ei sa te judece, aka ei sa fie judecatorii si executorii tai. Foarte simplu. Tataru da teleorman nu vede, ca se baga singur in chacat

  24. Rolul măscăriciului criminal a fost de la început doar să escaladeze războiul și să convingă fraierimea să pompeze cât mai mulți bani în război. Ăsta e scenariul lui, niciodată nu a fost altceva. Acum că scenariul s-a terminat, e trimis edit să spună și să facă orice giumbușluc pentru a mai stoarce orice dolar posibil.

  25. Cred că mai cumplite decât întâlnirea de la Casa Albă vor fi urmările acestui cocoșism absolut nejustificat al acestui actoraș ce se visează un nou David și vrea să-l dea cu cracii-n sus pe goliatul american .
    Dacă până acum au fost eludate cu bună știință toate afacerile murdare ce-au însoțit această înfruntare ruso-ucraineană , dar mai ales toate cele întreprinse de fosta guvernare democrată începând mai ales din 2014 în cârdășie cu cei din Ucraina, cu referire directă la Hunter Biden și Volodimir Zelenski ( culmea că ăsta are „pacea”, adică „mir”, în prenume, dar nicidecum în suflet ) cu prelungiri și prin România !
    Unii îi spun spălare de bani, alții de rufe murdare, dar important este că serviciile americane au primit acum liber să le investigheze.
    Și vor urma cu adevărat evenimente și decizii cumplite , ce din păcate, sau poate din fericire, ne vor viza și pe noi, adică pe cei din vârf !!!

  26. „Disperat si prevazator TRUMP s-a aruncat in bratele lui PUTIN” mysebi

    Ai uitat sa-ti iei medicamentele ! „Make business, not war” nu este pentru aia care mananca de pe jos in America.

  27. Totuși, ținând cont că ăștia ai lui shorosh(greu mă agat de această entitate shorosh), au făcut vizite dese la Kiev, nu cumva au avut un plan pentru îngenuncherea lui Trump sau să pună pe inacțiune ori acțiune forțată mandatul celor din jurul lui Trump? Cred că instituția celor din jurul lui Trump a funcționat și de asta au programat live direct de la casa albă. Daca e adevărat, înseamnă că, nu numai că Trump a lăsat de dorit prin autocontrolul personal, a umilit două entități: Zelensky cu ukraina și UE, UE care a sărit imediat în tabăra lui Zelensky fara nicio problema. Sa nu înțelegeți greșit, america are fabrici pentru orice efecte militare și europa e pe brânci, pe când rusica, lucrează non-stop la tot ce înseamnă armament depășind Europa plus america în producția de armament pe lângă importurile din Asia.

  28. S-a dus singur in gura lupilor!daca aia e democratia in usa,prima democratie a lumii,poate sa se duca dreaku!tramp,prin masurile luate si toti oamenii pusi in pozitiile de forta,nu ca pare,ci ca este agent kgb!daca si aia ai lor tac ce sa maizicem de noi!?maioul e mai aproape decat camasa!niste pramatii carora le pasa doar de bani si resurse!

  29. Ba, tzoparlan din varf geto-dacic de munte capitalizat de seseseku cu o sita, il Deep pasesti in Moon Strul ozitate pana si pe Horror
    zis Draga Radu…Zelenski merita felicitat pentru ca nu s-a inconvoiat in fatza Mario Nettei lu Rasputin, Trump asa cum ii acuzai, tu,
    cu marsa vie, pe demnitarii mioritici…

  30. ca nu are talent de negociator? Daca are talent ca actor stim in ce pisa a jucat? Europa de ceva timp are un discurs care pare in contradictie cu termenul pace…iar la noi Lasconi, Nicusor sunt foarte belicosi pt ei nu exista termeni ca intelegere, incetarea deci pace, ei vor…ei sustin…

  31. Disperat si prevazator TRUMP s-a aruncat in bratele lui PUTIN spre stupefactia intregii Emisfere nordice .
    A intors spatele Europei si si-a antagonizat Mexicul si Canada .
    Proasta alegere , intr-o eventuala disputa cu CHINA , americanii ramin absolut singuri .
    Vor fi ajutati de Rusia ? 95 % – NU .

  32. AI:
    „Șeful Casei Albe a mai spus: „Nu sunt afiliat cu nimeni. Sunt de partea Statelor Unite ale Americii”, ceea ce a fost menit să dea impresia de neutralitate. Cu toate acestea, tonul său mai blând față de Putin și poziția sa mai dură față de Zelenski contrazic această declarație, indicând o părtinire implicită.”

  33. Mititelul spune, am minerale rare. The big one spune si eu am minerale rare. Bati palma cu The big one daca urmaresti o relatie cu el si-i mai dai si o scatoalca mititelului. Apropo de Yalta 2.

  34. Am vazut in direct „disputa”, am vazut azi si interviul lui Zele de la Fox News si pot sa ma exprim: Zele nu vrea pace decit in termenii sai, continua sa acuze Rusia si de ce nu a facut, cum ar fi Maidanul, atacul asupra rebelilor din Donbas, nepunerea in practica a acordurilor Minsk 1 si 2( frau Merkel a recunoscut ca astea erau doar o tragere de timp pentru inarmarea Ukraniei). Din terorist si criminal nu l-a scos pe Putin, a vorbit doar de suferintele poporului ukran, de rusii din Donbas si celelalte zone nimic. Invoca democratia si libertatile, dar doar pentru ukrani, minoritatile si rusii nu exista in Ukrania.A venit cu niste poze sa arate lui Trump ce criminali sunt rusii, cum au torturat ei prizioneri.. Cine poate crede ca rusii ar fi dat inapoi un prizioner torturat, cu rani inca vizibile? La fel si despre copii „rapiti”. Cum rapiti, cind ei erau scosi din zonele de lupta fara sa-i intrebe ce natie sunt si doar sa fie salvati? Asta merge pe aceiasi melodie de la un capat la altul. La fel a facut 23 de minute si la Fox News, unde gazda, foarte docila, era unul care a fost anul trecut oaspetele lui Zele.

  35. Am vazut in direct „disputa”, am vazut azi si interviul lui Zele de la Fox News si pot sa ma exprim: Zele nu vrea pace decit in termenii sai, continua sa acuze Rusia si de ce nu a facut, cum ar fi Maidanul, atacul asupra rebelilor din Donbas, nepunerea in practica a acordurilor Minsk 1 si 2( frau Merkel a recunoscut ca astea erau doar o tragere de timp pentru inarmarea Ukraniei). Din terorist si criminal nu l-a scos pe Putin

  36. Ieri am asistat la singura modalitate de dezamorsare a unui conflict slav fratricid si de evitare a WW III !
    Precum in anul 1963 … cand SINGURI fratii Kennedy … au luat legatura DIRECT (via telefenul rosu) cu Hrusciov la Moscova … pentru dezamorsarea tensiunilor din perioada „crizei Rachetelor din Cuba”. Cu cedarea INSA de avantaje militare … SUA in Turcia si URSS in Cuba .

    Si de aceea, de azi SUA si Rusia vor trebui sa negocieze SINGURE si DIRECT. Ukraina refuzand DIALOGUL de tip PACIFIST cu ambele state (DEMONSTRAT aseara !). Fara ajutorul american … Maidanul va pierde razboiul si tara.
    Sa nu uitam ca in istorie … europenii cei interesati in distrugerea Rusiei au fost khazarii, vikingii vestici , polonezii, lituanienii, suedezii, francezii, germanii … cei mai vocali astazi in continuarea conflictului.

  37. Nu se poate ca niște iudeoglobaliști sorosiști de care s-a umplut Europa la vârf ( vezi organismele UE, dar și unii ca Macron, Tusk, Kaja, Mercz, tpți stătuții baltici, mai nou și bolovanul nostru aruncat de usriști ) să distrugă Europa în ultimul hal și apoi să o arunce și un război ce nu ne privește pe noi.
    Amenințarea cu Putin, de care se folosesc birocrații uE pentru a nu da socoteală pentru sumele enorme ale Rusiei extrase din băncile europene, care în caz de pace ar trebui deblocate și restituite, numai că ele au fost fie însușite pe persoane gen Ursula, Macron și ceilalți birocrați UE, ca să nu mai spunem de cei din gașca lui Zelenski, sau folosite pentru cumpărare de armament și tehnică militară , iar o pace ar fi pentru ei o adevărată nenorocire ! 8-)

  38. Asa pateste orice „suveranist” in Biroul ovar (Clinton stie) ! Potra presedinte, „decat sa mori in ilegalitate, mai bine traiesti in ilegalitate” !

  39. Spunea cineva pe forum despre Cersensky ca a procedat ca ala flamind care-l primesti in casa , il pui la masa si-l hranesti ,iar el iti distruge vitrina cu tot ce-i in ea.Da intradevar Trump este intii afacerist. Si daca vii la negocierefara un as in mineca , te mai porti si grobian , primesti palme si suturi in penk.Daca ai atuuri supralicitezi , cind esti paduche la mila altora negociezi doar ce si cit poti.Multe creiere netede pe forum . Pacat ca nu avem si muste….

  40. Zelenski prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul ! Individul e infricosat de pierderea sefiei in Ukraina, caci il asteapta parnaiele, milioane $ si Euro spalate si delapidate.

  41. Pe scurt,americanii au o diplomatie mai badarana ,europenii(tarile puternice din Eeuropa) o diplomatie mai stilata dar urmarind acelas scop: profitul.Cateii,printre care ne aflam si noi ,sunt in deruta si depind de personalitatile pe care le au ca sa se strecoare printre titani si sa supravietuiasca.

  42. Intrebarea de sondaj: „Vă temeți de scandalul izbucnit în Biroul Oval?” Sigur ca da. Cand se strica o ordine, toti sunt afectati.
    In plus, impresia a fost de strivire a celui mic. Si noi suntem mici.
    Nu am inteles ce i se reproseaza lui Zelensky sau ce asteptari avea Trump de la Zelensky si acesta le respingea?

  43. Sa ne reamintim faimosul dialog dintre Michael Corleone si Mo Greene proprietarul de cazino, din filmul „Nasul” :
    M.C. THE CORLEONE FAMILY WANTS TO BUY YOU OUT !
    M.G. YOU DON’T BUY ME OUT, I BUY YOU OUT !
    Probabil ca, „Mo Greene” ukrainianul o sa o ia pe coaja, la fel ca in film.
    PS : Englezii care se proclama „prietenii” lui, au deja pe tzeava pe fostul sef al armatei ukrainiene, pe post de ambasador la Londra.

  44. NATO, UE, Europa sunt moșiile unor jefuitori,criminali, bogătași, afaceriști,partide, justiție, armată și acoliților acestora din toate domeniile vieții,mai întâi din Germania, Franța, Anglia și alte imperii occidentale,iar cetățenii de rând sunt neglijați, abandonați, obligați să muncească, să plătească impozite și taxe,dar să ducă un trai mizer sau sa moară cu zile.
    Bogățiile lumii trebuie să fie parte egală pentru toți,mai ales în România.
    Români săraci ce nu aveți parte egală cu cei de la Putere, din afaceri,de oriunde, trebuie să luptăm până la moarte pentru egalitatea traiului zilnic, bogățiile țări nu sunt ale lor,sunt și ale voastre și repet că trebuie să aveți parte egală.
    Jos dictatura și jefuitorii!

  45. Când cineva chică în criză, sau cum războiul din Ucraina,oamenii buni,cum UE și SUS,se arunca să dea ajutor…dar când e pace și conducerea unei țări sărăcește din incompetență poporul său nimeni nu-i vine în ajutor căci prostului cât nu-i vei da totuna nu recunoaște e prost. Așa și în cazul cu Zelenski..Războiul în Ucraina nu trebuia să se înceapă căci era clar că ei nu-l vor putea duce mult. Englezii însă iau păcălit pe ucraineni să facă ceea ce visau ei de sute de ani. Săi umilească pe ruși cu mâinile ucrainenilor și banii SUA!!!..Se vede de la o poștă.. ..

  46. La inceputul discutiei Trump a zis de m0rti si raniti.
    De unde mai fac r0st de vii sa se duca sa lupte in c0ntinuare?

    Ii fugareste Ursula cu arcanu prin Europa pe refugiati ucrainieni sa-i returneze lui Zelenski?

  47. Un biet actoraș ajuns președinte nu putea să nu-și dea în petec, jucând o ultimă tragicomedie în fața unui mapamond stupefiat de spectacolul oferit .
    Când soarta unor popoare ajunge pe mâinile unora ca Zelenski, Macron, ca să nu mai amintim de pleiada noastră de trădători de neam și Țară, inclusiv la ora actuală, cu acești bolovani, ciolaci și alți buimaci , rezultatele nu pot fi decât dezastruoase.
    Scapă cine poate !

  48. Garantiile scrise pe hartie reprezinta ceva pana nu mai reprezinta nimic. Adevaratele garantii sunt investitiile americane: banii. Vrei garantii? Fa afaceri cu americanii la tine in tara si daca se pune problema sa ameninte cineva investiile, fii sigur ca americanii te vor apara, deoarece isi apara intotdeauna interesele!

  49. 1. in lumea reala afirmarea pretentiei de mascul alfa se bazeaza pe putere. Zele nu se poate pretinde un razboinic bazandu-se pe aliati
    2.pornirea razboiului in Ucraina putea fi evitata. razboiul trebuie sa inceteze.
    3.cand esti invitat in casa gazdei de la care astepti ajutor protocolul cere sa fii modest. Zele putea sa-i lase pe aia doi sa latre si la final sa spuna ca nu are mandat in noile coordonate si sa propuna o reintalnire
    4. Trump e doar un om de afaceri, nu are morala si e o slabiciune sa negociezi cu el plecand de la presupunerea ca este un sentimental caruia ii pasa de ceilalti sau de principii nobile

    1. De acord Carcotas (11:25) dar mai este un punct:5-cand esti oaspete invitat gazda trebuie sa fie amabila si cu un comportament adecvat.

  50. Ursula si eurocratii ei cum trateaza opozitia din Romania, cu inchis gurile critice si anulat alegeri dupa bunul plac. Pana iese cine trebuie

  51. Totul a pornit de la încăpățânarea șoricelului ucrainean să tropăie pe pod alături de elefant. Pacea se cere în genunchi, nu cu înfumurare imperială. Aroganța paiaței kievene înfrânte s-a izbit de orgoliul arlechinului victorios, mai ales că era la el acasă. De-acu, jale și suferință pentru Ucraina, așa cum a fost 85 de ani pentru minoritățile naționale din teritoriile anexate samavolnic de ukranoizi și așa cum își merită soarta toți ucrainenii, mai puțin Mila Jovovich și Olga Kurylenko, care au sorți diferite oricum. Interesant este că Bolojan-Bolovan a ales Platforma X, a lui Musk, să-și facă hara-kiri cu susținerea lui imbecilă față de Ucraina.

  52. Charlie :Tatal meu a fost ridicat de pe strada in anii 1950 tot pentru „subminarea oranduirii/ordinii constitutionale” si de atunci nu i-am aflat macar mormantul/groapa comuna… ”
    Asta vi s-a spus maica-ti si ție, ceva mai târziu, în realitate tipul speriat văzând ce-a ieșit ( adică o pocitanie ca tine 8-) ), a șters-o peste granită.
    PS
    Caută-i mormântul pe la Așhdod !

  53. Întâlnirea de ieri de la Casa Alba a fost o binecuvântare, @Nistorescu. Lasa-i pe latraii belicosi pe miile de miliarde ale contribuabililor din Europa, care latrai vor si trebui sa dea socoteala pentru jafuri! Singurul cu minte, Victor Orban (Ungaria). @Batrânul: nimeni n-a vrut sa-l intimideze pe Jale-nski: a fost primit de shefa lenjereasa a Casei Albe, pe-o usa de serviciu,
    la fel Mac-mac-cronului, lui Starmer si altor escroci europeni care fac pe „liderii politici”, huo!!!

  54. America a pierdut razboiul si trece la Make bussines not war. Ucraina a pierdut razboiul. Imi reamintesc obsesiv o remarca a lui Mircea Diaconu (Dumnezeu sa-l ierte!) intr-o emisiune: „la mine in sat se spune: Americanii sunt niste rusi bogati”. Sper la pragmatism din partea Romaniei!

  55. ….Europa a murit…! God Bless SUA !.
    Democratia europeana,odata un far călăuzitor al libertatii se afla acum in moarte clinica,un CADAVRU in putrefacție,calcand in picioare valorile care au definit-o timp de secole.
    Europa: de la bastion al democratiei la complice al DICTATURI Zelenski,ca un semnal de alarma pentru Ucraina si vecinii sai.
    Europa pune sub semnul intrebarii angajamentul fata de SUA si fata de valorile democratice pe care pretinde ca le apara,sprijinand pe un ODIOS dictator Volodimir Zelenski.

  56. Șimai este o mică chestiuță pe care belicoșii oihropeni o scapă din vedere: industria lor de război sau nerăzboi a zburat pe geam de când cu prostiile globalisto-climatice.Sinhura țară capabilă să mai producă ceva, e Finlanda.Dar Finlanda e vecină cu Rusia și nu-i plac riscurile.Ba mai mult, rușii ar putea negocia Karelia cu ei și atunci mărețele babe oihropene cu Macrou jupiterianul în frunte, ar putea pleca la luptă cu „diversitatea” după ele.

  57. Trmpi e mare maestru in arta negocierilor! A fost de 10 si de pus in manual. Zdrelinschi a muscat rau dupa ce s-a mai prezentat la meci fara echipament pe el si fara echipa linga el? Cita difernta intre Trumpi secondat la fileu de DJV! Asa se joaca baieti! Cindva am fost si eu un fel de DJ fiind consultant in afaceri si pe bune ca am vazut destule meciuri locale si internationale dar cu francezi si italieni drept protagonisti si „noi”… dar asa ceva nu am vazut. Zdrele are consilieri prosti linga el! Trebuia sa evite meciul asta ca nu are alura necesara si talia bună 😁. De ce l-au lasat sa intre in ring? Era suficient un telefon… Amindoi sunt fosti actori, acum politi, dar Trump e un si un veritabil om de afacei care intelege intuitiv situatia si incerca sa scoata ce e mai bun pt el si echipa. Capra morta pe rol de minge este acum in curtea u€&Co care nu are de ale decit o furculiță : joaca mai departe si zice plus la miza sau e pas si out… Consecinte nasoale in ambele variante si noi nu putem zice inca hop ca n-am scapat de riscul războiului.

  58. Vb lui Joe Rogan , soyboys sunt tare belicoși și i-ar arunca rapid pe ceilalți în tranșee.Întotdeauna, cei cu gura mare sunt primii la fugă.Dacă burtoșii comandanți, ghenerali și activiști ar fi în linia-ntâi, lumea ar fi un loc mult mai bun.

  59. Dupa ce a fost primit si aclamat in mai toate parlamentele, Zelensky si-a luat-o rau de tot in cap si se crede mare vedeta politica.
    Pentru noi, este greu de inteles pozitia fatis ostila a UE, fata de SUA si, cel mai important, sustinerea continuarii razboiului. Nu ar fi o surpriza, avand in vedere antecedentele politrucilor din fruntea UE, cu privire la gestionarea/accentuarea crizelor care macina Europa.

  60. Un efect este evident si ingrijorator ! SUA vrea sa-si recupereze cheltuielile , SUA nu mai sprijina Ucraina in razboiul cu Rusia ! Tarile din UE, nici ele toate , cum vor putea sa sprijine Ucraina , ele singure ? Si Romania cum se va pozitiona , tinind cont si de relatiile tot mai reci cu SUA ? Presedintele interimar ILIE BOLOJAN , este un om de buna credinta , cu respect pt. banul public , hotarit ! Dar persoanele care il inconjoara , atit psd cit si pnl , nu sunt la fel ( de fapt, adevarati serpi ) si vor incerca sa-l faca vinovat de toate relele ce se vor ivi !Il pindesc la colt ! Pt. Romania , viitorul este foarte incetosat !

  61. Atat de ‘cumplita’a fost intilnirea,incat parerologii se scalda in ea
    In orice caz e clar ca SUA e pe pilot automat,sper ca lumea s-a lamurit ca gaska MAGA are apa la cap

  62. Atat de ‘cumplita’a fost intilnirea,incat parerologii se scalda in ea
    In orice caz e calr ca SUA e pe pilot automat

  63. Maă întreb cum ar fi procedat Bolojan daca ar fi fost in locul lui Zelenski. Dar al lui Trump?
    In locul lui Putin nici nu indraznesc să-mi imaginez ce ar fi spus sau ce ar fi facut.
    Poate in CE i-ar fi fost mai uşor, e aici, la o aruncātura de băț.

  64. Spectacol total! Ce stim noi? Poate toti si-au interpretat rolurile, poate toti au jucat teatru. Until next time…
    Zelenski a multumit de la distanta, Trump a promis ca se vor revedea.

  65. Dacă în următoarele săptămâni se organizează alegeri în Ucraina, Zelenski câștigă cu 80%. Dacă Trump a primit ordin de la Putin să-l răstoarne pe Zelenski, atunci nu i-a reușit. Sper să nu-i reușească nici nu lui Putin nici în România.

    1. Normal ca o sa câștige cu 90%. Toți cei care se opun vor fi pe front in linia întâi. Ce diferență este între Coreea de Nord si Ucraina, doua dictaturi in care prima se autodistruge de dragul neoliberalismului

  66. Să nu exagerăm. Întâlnirea a fost sinceră, nu cumplită sau dacă vrem, cumplit de sinceră. Zelenschi și Ucraina trec printr-o situație cumplită iar ca parteneri sau aliați, Trump și Vance gazdele acestei întâlniri, ar fi putut da dovadă de mai multă solidaritate, empatie și chiar considerație. Este mai ușor să te aliniezi în spatele celui puternic dar mai greu în spatele celui aflat în dificultate. Există mari șanse și speranțe ca situația să se remedieze rapid. Greșeli au fost făcute de ambele părți.

  67. Eu nu sunt Sorosist,dar după întâlnirea de ieri am trecut de partea lui Zelenscki.
    Zelenski s-a întâlnit cu foi huligani!!!

  68. Impresia mea a fost ca Zelensky a fost umilit in fata lumii.
    Ce a fost, de fapt?
    Am ascultat astazi 10′ de istorie a Ucrainei. Dincolo de dezbaterile istorice, Zelensky a primit o țară cand a devenit presedinte. Ce poate face el ca presedinte, sa revina 100 de ani in istorie?

  69. Trump, Vance și Rubio au dreptate. Cu un aventurier ca Zelenski se distrug țări întregi. Insul trăiește din propaganda diabolizării Rusiei și a oricui i se opune. comediant meiocru, cu efecte tragice. Drogarea lui este ideologică – e drogare până la autodrogare.

  70. Americanii sunt geambasi de tromboane politice.
    Zelensky s-a dus dupa PACE insa TRUMP ” nu poate oferi garantii de sekuritate ” chiar daca isi recupereaza contra/valoarea armaelor livrate in ultimii 3 ani .
    PACE nu exista fara garantii de sekuritate .

  71. Oameni care si-au pierdut totul chiar si rostul, vieti sunt sub tirurile de obuziere și stoluri de drone – cât de măreț este Biroul Oval – frumusete, inconștiență, ori ce? Mult a fost, puțin mai este pana când vom vorbi toți limba nebunilor.

  72. Nu că nu a știut să o prezinte, nu a fost lăsat, l-au copleșit cu intimidările, cu amenințările și șantajul. Ăsta e adevărul. Scroposul iritat din fire, a scos colții împreună cu bicele și l-au atacat complet. Ați uitat că, scroposul a spus clar, vrea doar mineralele rare și nimic contra, îl așteaptă doar pentru a semna! Cum sa dai semnătura fara sa ai ceva la schimb?!

  73. Eu zic că totul a fost regizat de către americani.
    Zelenski a fost așteptat de trei hosmandai și s-a văzut clar că vor să-l intimideze .
    Tramp a rămas mut după întâlnire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *