Ministerul Energiei, condus interimar de Ilie Bolojan, pregătește un audit extern al banilor acordați României prin Fondul de Modernizare, potrivit Profit.ro. Verificările vor viza investiții de miliarde de euro în energie, finanțate din vânzarea certificatelor CO2, dar și modul în care beneficiarii au respectat obligațiile asumate.
Auditul ar urma să analizeze legalitatea, regularitatea și conformitatea utilizării fondurilor. Vor fi verificate documentele justificative, plățile făcute și respectarea legislației europene și naționale. Controlul va urmări și stadiul proiectelor finanțate. Evaluarea se va face în raport cu documentele de finanțare, indicatorii tehnico-economici, țintele, jaloanele și termenele asumate.
Potrivit documentului analizat de Profit.ro, auditul va acoperi toate tipurile de investiții finanțate prin Fondul de Modernizare și aflate în responsabilitatea Ministerului Energiei.
„Se vor avea în vedere toate tipurile de investiții finanțate prin Fondul pentru Modernizare, aflate în responsabilitatea Ministerului Energiei, respectiv investițiile strategice, investițiile prioritare, schemele de ajutor de stat, schemele de minimis, apelurile competitive și necompetitive, precum și evaluarea conformității, eficienței și gradului de realizare a obiectivelor apelurilor de proiecte finanțate în perioada 2023-31.12.2025”, se arată în documentul citat.
Fondul finanțează modernizarea sistemului energetic
Fondul de Modernizare este alimentat din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Banii merg către statele mai sărace din UE și sunt folosiți pentru modernizarea și decarbonarea sistemelor energetice. Anul trecut, Ministerul Energiei gestiona investiții finanțate prin acest mecanism în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro.
Legislația europeană prevede că statele beneficiare trebuie să facă, o dată la doi ani, un audit al sumelor plătite din Fondul de Modernizare. Raportul trebuie transmis Comisiei Europene și Băncii Europene de Investiții.
„Statele membre beneficiare se asigură că, la fiecare doi ani, are loc un audit al utilizării sumelor plătite din Fondul pentru modernizare de către statul membru beneficiar sau autoritatea care gestionează schema către inițiatorul proiectului sau către destinatarii finali ai sprijinului din Fondul pentru modernizare. Statul membru beneficiar prezintă Comisiei și BEI raportul de audit fără întârzieri nejustificate”, prevede legislația UE.
Plăți mai mari în 2026
Ministerul Energiei a bugetat pentru acest an plăți de aproape 5 miliarde de lei din Fondul de Modernizare pentru proiecte de infrastructură energetică. Banii vizează modernizarea și construirea unor noi tronsoane de rețea pentru transportul și distribuția energiei electrice. În total, plățile din Fondul de Modernizare ar urma să ajungă în 2026 la 14,2 miliarde de lei, de circa 20 de ori mai mult decât în 2025.
Anul trecut, Transelectrica și distribuitorii au primit 217,4 milioane de lei din acest fond. Operatorii au reclamat întârzieri la plată.
„Avem 1,1 miliarde euro asumați de operatorii de distribuție prin Fondul de Modernizare. Totuși, trebuie să avem mare grijă cum se gestionează. S-a vorbit, sper să se rezolve cât se poate de repede, de întârzieri la plată. Adică nu poți să angajezi această cheltuială și să mizezi în continuare pe prefinanțarea sectorului privat. Banii ăștia trebuie să fie disponibili și să fie în fluxul, în flow-ul pe care l-ai asumat. Avem întârzieri nepermise aș spune eu. Nu am o sumă, foarte onest, dar pot să vă spun că nu prea s-au făcut plăți. Avem cereri de prefinanțare, care nu implică așa un mare proces de evaluare, și tot nu s-au făcut plăți. Așa ceva este nepermis și trebuie să se rezolve foarte repede”, a declarat Daniela Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, la Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”.
Alte 4 miliarde de lei ar urma să fie direcționate anul acesta către proiecte de producție de energie regenerabilă și stocare de electricitate. Pentru cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare au fost prevăzute 3,12 miliarde de lei.
Fonduri sunt bugetate și pentru înlocuirea cărbunelui, echilibrarea rețelei și modernizarea unor active industriale cu emisii mari de gaze cu efect de seră.