Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor a fost un prilej pentru unii politicieni români să trimită un mesaj. Din partea președinției României, mesajul a fost transmis de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale, în cadrul ceremoniei organizate la Memorialul Victimelor Holocaustului.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, aducem un pios omagiu romilor care au fost victimele genocidului din timpul celui De-al Doilea Război Mondial și ne reafirmăm angajamentul pentru prețuirea și apărarea drepturilor fundamentale și a demnității umane.
În Europa, ura și intoleranța, asumate la nivel de politică de stat, au distrus viața a aproape jumătate de milion de romi – copii, femei și bărbați. Autoritățile române din acele vremuri au contribuit, în mod rușinos, la acest bilanț criminal, 25.000 de romi fiind deportați, iar dintre aceștia 11.000 nu au supraviețuit.
Experiențele de viață și poveștile celor ale căror visuri și speranțe au fost năruite de discursul urii și de politicile rasiste rămân un testament ingrat al discriminării și, totodată, un important mijloc prin care să luptăm împotriva perpetuării nedreptăților și să promovăm valoarea și importanța diversității, a solidarității și a grijii față de semeni.
De asemenea, este esențial să putem vorbi deschis în societate despre acest capitol dureros, mai ales când vedem, în prezent, tot mai dese încercări de a resuscita intoleranța și discriminarea față de diferite minorități.
În acest sens, trebuie să continuăm eforturile de a sancționa și de a combate activ ideile sau comportamentele care polarizează, prejudiciază sau stigmatizează orice fel de persoană sau grup.
România și-a asumat pe deplin trecutul și a făcut progrese importante pentru prevenirea și combaterea discriminării, a rasismului, a antisemitismului și a xenofobiei, prin măsuri legislative menite să încurajeze incluziunea, acceptarea și egalitatea.
Sunt convins că societatea noastră este una matură, care va cultiva și în viitor solidaritatea, unitatea, toleranța și compasiunea, astfel ca generațiile următoare să poată trăi în libertate și pace!
Fie ca amintirea victimelor genocidului să rămână veșnică în inimile noastre!
Și prim-ministrul Marcel Ciolacu a vrut să marcheze momentul. Politicianul a reiterat angajamentul ferm al Guvernului pentru combaterea tuturor formelor de extremism, rasism, xenofobie, discriminare. De asemenea, premierul a dat asigurări cu privire la sprijinul privind conservarea patrimoniului comunităţii rome şi dezvoltarea cercetării referitoare la Holocaust, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei europene şi naţionale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, mesajul premierului a fost prezentat de şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu. Acesta a participat vineri la ceremonia organizată la Memorialul Victimelor Holocaustului din România, cu prilejul Zilei europene şi naţionale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.
În mesajul său, Marcel Ciolacu a subliniat că „ziua de 2 august ne vorbeşte despre suferinţă, despre atrocităţi prea puţin cunoscute şi despre destine spulberate”.
„În urmă cu 80 de ani, ultima urmă de existenţă romă din lagărul de concentrare Auschwitz II-Birkenau a fost distrusă şi, astfel, regimul criminal nazist s-a asigurat că nimeni nu va supravieţui şi nu va putea relata chinurile la care au fost cu toţii supuşi. Pe cât de important este să privim în urmă şi să nu uităm suferinţele ce au marcat istoria secolului trecut şi întreg mentalul colectiv european, în acelaşi timp, însă, avem datoria să ne asigurăm că aceste tragedii ţin doar de trecut şi că replicarea lor nu va mai fi posibilă. În egală măsură, este esenţial să conştientizăm că Holocaustul nu a început în camerele de gazare; Holocaustul a început prin gânduri şi cuvinte, prin concepţii şi preconcepţii”, se menţionează în mesajul prim-ministrului, care punctează importanţa educaţiei şi a cultivării spiritului civic.
În continuare, Ciolacu a reiterat angajamentul ferm al Guvernului României pentru combaterea tuturor formelor de extremism, rasism, xenofobie, discriminare şi a asigurat cu privire la sprijinul privind conservarea patrimoniului romilor şi dezvoltarea cercetării referitoare la Holocaust.
„Vă îndemn pe toţi cei prezenţi astăzi, aici, şi nu numai, să aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului împotriva romilor, care şi-au pierdut vieţile într-una dintre cele mai mari tragedii pe care omenirea le-a cunoscut. Avem responsabilitatea faţă de ei să îi păstrăm în mentalul colectiv prin cunoaşterea istoriei şi educarea tinerelor generaţii în spiritul incluziunii sociale şi al respectului pentru valori şi diversitate”, se mai precizează în mesajul premierului.
Ceremonia s-a desfăşurat cu participarea unui supravieţuitor al Holocaustului, a vicepreşedintelui Parlamentului European şi a reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului României, ai Parlamentului României, corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi ai altor instituţii publice şi societăţii civile.
În cadrul evenimentului, au mai transmis mesaje: Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, în numele preşedintelui României; Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii; Cătălin-Zamfir Manea, deputat din partea minorităţii rome; Traian Hristea, secretar de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice, în numele ministrului de Externe; Roxana Simona Momeu, secretar de stat, în numele ministrului Justiţiei; subsecretarul de stat Bogdan Paraschiv, în numele ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse; Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti; Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti; şi Iulian Paraschiv, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.
Alocuţiunile au fost urmate de o ceremonie de depunere de coroane din partea autorităţilor prezente la eveniment.
În 15 aprilie 2015, Parlamentul European a instituit, printr-o rezoluţie, ziua de 2 august drept Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor. În România, prin Legea nr. 124 din 10 iulie 2020, data de 2 august a fost instituită ca Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen. În limba romani, „Samudaripen” înseamnă „ucidere în masă“.
Dar frații Moraru de ce nu au fost pe lista cuvântătorilor, că ăia sunt toată ziua cu gura pe români pentru Holocaust?
Încă ceva, de câte ori pe an este comemorat Holocaustul? S-a întâmplat așa ceva, nu neg, dar de prea multe ori ai noștri, de azi, sunt arătați cu degetul pentru ceva care s-a intamplat acum 80 de ani. Extremismul se naște și când stai cu gura mereu pe un om normal, dar căruia îi dai idei.
Dar genocidul romanilor sub covrig 13 ? Cum rămâne
„Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor” Când este : Ziua Europeană/Românească de Comemorare a Holocaustului Românilor
Iohanis e complice la genocidul romanesc, vorbeste cu dubla masura ca un bolsevic autentic, e corect politic ca un bolsevic autentic, mincinos ca un bolsevic autentic si obedient ca un bolsevic autentic.
Dar GENOCIDUL N.KV.D.ISTILOR D.GI.ZD.ANI C.OMU.NIS.TI ,CARE AU UCIS SI M.UTIL.AT MILIOANE DE ROMANI ELITA BISERICEASCA SI INTELECTUALA A ROMÂNIEI SI CARE ASTAZI ISI AU FII SI NEPOTII LA PUTERE SI NE BAT.JOC.ORES.C,FU.RA ,NE ING.ROAPA IN SACI NEGRI SI NE INDATOREAZA CU SUTELE DE MILIARDE,CAND II SARBATORIM CUM SE CUVINE???🤔
Articol generalist, plin de vorbe si gargara UE, dar fara fapte, fara continut…Si Cenzura la greu.
… este oglinda electoratului (a fost votat de doua ori);nu l-au votat extraterestri, sau da?
Eu nu stiu ce mare genocid o fi fost impotriva romilor, caci dupa razboi orasul meu era plin si de romi si de evrei. Cand eram mic, era in apropiere un cartier rromulan unde nu intram de frica sa nu ne bata puradimea, dupa cum era traditia rromulana de atunci. Azi nici nu mai este cartier rromulanesc, ptr ca s-au romanizat sau au plecat in tarile calde.
Probabil ca pe atunci n-am trait eu in Romania, dar pana dupa Marea Revolusion din Dec 1989 eu nici nu auzisem de vreun genocid al romilor pe la noi, sau macar de vreun rom sacrificat si nici nu parea dupa numarul foarte mare al acestor etnici……[Rumburak]
unde este Core?
Acești mizerabiIi n-au scos un cuvânt pe 9 mai, când Rusia comemorează holocaustul împotriva rușilor;
a raseesmuIui, a antisemitismuIui și a xeno_fobiei”