Primarul municipiului Sibiu şi preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Klaus Iohannis, a criticat joi decizia prefectului judeţului, Horaţiu Răcuciu, de a da în judecată Consiliul Judeţean, condus de Martin Bottesch, membru FDGR, pentru anularea referendumului privind reorganizarea.
„Nu e treaba Prefectului dacă vrea Consiliul Judeţean să facă referendum în propriul judeţ. (…) Prefectul poate să atace o hotărâre pe nelegalitate, caz în care sunt perfect de acord. Dar ceea ce a făcut acum este un atac pe oportunitate, ceea ce e o greşeală fundamentală”, a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă.
În replică, prefectul îşi justifică demersul prin intermediul unui comunicat de presă. „Considerăm că motivele prezentate în comunicatul nostru de presă, din 24 iunie, sunt suficient de clare pentru a înţelege aspectele de nelegalitate ale HCJ Sibiu 97/2011, în vederea consultării cetăţenilor privind ‘desfiinţarea judeţului Sibiu’. (…) Instituţia Prefectului este singura instituţie publică abilitată să verifice legalitatea tuturor actelor emise de administraţia publică locală şi judeţeană. În consecinţă, Instituţia Prefectului atacă în contencios administrativ aceste acte numai din motive de nelegalitate. De altfel, acest lucru este evidenţiat în comunicatul nostru din 24 iunie – din cele 6 motive de chemare în judecată, doar ultimul poate fi interpretat ca o chestiune de oportunitate, celelalte fiind de nelegalitate”, se arată în comunicatul prefectului.
Deocamdată, referendumul decis cu majoritatea FDGR, PNL şi PSD în CJ Sibiu nu va mai avea loc, deşi era programat pentru 17 iulie, din cauza acţiunii prefectului. Consiliul Judeţean Sibiu aprobase, în şedinţa extraordinară din 24 iunie, organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei privind desfiinţarea judeţului. La câteva ore după aprobarea hotărârii, prefectul a depus o cerere de chemare în judecată a Consiliului Judeţean Sibiu, prin care solicita Tribunalului Sibiu, secţia Comercială şi Contencios Administrativ, anularea acestei hotărâri, considerând-o ”netemeinică şi nelegală”. Primul termen de înfăţişare este 21 septembrie.