Iohannis, despre bugetul pe 2019: ”Este făcut pe picior. PSD recurge la…”

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, marţi, PSD, în contextul dezbaterii bugetului pe 2019, că recurge la noi demersuri populiste, care riscă să vulnerabilizeze România, afirmând că „printr-un gest cinic, preşedintele PSD pune în opoziţie securitatea naţională cu sănătatea cetăţenilor”.

„În legătură cu proiectul bugetului pentru anul 2019, preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia că ţara noastră are nevoie de un buget credibil, în beneficiul românilor şi nu al unui partid politic. Astfel, Guvernul şi Parlamentul au responsabilitatea esenţială de a identifica soluţiile financiare sustenabile pentru fiecare domeniu în parte. În schimb, PSD recurge la noi demersuri populiste, care riscă să vulnerabilizeze România în actualul context geopolitic marcat de incertitudine şi de intensificarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa statelor NATO.

Printr-un gest cinic, preşedintele PSD pune în opoziţie securitatea naţională cu sănătatea cetăţenilor. Numai un politician meschin şi inconştient ar putea să inoculeze ideea că sănătatea românilor nu poate fi asigurată din cauza bugetelor prea mari ale serviciilor de securitate, a căror misiune legală fundamentală este tocmai asigurarea securităţii naţionale, protejarea vieţii oamenilor şi a intereselor ţării”, potrivit mediafax.ro.

Potrivit şefului statului, propunerea de reducere a bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale constituie „un demers iresponsabil, cu atât mai mult cu cât nu există argumente sau justificări”.

„Tocmai asemenea tăieri bugetare reprezintă un atentat la siguranţa cetăţenilor, prin scăderea discreţionară a bugetelor structurilor de securitate, în încercarea disperată a unor personaje toxice de a mai acumula capital politic. De aceea, Preşedintele României face apel ca Parlamentul să revină la alocările bugetare iniţiale, propuse de Guvern în 10 decembrie 2018 şi avizate de către CSAT în 19 decembrie 2018. Întârzierea bugetului cu aproape două luni de către Coaliţia PSD-ALDE este complet nejustificată şi demonstrează încă o dată lipsa de seriozitate şi de profesionalism a actualei coaliţii, precum şi lipsa preocupării acesteia pentru bunul mers al economiei şi administraţiei în România.

În vreme ce bugetele necesare asigurării securităţii cetăţeanului scad, avem o creştere inacceptabil de mare a alocărilor către partidele parlamentare, al cărei principal beneficiar este, deloc surprinzător, chiar PSD. În condiţiile în care în România nu se construiesc autostrăzi, nu se modernizează spitale, nu există toalete şi apă curentă în toate şcolile din ţară, este revoltătoare majorarea uriaşă prevăzută în bugetul anului curent pentru partidele parlamentare”, se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Potrivit şefului statului, „propunerea de reducere a bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale constituie „un demers iresponsabil, cu atât mai mult cu cât nu există argumente sau justificări”. O justificare simpla Activitatea terorista. In afara de Colectiv care poate fi un accident asimilabil celor de munca dar poate fi si o actiune criminala deliberata, dnii procurori s-au ferit ca de foc sa documenteze daca oamenii care „au trebuit sa moara ” au murit dinadins sau din greseala, nu au fost alte actiuni care sa poata fi banuite ca ar fi acte teroriste. Criminalitate economico financiara, Aratati macar un caz serios instrumentat si documentat. In timp ce toata Romania a fost jefuita s-au judecat dosare de genul vartabosul , termopanele sau dimpotriva prejudicii de peste 100 milione de euro la Vanghelieori Mazare, care daca ar fi adevarate ar imbolnavi de invidie omologi de-ai lor din Shanghai Riad sau alte metropole de importanta acestora

  2. iohannus plange ca nu poate sa-i rasplateasca pe cei care l-au pus in functie. vai, vai….daca serviciile se supara si nu il mai pun o tura???? dar tot raul spre bine, zic. astfel, georgeta va ajunge sa dea cu subsemnatul….

  3. bugetul e făcut pe picior, iar plăvanul în copită ( sau mână, cum îi place să creadă )…

  4. Retardatul asta de Iohannis se baga in seama mai ceva decit ceausescu!…

  5. mai bine pe un picior de psd-ist decat pe al tau. sa nu uitam ca tu(kwi)ai redactat falsuri ptr. casele achizitionate pe piciorul tau. tu mai mult voiajezi, schiezi si te incapatinezi prosteste. reintoarcete la Sibiu si lasa-ne pe noi cu ale noastre. du-te cu tanti aia cu fuste scurte in america sau in …asiaaaaaa

  6. Avand serviciile bugetul mai mic, nu mai pot sa-l pazeasca pe onor prezident cand merge la scki, mare suparare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.