Iohannis e problema, nu soluția

Refuzul lui Iohannis de a avea o dezbatere directă cu contracandidata sa n-a fost un simplu moft, având cauze mai profunde decât teama de întrebări incomode.

Într-un comentariu publicat pe cotidianul.ro, Adrian Severin încadrează absența acelei dezbateri într-o perspectivă ideologică mai amplă, de care orice alegător – de partea lui Iohannis sau nu – ar trebui să țină seama.

Severin consideră că „refuzul de a dezbate oferte electorale concurente este aberant doar într-un sistem democratic”, dar nu la fel stau lucrurile „atunci când lupta politică se dă între acest sistem și opusul său”. Or, în cazul alegerilor de duminică, „concursul nu este între candidați, ci între sisteme de organizare politică a societății”; o astfel de confruntare între sisteme nu mai este o competiție electorală, ci „un război”, așa cum declară și Iohannis. „Iar în război inamicii nu stau de vorbă și nu filosofează despre binele popoarelor, ci trag unul în altul cu toate mijloacele disponibile, până când unul cade răpus. Restul sunt detalii”, consideră Severin.

Opinia fostului ministru de Externe este că duminică nu au loc alegeri prezidențiale, ci „un plebiscit în care românilor li se cere să aprobe sau să dezaprobe o acțiune politică având drept consecințe pentru țara noastră – pe plan intern, „înlocuirea democrației cu oligarhia” și pe plan extern – „renunțarea la suveranitate și dezintegrarea națională în ordinea globalistă”.

„Cel care propune și întrupează o asemenea acțiune este Klaus Iohannis”, spune Severin, astfel că votul pentru acesta înseamnă, de fapt, acceptarea celor 2 mutații radicale în funcționarea statului român. „Viorica Dăncilă nu are nici un rol activ în această afacere. Ea este doar instrumentul prin care se contabilizează voturile exprimate împotriva proiectului iohannist. De aceea discuțiile despre calitățile sau defectele ei sunt parazitare”, mai spune Adrian Severin.

Aceeași evaluare a perspectivei României sub un nou mandat al lui Iohannis o regăsim, aproape cu aceleași cuvinte, și-ntr-un alt comentariu publicat recent în „Q-Magazin”, sub semnătura lui Alex. Stănilă (https://www.qmagazine.ro/realizarile-lui-klaus-iohannis-pas-cu-pas/). Acesta consideră că, dacă Iohannis va fi votat, „apoteoza oligarhismului autoritar-populist este aproape”. În susținerea acestei aprecieri, autorul întreprinde o analiză riguroasă, punct cu punct și… pas cu pas, a ceea ce Iohannis pretinde că ar fi realizările mandatului său, oferindu-le ca material didactic pentru o dezbatere care n-a avut loc.

Evaluările citate mai sus se bazează pe analiza comportamentului lui Iohannis în cei 5 ani ai mandatului. Pentru a vedea ce anume din acest mandat poate fi relevant și pentru viitor, prezentăm mai jos sinteza unor comentarii apărute la ceea ce însuși Iohannis declara despre propriu său mandat, inclusiv pe parcursul acestei campanii.

În absența unei dezbateri directe între candidați, în care Iohannis putea să dea explicații suplimentare la unele lucruri, cititorii pot să-și formeze propria opinie despre ce ne putem aștepta de la actualul președinte, în cazul în care el va câștiga al doilea mandat.

Sinteza este redactată, parțial, pe baza analizei din Q-Magazine, dar și a observațiilor altor comentatori neutri, neimplicați în nici un fel de propagandă în favoarea vreunuia dintre cei doi candidați. Între acestea, o analiză substanțială și comprehensivă se regăsește în comentariile publicate de prof. Andrei Marga pe Cotidianul.ro (de pildă https://www.cotidianul.ro/la-brat-cu-mussolini-hitler-company/).

Opiniile preluate din sursele citate mai sus sunt trecute între ghilimele, fiind uneori însoțite de completări sau aprecieri personale. Iar informațiile tehnice provin din surse deschise. (Octavian Știreanu)

Despre guvernarea eșuată

• Niciuna dintre alegațiile lui Iohannis despre guvernarea eșuată nu a fost susținută de probe; lipsa probelor a fost compensată de repetarea minciunii. „O minciună repetată la infinit sfârșește prin a fi crezută” – spunea ministrul nazist al propagandei, Joseph Goebbels. În realitate, iată câteva date semnificative: România a avut a doua cea mai mare creștere economică din UE*Puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 25% în ultimii 3 ani*Romania este în acest an cel mai mare exportator de materii prime agricole din Uniunea Europeana, livrând până în data de 3 noiembrie, adică în primele 17 săptămâni din anul comercial, cea mai mare cantitate de grâu, porumb, floarea soarelui, boabe de soia și ocupa locul al doilea la vânzările de orz. Cu peste 2,3 milioane tone de grâu vândute pe piețele extra-europene, aproape un sfert din producția autohtona, România surclasează Franța, care are o recoltă de patru ori mai mare. Cu peste 860.000 de tone de porumb livrate pe piețele non-UE, Romania acoperă 73% din exporturile întregii Uniuni și vinde de patru ori mai mult decât al doilea exportator comunitar, Bulgaria. 63% din exporturile Uniunii de floarea soarelui provin din Romania si aproape 80% din vânzările de boabe de soia*La Black Friday din acest an, în primele 24 de ore, valoarea totala a volumelor tranzacționate online a ajuns la 198,02 milioane de lei, mai mult cu peste 26% fata de anul trecut, iar numărul de tranzacții a fost cu peste 43% mai mare fata de anul trecut*Pe primele zece luni din 2019, piața auto înregistrează o creştere generală cu 9,3% mai mare față de aceeaşi perioadă din 2018; la autoturisme, creșterea este de 11,7%; numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în aceste primele zece luni este cu 24,1% superior celui din perioada similară a anului trecut; ponderea achiziţiilor de pe piața auto realizate de persoanele fizice a crescut pe ansamblul perioadei analizate, de la 39% în 2018 la 44%, în 2019.

Război declarat Guvernului imediat după alegerile din 2016

– În chiar a treia zi după alegerile din 2016, câștigate de PSD+ALDE, Iohannis îl chemase în secret pe Tăriceanu, spre a-i spune că el va declanșa „un război total PSD-ului și n-ar fi bine (pentru Tăriceanu) să-l găsească de partea aceea a baricadei”. Tăriceanu a refuzat. Rețeta trădărilor Băsescu (Petrov) – PUR (din 2005) și Băsescu (Petrov) – Gabriel Oprea (2009) n-a mai funcționat atunci. S-a amânat, însă, cu 2 ani, până la moțiunea din octombrie 2019.

– Virulența fără seamăn a lui Iohannis împotriva PSD s-a manifestat la numai câteva săptămâni de la câștigarea alegerilor de către acest partid, în discursul rostit la 7 februarie 2017 în Parlament. Acel discurs reprezintă semnalul de atac și prefața la ceea ce avea să urmeze în următorii trei ani, oferind totodată și o probă elocventă a lipsei de cultură politică și democratică a acestui personaj. A vorbit despre PSD peste umăr, ca despre niște gunoaie care nu-i ascultă dorințele, adresându-se numai parlamentarilor Lui, poporului Lui, românilor Lui.

• Iohannis a folosit abuziv dreptul unui președinte de a cere reexaminarea legilor sau controlul constituționalității lor, obstrucționând și încercând să impună Executivului, o altă politică decât cea bazată pe programul aprobat de Parlament. El a recurs la 85 cereri de reexaminare și 75 de sesizări cu caracter șicanatoriu la CCR. Spre comparație, Băsescu a transmis în 8 ani un număr de 31 sesizări la CCR. Iar președinții Iliescu și Constantinescu au transmis, în totalul celor trei mandate ale lor, un număr de 3 sesizări.

• Majoritatea sesizărilor adresate CCR i-au fost respinse sau acceptate doar cu privire la anumite detalii de formă. CCR a fost astfel încărcată în mod inutil cu cereri inadmisibile sau neîntemeiate, în timp ce cererile juste ale zeci de mii de cetățeni își așteptau soluționarea luni și ani de zile.

• Iohannis s-a arătat incapabil să înțeleagă că un guvern social-democrat nu are aceleași opțiuni politice cu un președinte liberal. Nici o Constituție din lume nu ar putea obliga un guvern de o anumită culoare politică de a face politica unui președinte de o altă culoare. 

• Actele defectuoase ale guvernului puteau fi atacate în contenciosul administrativ, iar dacă instituțiile guvernamentale conduse de PSD ar fi încălcat în mod direct legile, competente cu sancționarea acestor ilegalități erau instanțele judecătorești. Președintele nu avea de ce să intervină în acest proces, în care competentă să se pronunțe era doar puterea judecătorească.  Iohannis recunoaște, totuși, că a luptat împotriva abuzurilor PSD. Dar cum putea face asta? Numai intervenind în justiție; politizând, deci, justiția.

• Acordarea a 2% din buget pentru înarmare e considerată ca un merit personal, pentru că ar fi asigurat „ consensul partidelor politice”. N-a existat însă niciun partid care să fi exprimat rezerve sau opoziție față de această măsură solicitată imperativ de NATO și SUA! „Meritul” lui este doar de a nu-și fi asmuțit sateliții politici împotriva bugetului pregătit de Guvern, iar nu de a asigura acordul tuturor în cadrul unei reuniuni de operetă. Oricum, banii nu i-a dat președinția, ci Guvernul, printr-un buget de stat criticat în bloc în maniera filibusteristă specifică gherilei iohanniste.

• Este incapabil să înțeleagă că a iniția legislație nu este un abuz. Fiecare guvern (ca, de altfel, și fiecare parlamentar, cu titlu individual) are dreptul constituțional să promoveze legi, potrivit propriilor convingeri politice și ideologice, sub rezerva aprobării inițiativei respective de către Parlament. Acest drept nu poate fi cenzurat decât de către electorat, la urne, nicidecum de președinte. Deși a spus-o clar CCR, Iohannis abuzează sistematic, neluând în seamă deciziile acesteia.

• A proferat „falsuri grosolane despre creșterea economică, ameliorarea veniturilor, efortul de normalizare a unei justiții și încercarea de a lua în regie publică resursele, despre lipsa de pregătire pentru a prelua președinția UE” etc (De aceea, „președintele bate câmpii profund incult și vinovat cu „lupta psd-ului contra românilor”. Iar când nu ai făcut ceva pentru români, s-ar cuveni decență!”).

Despre dărâmarea Guvernului PSD

• S-a pus în fruntea manifestațiilor ilegale de stradă care au atacat guvernul și au contestat dreptul partidului care a câștigat alegerile de a guverna potrivit convingerilor sale ideologice și programului său politic. Chiar se laudă cu acest comportament profund anticonstituțional. În loc să fie mediator și moderator în situații de criză, Iohannis a fost lider al revoltelor de stradă neautorizate. În loc să apere, sub aspect moral, legea, el a instigat la încălcarea ei.

•  Anunță că marea lui realizare a mandatului său este scoaterea PSD de la guvernare cu 1 an mai devreme. Cu trufia-i cunoscută, Iohannis anunța că votarea moțiunii de cenzură înseamnă „respectarea votului de la referendum”(!?) și „rezultatul firesc al reacţiei întregii societăţi faţă de abuzurile şi incompetenţa” guvernului. În realitate, moțiunea de cenzură a fost adoptată cu o majoritate de numai 5 voturi, din care 3 au fost ale unor parlamentari PSD! „Cum au ajuns aceștia în opoziție? Prin mită și șantaj. Adică prin corupție și abuz. Ceilalți 2 votanți ai moțiunii au fost livrați de partidul ProRomânia, un partid care nu a participat la alegeri și ai cărui parlamentari au fost în majoritate aleși pe listele PSD. Șeful acestui partid, care a fost „convins” să își recunoască înfrângerea în fața lui Iohannis în alegerile din 2014 înainte chiar ca voturile să fi fost numărate, a trebuit să se ascundă într-un spital din Turcia pentru a scăpa de urmărirea poterei DNA, pusă de același Iohannis pe urma sa”.

Despre desființarea PSD

• Iohannis este de un oportunism feroce. Acum e la PNL, după ce peste 15 ani a stat alături de PSD. În anul 2002 a semnat, ca președinte al FDGR, un protocol de colaborare și susţinere a Guvernării Năstase; a rămas lângă PSD, astfel că în 2009 ar fost anunțat premier dacă Geoană câștiga președinția; apoi a fost parte a USL, tot alături PSD, în 2012, când a votat suspendarea lui Băsescu, dar acum nu mai recunoaşte.

• Împarte românii în democrați si ne-democrați, erijându-se fără niciun drept în „judecător al democrației”. Despre acest PSD afirmă că simpla sa existență reprezintă „un deficit al democrației în România”!

• Cere desființarea acestui partid politic care a elaborat Constituția post comunistă din 1991, ca si pe cea din 2003, partid al cărui guvern care a negociat și obținut aderarea României la NATO si la UE, care a obținut ca Sibiul să fie capitala culturală a Europei in 2007 si a finanțat o mare parte din infrastructura necesară, care s-a achitat la superlativ de mandatul președinției UE și care a realizat, întotdeauna, creșteri economice semnificative.

• Consideră că „PSD e anti-român și anti-democratic” și de asta nu poate să meargă „la o dezbatere cu cineva care reprezintă un sistem represiv de sorginte comunistă”. (Pentru această afirmație, PSD ar trebui să-l dea în judecată – dacă acest partid ar avea sânge prin instalație)

• Obsesia eliminării PSD-ului (temperată deunăzi de inepția că oamenii pot vota PSD-ul, dar politicienii săi să nu mai aibă funcții!) are un antecedent în politica naziștilor din anii 30, care îi atacau la fel de agresiv pe social-democrați, acuzându-i că sunt „conduși de evrei”;

• A inventat formule anti-constituționale aberante, spunând că el este „șeful executivului”, iar ”primul-ministru este șeful guvernului”! Pe baza acestei ierarhii inventate, el a decretat că pretenția PSD ca partid de guvernământ de a guverna potrivit propriilor sale convingeri și programului său de guvernare aprobat de Parlament, este un abuz. Iar combaterea acestui „abuz” a însemnat, de fapt, torpilarea pe toate căile și blocarea activității Guvernului legitim al României.

Despre justiție

• Referendumul referitor la interzicerea amnistiei și grațierii a fost declarat de către CCR ca fiind neconstituțional exact cu privire la punerea în practică a respectivei interdicții. Deci a fost un alt demers neconstituțional, inutil și costisitor, dar pe care-l citează ca pe un alibi al abuzurilor sale ulterioare. Șase milioane de români au fost împinși într-un exercițiu neconstituțional, în timp ce alte circa șase milioane au boicotat referendumul. Iohannis se mândrește, însă, tocmai cu încălcarea Constituției.

• În privința numirii șefilor la marilor parchete, Iohannis anunță că ar fi vorba despre o decizie politică, iar nu doar de semnarea unor decrete care să oficializeze propunerile ministrului sub autoritatea căruia procurorii lucrează, așa cum cere Constituția. „Subliniind că numirea ar fi un act de voință prezidențială, deci un act politic, Klaus Iohannis admite că și concursul este politic. Politizarea parchetului, așadar! Iată o perspectivă care nu se mai ascunde ochiului înlăcrimat al justiției îngenuncheate”.

• A fost indiferent la abuzurile din justiție (cazul procurorilor DNA de la Ploiești), ca și față de împrejurarea că tot felul de neisprăviți din garda „prezidențială” vorbesc golănește despre alții. („Dacă acești neisprăviți ar fi puși la un examen obișnuit și li s-ar scruta îndeaproape pregătirea ar ieși mult sub cei pe care îi calomniază”).

• Face cal de bătaie din “statul de drept“, dar nu cunoaște noțiunile și nu pricepe Constituția, pe care a încălcat-o grosolan fără să-i pese; nu înțelege „statul de drept democratic” prevăzut explicit de Constituția pe care a jurat; nu e capabil să înțeleagă că „milioane de cetățeni, mulți incomparabil mai pregătiți decât el, au pus umărul în trei decenii la a democratiza și moderniza această țară”.

• N-a condamnat protocoalele secrete de „cooperare” între judecători, procurori și serviciile secrete – embleme ale modului bolșevic de a face justiție; consideră că protestele de stradă, nelegale și neautorizate, ar fi creatoare de drept; s-a folosit de stradă (#rezist) pentru a bloca legiferarea și activitatea Guvernului, în dauna conlucrării în interes public cu partidele și forțele organizate; a încurajat huliganismul politic, violența de limbaj (a spus că „m..e PSD” este o declarație politică!) și a tolerat agresivitatea fizică (demnitari agresați în stradă și la locuințe, ministerul Justiției vopsit pe trepte etc); la demonstrația ilegală și agresivă din 10 august a condamnat jandarmii aflați în legitimă apărare, iar la protestele din ianuarie 2017 a coborât în piață, în vestă antiglonț, dând semnalul că asaltul străzii asupra Guvernului va fi regula mandatului său.

• Exaltă statul de drept în dauna drepturilor cetățenești – care sunt luate ca o noțiune oarecare; șefa sa a Înaltei Curți de Justiție și Casație nu ezita să spună că „România s-a grăbit să semneze Convenția Drepturilor Omului”! După ce un ministru al justiției, tot de extracție „prezidențială”, declara că „drepturile omului sunt un lux”!

Despre politica externă

• N-a avut niciodată „un cuvânt important de spus în chestiunile majore ale comunității europene”, așa cum pretinde. Principalul moment în care România a avut cu adevărat un asemenea cuvânt a fost acela în care țara noastră a deținut președinția rotativă a Consiliului UE, soluționând într-un timp record 90 de dosare legislative, facilitând adoptarea a 84 de Concluzii ale Consiliului pe multiple teme de interes comun și având aproximativ 2500 de evenimente și reuniuni organizate. În preajma preluării președinției UE, Iohannis declara, însă, sus și tare, că Guvernul român nu este pregătit să îndeplinească această misiune, fapt care a determinat Finlanda să se ofere cu „generozitate” a ne lua locul. O astfel de declarație făcută public de un președinte împotriva guvernului țării sale – și dovedită a fi mincinoasă – este unică în lume!

• Iohannis a forțat dărâmarea guvernului PSD încă dinaintea preluării președinției UE, întețind asalturile împotriva acestuia cu scopul ca, la Bruxelles, să fie prezent „guvernul său”. Din cauza acestor atacuri inconștiente,  România era pe punctul de a prelua președinția cu un guvern demisionar sau cu unul abia instalat, deci chiar nepregătit. În orice caz, a preluat-o cu un executiv sleit de criza politică internă.

• Performanța României, cu adevărat respectabilă, în fruntea Consiliului UE nu s-a datorat lui Iohannis, ci Guvernului Dăncilă care a avut rezultate notabile în exercitarea președinției rotative, în pofida acțiunilor subversive ale celui care ulterior avea să se împăuneze cu succesul executivului. Un executiv cu care astăzi ne spune că era în „război” și pe care în cele din urmă a reușit să îl lichideze.

• Summit-ul Consiliului European a fost stabilit la Sibiu potrivit dorinței cuplului Merkel-Juncker (așa cum avea să o mărturisească președintele Comisiei europene) de a sugera că Europa este germană și se termină pe Carpați. Acest eveniment, prezentat ca mare succes al lui Iohannis, a intrat în istorie prin două elemente: a) nu a rezolvat absolut nici una dintre problemele delicate aflate pe agenda UE și b) nu a luat nici o hotărâre importantă, întrucât Iohannis n-a fost capabil să medieze nici o înțelegere europeană. În plus, la Sibiu s-a petrecut un  fapt fără precedent: președintele Consiliului UE, respectiv premierul României, grație intrigilor președintelui României, nu a fost primit la întrunirea Consiliului șefilor de state și guverne al UE, desfășurată chiar la el acasă. Criza politică din România a fost astfel transferată la nivel european.

• A fost inert în fața „emceviadei” pornite de 12 ani împotriva țării noastre. Rapoartele MCV, opere anonime pline de minciuni sau de omisiuni vinovate, au fost instrumentul umilirii României și ținerii ei în postura de membru de rang secund al UE. Nu mai este un secret pentru nimeni că acesta a fost rezultatul propagandei antiromânești a cercurilor iohanniste și a lui Iohannis personal. Tot ceea ce spunea Guvernul în apărarea cauzei române era contrazis de președinte, în public și în privat, în timp ce propaganda prezidențială denunța adevărul drept minciună și proclama minciuna ca adevăr. (Un exemplu de atitudine demnă și corectă față de această plagă rușinoasă de pe obrazul UE o reprezintă expunerea recentă a Principesei Margareta în fața corpului diplomatic acreditat la București).

• Deși Iohannis cunoaște limbi străine, nu se cunoaște nici o intervenție a sa, în Consiliul European, în favoarea României (ex. în chestiunea intrării în spațiul Schengen) sau pentru a se opune unor decizii neconvenabile României.

• A negociat peste capul Guvernului român pentru a impune în fruntea parchetului european pe „penala” Koveși, simultan cu acțiunile interne vizând blocarea activității SIIJ și a procurorilor care o urmăreau penal. A compromis candidaturile de comisari români, prin discuții directe purtate prin spatele Guvernului cu președinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, căreia i-a transmis să respingă orice propunere de la social-democrați pentru că guvernul acestora va fi dat jos, iar cei care vor prelua guvernarea vor propune un comisar care să ajute PPE.

• Iohannis își mai trece în palmares și două întâlniri cu Donald Trump. De scrisoarea avocatului acestuia, Rudolf Giuliani, prin care își exprima îngrijorarea și revolta față de derapajele justiției selective protejate de Iohannis nu spune nimic. La prima întâlnire „epocală” cu Președintele SUA, Iohannis nu s-a ales decât cu o bătaie amicală pe umăr, aplicată oportun sub ochii presei. Și a plecat cu lista cumpărăturilor militare pe care România trebuie să le facă de la americani. La a doua s-a făcut de râs, stând aproape o oră nebăgat în seamă pe un scaun din biroul oval, în timp ce Trump răspundea ziariștilor la întrebări despre situația din America și din lume. Drept consolare pentru timpul pierdut, Iohannis a primit o șapcă.

• În schimbul șepcii, Iohannis „s-a angajat să cedeze pe nimic corporațiilor străine exploatarea resurselor naturale românești din Marea Neagră, să implice România în războiul economic al Americii cu China și să se opună politicii germano-ruse în domeniul energetic”.

• În politica externă, a funcționat pe pilot automat, punând in aplicare doar ceea ce decideau alții la Bruxelles sau Washington, aceiași care își urmăreau, în timpul ăsta, propriile interese: demonizau Rusia sau China, dar făceau investiții de miliarde sau încheiau contracte de miliarde în aceste țări. (În timpul recentei vizite la Shanghai, președintele Macron a încheiat cu chinezii contracte de 15 miliarde de dolari; tot lângă Shanghai, americanii – care ne-au interzis relații cu chinezii – au deschis o fabrică Boeing si o uzină Tesla);

Comportament în campanie

• Iohannis afirmă că el este cel care a salvat „direcția proeuropeană” a țării! Or, „nu există forțe semnificative care ar vrea să întoarcă România din drumul proeuropean. Induce naivii în eroare cu gogoși, în loc să concretizeze apartenența europeană în viețile românilor și să facă atractivă Uniunea Europeană de azi. El nu a realizat nici măcar ce a promis”.

• Deviza lui Mussolini era „nominalizează și discreditează, că lasă urme!”. El își ataca rivalii fără contenire în formule fixe – „detestabil”, „nedemn de încredere” – „într un amestec de ură personală și polemică ideologică”. După această rețetă a apărut și apelativul „Dragnia” – folosit cu o frecvență fenomenală despre cel mai demonizat om din istoria de peste un secol a României moderne!

• Iohannis vrea câștigarea alegerilor nu cu merite, nu cu soluții mai bune, ci cu stigmatizări precum „penali”, “incapabili” „toxici” sau „autori de eșecuri”. Se laudă cu aducerea la vot și a celor care trec rar prin țară, dar pot fi mai ușor manipulați; vrea cu obstinație „guvernul meu”, nu guvernul țării, „comisarul meu”, „parlamentul meu”;

• Consideră, precum bolșevicii, că politica înseamnă, înainte de toate, identificarea inamicului și lovirea lui necondiționată, și nu o competiție argumentativă în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață.

• Taxarea rivalilor ca „toxici” are antecedente în limbajul lui Hitler, ca și formula „ciuma roșie”, iar acuzarea de „afaceri” rău famate este chiar de la Führer. Invocarea moralismului pentru a acoperi propria lipsă de morală are aceeași sursă. Nu mai vorbim de jocul cu „moartea” adversarilor pe rețelele de socializare. Agitarea „pericolului din Răsărit, poate chiar asiatic”, specularea vulgară a „conflictului arabo-evreiesc” vin, oricât s-ar nega, din limbajul anilor treizeci.

• Ca democrat, nu poți să nu fii izbit de faptul că președintele actual apelează la clișeul anilor treizeci: „social-democrații” sunt diavolul. Și de aspirația lui nu de a-i învinge în competiția soluțiilor, prin alegeri curate, ci de a-i „distruge”.

În loc de concluzii:

„Oricât de subiectivi sau de uituci ar fi votanții peneliști și ai dreptei iohanniste în general, nu se poate să fi uitat aceste lucruri. A pretinde că ele stăteau altfel este o insultă la adresa inteligenței românilor, inclusiv a celor care au votat pentru candidatul Iohannis” (Alex Stănilă – Q-Magazin).

„Politica nu se confundă, cum crede președintele, cu abilitățile măsluirii alegerilor, ale păcălirii cu referendumuri ce măresc opresiunea, nici cu dărâmarea guvernului în Parlament prin uneltiri securiste. Politica este cu totul altceva – ea presupune analiză, identificare cu dificultățile trăite de cetățeni, proiectarea de soluții și bătălie pentru a convinge argumentativ (…)

După primul mandat se poate spune, cu probe pe masă, că președintele (Iohannis) nu are cum să rezolve vreo problemă vitală a acestei țări. El își poate pune, cum se vede că aspiră, colanul, dar aceasta nu asigură dezvoltare. Combinația de nepricepere, neoliberalism securist și autoritarism de cireadă, pe care o reprezintă, va fi ocazie de împotmolire (…)

Timpul va dovedi cu prisosință că actualul președinte nu este soluția pentru România, ci parte a problemei în care ea se afundă și care va costa, din nefericire, mai mult decât încă cinci ani pierduți” (Prof.univ.dr. Andrei Marga, Cotidianul.ro)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.