Primele reacții din PSD: „Tradiția uneori mai poate fi și stricată”

Președintele executiv al PSD Eugen Teodorovici a declarat, duminică seară, că trebuie făcută o analiză în partid pentru a vedea care sunt cauzele care au dus la scorul din prezent al partidului. El a adăugat că pe partea de economie, orice derapaj trebuie sancționat, indiferent că e făcut de președinte sau de către premier.

„Sigur că am făcut lucruri bune și asta o spun oamenii când discutăm cu ei pe stradă. Eu vă spun că atunci când am mers prin țară, când am făcut campanie, asta a fost discuția pe care am purtat-o, că s-au făcut lucruri bune și să nu renunțăm la luptă. O analiză trebuie făcută, e normal să facem acest lucru, pe ceea ce partidul are astăzi ca și scor, care au fost motivele, acele cauze care au dus la această situație”, a spus Eugen Teodorovici, la Antena 3.

El a adăugat că și pe partea de economie ar trebui ca orice derapaj să fie sancționat, indiferent că e fpcut de președintele țării, de premier sau oricare alt politician.

„De asemenea, în economie, în piață, practic în stradă să vedem exact ce anume mai trebuie făcut pentru ca lumea să înțeleagă exact că PSD e singurul care practic este un partid românesc. pe de altă parte cred că este obligația noastră față de români, orice abatere, derapaj trebuie să fie sancționat. Noi am stat și mult timp așa, am spus să nu facem una din acțiuni sau alta. Uitați-vă miniștri, premierul, președintele statului, nu au fost de noi taxate. Este o obligație morală ca orice derapaj să fie sancționat. Orice fel de derapaj din partea unui om politic, fie că este președintele statului, prim-ministru sau ministru, este obligația noastră morală ca dacă legea este încălcată să fie făcută o acțiune în acest sens”, a subliniat Teodorovici.

Gabriela Firea a declarat, duminică, despre eventualele demiteri din PSD după rezultatul alegerilor prezidențiale, că această tradiție a partidului „uneori poate fi stricată”, dacă a fost o tradiție care s-a dovedit a fi neproductivă.

„Tradiția uneori mai poate fi și stricată, cum se spune, dacă a fost o tradiție care s-a dovedit a fi nu tocmai productivă pentru rezultatele partidului, cred că ar trebui schimbat ceva, și dacă este să analizăm cel puțin ultimii ani din istoria noastră recentă, cel puțin noi, să spunem mai tineri în politică, am regretat anumite momente politice care nu prea ne-au adus cinste, și anume că dacă un lider politic nu obținea un scor extraordinar sau pierdea anumite alegeri, noi în loc să vedem din ce cauza s-a obținut acel scor, să îmbunătățim relația noastră cu românii, să corectăm ceea ce se consideră a fi greșit, am venit să ne luptăm între noi, și nu cred că a fost de fiecare dată o atitudine corectă, ba aș spune dimpotrivă, am dat mare satisfacție adversarilor noștri, pentru că eu nu-i consider dușmani pe ceilalți politicieni, sunt adversarii noștri”, a declarat Gabriela Firea, duminică, după afișarea rezultatelor exit-pollurilor.

Primarul general al Capitalei l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru mesajul ” O Românie fără PSD”, precizând că martirii revoluției din 1989 s-au sacrificat pentru a avea pluripartidism.

„Felicităm câștigătorul, dar după rezultatele oficiale. La ce am de făcut un mic comentariu, că deși cu un scor, din ceea ce arată cifrele exit poll, mare, în continuare se merge pe această idee, o Românie fără PSD, câtă vreme oameni și-au sacrificat viață la revoluție pentru a avea pluripartidism, pentru a avea libertate de expresie, libertate de opinie, iar cetățenii să se poată asocia liberi în orice formațiune politică. Și câtă vreme PSD a fost ales de fiecare dată în alegeri de un număr mare de români, nu cred că trebuie să mergem în continuare cu acest mesaj de a izola PSD. Așa cum spuneam puțin mai devreme, un om politic și un partid pot să aibă valoare atât la putere, cât și în opoziție, și este normal să fie așa, nu mai este vremea partidului unic sau vrem să ne întoarcem la acel partid unic care menținea la putere pe toți politicienii acelor vremuri”, a mai spus primarul Capitalei.

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a afirmat, duminică seară, că nu trebuie să se discute acum despre o eventuală plecare a Vioricăi Dăncilă de la conducerea formaţiunii.

„Eu zic că este un număr de voturi pe care noi le-am recuperat după înfrângerea din mai anul acesta. Asta arată că partidul a reuşit să recupereze o parte din electoratul care nu l-a votat în mai şi asta este un lucru care ne dă încredere că putem să abordăm foarte bine alegerile locale şi alegerile parlamentare de anul viitor”, a spus Fifor, la Digi 24.

Întrebat dacă Dăncilă l-a sunat pe Iohannis, Fifor a răspuns că nu poate spune.

„Probabil că ar trebui să sune, dar dacă stăm să ne gândim că discutăm despre o doamnă şi un domn, poate domnul Klaus Iohannis ar suna o doamnă”, a adăugat el.

Fifor a mai spus că nu trebuie discutat în această seară despre o eventuală plecare a Vioricăi Dăncilă de la conducerea partidului.

„O să avem o analiză în partid pentru că este absolut normal fiecare partid după alegeri să facă analize, să discute…”, a afirmat el.

Întrebat când ar trebui să aibă loc Congresul PSD, el a spus că nu poate avansa o dată: „O să vedem”.

Referitor la afirmaţia lui Cătălin Rădulescu potrivit căreia ar fi observat fraude la vot în diaspora, secretarul general al PSD a spus că este opinia acestuia.

„Nu putem să discutăm despre astfel de lucruri până când nu avem o documentare clară în acest sens şi până nu avem probe care să susţină o astfel de afirmaţie”, a declarat Fifor.

Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, duminică seara, că organizația pe care o conduce a susținut de la început că strategia partidului pentru prezidențiale este greșită, iar rezultatele „ne-au confirmat că tot ce am susţinut a fost adevărat”.

„Nu e cazul să vorbim acum, la cald, dar, după cum ştiţi, PSD Olt a fost una dintre organizaţiile care a susţinut încă de la început că strategia pentru prezidenţiale a Partidului Social Democrat a fost una greşită. Iată că rezultatele, ca şi la europarlamentare, ne-au confirmat că tot ce am susţinut a fost adevărat. Vom vedea, nu acum la cald, vom vedea de mâine încolo, după ce terminăm numărătoarea paralelă, pentru că pentru noi este foarte importantă în această noapte. Atât cât este rezultatul, să strângem procesele verbale, să vedem exact care este scorul partidului”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele PSD Olt, duminică seară, după închiderea urnelor.

Întrebat dacă Viorica Dăncilă ar trebui să plece din fruntea partidului, Oprescu a declarat că social democraţii olteni se gândesc şi la acest lucru: „Abia de mâine, când vom strânge toate procesele verbale, vom face o analiză. Nu acum, la cald, ci la rece. Şi probabil că da, ne gândim şi la acest lucru”.

Liderul PSD Olt crede că partidul trebuie rapid reformat.

„Cred că PSD are, rapid, nevoie de o reformare şi acest lucru trebuie să înceapă imediat pentru că ne aşteaptă, anul viitor, două rânduri de alegeri foarte importante pentru noi: alegerile locale şi alegerile parlamentare” a spus Marius Oprescu, preşedinte PSD Olt.

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat duminică seară, la RFI, că nu crede că este necesar ca PSD să convoace un congres pentru înlăturarea Vioricăi Dăncilă de la conducerea partidului, deoarece acest lucru ar accentua criza.

„ Ideea de a schimba conducătorul unui partid într-un moment de criză este o idee care de fapt accentuează criza în partid. Nu avem, cred eu, disponibilitatea aceasta de a accentua și mai mult supărarea generată de pierderea alegerilor. Cred că e mai bine să urmăm procedurile normale, statutare și vom vedea cum anume se vor poziționa membrii de partid în viitor. Nu cred că după atâtea congrese extraordinare chiar ar fi nevoie acum de un congres extraordinar, pentru că nu văd prin ce minune un congres extraordinar ar putea avea o viziune mai clară decât a avut-o acum câteva luni, când au fost aceste congrese extraordinare”, a spus Dumitru Buzatu, la RFI, întrebat dacă Viorica Dăncilă ar trebui să plece de la șefia PSD.

Liderul PSD Vaslui a afirmat că este pentru prima dată în istoria alegerilor electorale când scorurile sunt atât de categorice.

„Este prima dată în istoria alegerilor, cred că în afară de cele din ’90, când scorurile sunt atât de categorice (…). Scorul în ultimă instanță rămâne un scor categoric. Eu cred că deocamdată nu ar trebui să facem nimic, ar trebui să analizăm foarte bine rezultatul acestor alegeri, ar trebui să-l conexăm cu o analiză a societății românești și mai departe să ne așezăm la construirea unor programe pe termen lung”, spune liderul PSD Vaslui.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că PSD trebuie ”resetat de sus până jos şi de jos până sus”, iar schimbările trebuie să aibă loc ”imediat”.

”După votul de astăzi au fost două veşti bune. Interesul major pentru vot al românilor care au plecat voit sau nevoit din ţară – asta înseamnă că ei vor să revină acasă. Preşedintele trebuie să se ţină de cuvânt şi să creeze toate condiţiile pentru toţi românii. A doua veste bună e că PSD şi-a terminat un ciclu şi trebuie resetat de sus până jos şi de jos până sus. Schimbările trebuie să aibă loc imediat pentru că e inacceptabil ce s-a întâmplat în aceşti 3 ani. Câştigăm cu 46 la sută, schimbăm 3 guverne şi, din nenorocire, au fost promovati o multime de oameni care nu trebuia să ajunga niciodată în functii de conducere”, a spus Toma.

Primarul Buzăului a adăugat că o veste proastă după ziua celui de-al doilea tur de scrutin estre discursul preşedintelui Iohannis care ”e în război deschis cu toţi pesediştii”.

” O veste proastă este discursul domnului preşedinte care e în continuare în război deschis cu pesediştii.Nu voi pleca la alt partid, dar nu înţeleg ce trebuie să fac. Ar trebui, după spusele dumnealui, să emigrez sau toţi pesediştii cu funcţii, aleşi de oameni, să-şi dea demisia. Da, uite îmi dau demisia imediat, mâine dimineaţă. E inacceptabilă o asemenea poziţie şi ne vom apăra şi mă voi apăra muncind mai mult pentru ca oamenii să vadă că se întâmplă lucruri deosebite la Buzău, nu la Bucureşti”, a mai spus primarul.

În schimb, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a declarat că ce s-a întâmplat duminică ”nu este o tragedie”.

”Nu cred că ce s-a întâmplat e o tragedie. PSD e un partid ca toate partidului şi viaţa PSD merge mai departe. Nu trebuie să luăm decizii la cald, ci trebuie să gândim ce să facem pentru binele ţării. Cred că va avea loc un congres al partidului, acolo se vor face analizele a ceea ce s-a întâmplat în acest ciclu electoral. O să vedem la alegerile locale de anul viitor dacă am ştiut să învăţăm din greşeli”, a spus Neagu.

 Senatorul PSD de Iași, Vasile Toma, crede că rezultatul obținut de PSD la alegerile prezidențiale este rușinos și că acesta arată clar ce trebuie făcut: reforma. „Avem nevoie de o echipă de conducere nouă și competentă care să construiască alternativa social democrată autentică”, susține senatorul.

Potrivit unei postări făcute pe pagina lui de Facebook, duminică seara, senatorul PSD de Iași, Vasile Toma, crede că toți cei care au „contribuit” la obținerea acestui scor la alegeri trebuie să își asume responsabilitatea.

„PSD este pe o direcție greșită! Este un rezultat rușinos care arată foarte clar ce trebuie făcut: reformă! Toți cei care au <contribuit> la acest scor trebuie să își asume responsabilitatea în mod demn și nu doar teoretic.Cei care au luat poziție și au fost îndepărtați, cei care au luat poziție în interior, au avut dreptate atunci când au punctat măsurile greșite și au avertizat că urmează eșecul. Avem nevoie de o altă abordare, de un proiect nou de partid care să dea încredere românilor că suntem capabili să valorizăm competența, onestitatea, performanța”, a scris senatorul pe rețeaua de socializare.

Acesta crede că partidul are nevoie de o echipă nouă de conducere. „Partidul Social Democrat este un partid mare dar, în acest moment, eșuat. Avem nevoie de o echipă de conducere nouă și competentă care să construiască alternativa social democrată autentică pentru România”, a mai scris Vasile Toma.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. „psd este singurul care este practic un partid romanesc” -lasand la o parte frazarea schioapa,ce spune omul asta este de noaptea mintii. adica psd este singurul partid inregistrat? nu stiu cum va excitati voi acolo in gasca, dar ati luat-o rau pe aratura.

  2. Cetatenii Romaniei in desteptaciunea lor au votat impotriva PSD, partidul care a marit pensiile si salariile, a micsorat taxele si a marit PIB la 250 miliarde de euro fiind practic nemultumiti ca sub PSD au dus-o mai bine. In schimb au pus botul la propaganda de ura si minciuna a PNL si a lui Johannis impotriva PSD, votand in consecinta. Drept urmare, cetatenii vor avea din plin ceea ce merita. Prostia se plateste asa ca asteptam cu infrigurare taierile de salarii si pensii si intrarea Romaniei in declin economic. De abia atunci prostia si ura contra PSD cu care cetatenii talambi l-au votat pe Johannis inca un mandat le va iesi cu varf si indesat pe nas. Deja maimuta Citu s-a ascutit briciul si de maine va trecetrece la treaba si le va da cetatenilor talambi numai taiete de taiete.

  3. Gresesti mult Geluta! Dancila a primit cadou un procent masiv de voturi de la acei romani fermi ce nu-si mai doresc un presedinte strain de neamul romanesc. Daca nu ar fi existat acest vot antiJohannis ea ar fi avut in jur de 25%. Este o rusine pentru PSD indiferent de tradarea securistului Ponta.

  4. Foarte important este ce a spus Gabi Oprea,aseara la sediu PSD!Ramanem bouche-bée,cand aflam de la Weta ca „Gaby Budigai”este si membru in CEx PSD!

  5. Va spun eu fara mare analiza…Ati avut cel mai slab candidat si asa i-ati pus pe cetateni in postura ingrata de-a vota doar cu scarba si fara un minim entuziasm! Continuuati cu ea si Joiannis isi poate implini visul…!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.