
În plină pandemie, ÎPS Teodosie a organizat o slujbă și o procesiune, miercuri, la Constanţa pentru cinstirea Sfântului Haralambie, la care au participat zeci de oameni.
Arhiepiscopul Tomisului chiar a mulţumit Primăriei Constanţa, care a dat aviz favorabil pentru eveniment.
Arhiepiscopia Tomisului organizează o amplă sărbătoare dedicată Sfântului Haralambie. Timp de trei zile, începând de marți până joi, au loc mai multe slujbe, dar și un concert de muzică religioasă și o procesiune pe străzile orașului Constanța, se preciza pe pagina de FB a Arhiepiscopiei.
La manifestări a fost invitat să participe și PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Miercuri dimineață, acesta va fi întâmpinat de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul unei ceremonii publice.
„Preoții și credincioșii parohiei Sfântul Haralambie din Constanța vor întâmpina doi ierarhi la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi vor merge în procesiune la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu invitatul său, PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului”, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
Programul evenimentului organizat de Arhiepiscopia Tomisului mai cuprinde Concertul de pricesne, care va avea loc marți, la ora 19.00, la biserica „Sf. Haralambie” din Constanța. Evenimentul religios se va încheia joi, înainte de miezul nopții. La ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
ÎPS Teodosie se întrece pe sine: Slujba Învierii se repetă
(VIDEO) Teodosie sfidează iar restricțiile
Nu este prima dată când prelatul constănțean nu respectă regulile impuse de pandemia de COVID.
ce sa inteleg din titlu , Teodosie + Haralambie = love ?
n-ar fi primul barbat din viata erotica a Preinaltului
Doar niste sectanti rataciti care si-au tradat credinta stramosilor pentru avantaje materiale iluzorii formeaza corul bocitoarelor ori de cate ori vine vorba de Biserica Nationala. Nu merita a li se acorda atentie.
ÎPS, I did it again.
Iar am supărat pe zmeul-maţe fripte. Ce era să fac, singur s-a băgat la promoţie..