Iranul ameninţă din nou Statele Unite

Un oficial militar iranian de rang înalt a avertizat Statele Unite să nu mai trimită portavioane în Golf, informează AFP, citata de antena3.ro. Iranul a organizat recent o demonstraţie de forţă în zona strâmtorii Ormuz, un punct strategic pentru traficul maritim petrolier.

„Sfătuim portavionul american care a traversat strâmtoarea Ormuz şi se află în Marea Oman să nu se întoarcă în Golful Persic”, a declarat generalul Attaollah Salehi, adăugând că „Republica islamică Iran nu are intenţia să repete avertismentul”, conform site-ului armatei iraniene.

Portavionul american John C. Stennis, care se afla în Golf, a traversat săptămâna trecută strâmtoarea Ormuz pentru a merge în Marea Oman, în timpul manevrelor navale iraniene, care au durat zece zile, în zona strâmtorii.

Mai mulţi militari au declarat că Iranul ar putea închide acest canal strategic, pe unde trece 35% din traficul petrolier maritim mondial, în caz de noi sancţiuni împotriva exporturilor petroliere care asigură ţării 80% din venituri.

La rândul său, şeful Statului Major, generalul Hassan Firouzabadi, a declarat că Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului, vor organiza în curând propriile manevre în regiunea Golfului, de care sunt responsabili, în timp ce armata este însărcinată cu controlul Mării Oman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.