Istoria în imagini

„Lăudat pentru talentul lui de scenograf, ca şi pentru perfecţiunea tehnicii sale de a da culorilor un aspect de porţelan, Louis Léopold Boilly, născut acum 250 de ani, ilustrează ca nimeni altul croncile vieţii pariziene a timpului”.

Muzeul de Artă din Lille consacră, până în 6 februarie 2012, prima retrospectivă internaţională, din 1930 încoace, a lui Boilly, artist atipic, ce a ilustrat societatea franceză din jurul anului 1800, ale cărui opere sunt păstrate în muzee din Statele Unite (New York, Washington, Boston, Chicago, Fort Worth), Marea Britanie (Londra, Cambridge) şi Rusia (Moscova, Sankt Petersburg). O cronică, dar, în acelaşi timp, o mare reuşită picturală.

Martor a opt guverne succesive

Napoleon Bonaparte

Pictorul excelează în pictarea mulţimilor, unde figurile sunt individualizate, ca în „Intrarea în Teatrul Ambigu-Comique”, în care costumele sunt diferite de la un personaj la altul şi constituie o sursă de informare pentru istorici, ca şi în „Incredibila Paradă” din 1797. În alte compoziţii, Boilly se dovedeşte şi un excelent topograf al bulevardelor şi monumentelor pariziene.

Plecarea recruţilor la Poarta Saint Denis

În opera acestui „delicios cronicar al vieţii urbane”, cum este numit, viaţa străzii capătă o savoare specială. Satisfăcut, un bărbat îmbrăţişează o tânără cu un decolteu generos, un altul se întoarce pentru a privi gleznele unei trecătoare care zâmbeşte cu falsă modestie. Alături, două frumuseţi sunt în plină negociere cu un bărbat cu alură de dandy. Scena se petrece la Palatul Regal, la întretăierea Galeriilor Montpensier şi Beaujolais, unde prostituatele îşi aşteptau clienţii, în 1805. De altfel, în 1794, pictorul fusese condamnat de Comitetul Siguranţei Publice pentru substratul erotic al operei sale. Condamnarea a fost anulată în urma descoperirii în casa sa, în al 12-lea ceas, a pânzei patriotice „Triumful lui Marat”, care se află acum la Muzeul din Lille.

Maximilien de Robespierre

Louis Léopold Boilly (1761-1845) este de două ori iubit de istoricii de artă. Îşi făcuse o specialitate din scenele vieţii cotidiene, pe care a redat-o cu precizie şi un incredibil lux de amănunte. „Nu scapă nici măcar un nasture de la ghetre!”, scria Adolphe d’Ernesst Meissonnier, aproape contemporan cu Boilly. Pictura sa are astfel o valoare documentară pe cât de preţioasă, pe atât de rară pentru zilele noastre.

Treceţi, dar plătiţi

În epocă, „scenele de gen” erau dispreţuite, fiind considerate vulgare. Li se preferau episoadele istorice, demne de a fi transpuse pe pânză. Boilly nu ţinea cont de acest dictat al vremii, preferând istoria vie, contemporană. Dincolo de bogăţia documentară, a avut şi şansa să trăiască 83 de ani, într-o perioadă tulbure, cuprinsă între apusul Vechiului Regim şi ultimii ani ai monarhiei din iulie. A cunoscut astfel două revoluţii, apogeul şi căderea mai multor suverani, ale unui imperiu şi ale unei republici. Adică opt guverne: Ludovic al XVI-lea, Prima Republică, Convenţia, Consulatul, Imperiul, Ludovic al XVIII-lea, Carol al X-lea şi, în sfârşit, Louis-Philippe. A fost un cronicar asiduu al tuturor, martor privilegiat al societăţii şi al evoluţiei ei timp de 40 de ani.

Gabrielle Arnault

Era fiul unui modest sculptor în lemn din regiunea Lille. Sosit la Paris în 1785, a avut şansa să cunoască un colecţionar, Antoine Calvet de Lapalum, care i-a devenit mecena, comandându-i opt pânze, printre care „Concert improvizat” şi „Amantul gelos”, în care apare ceea ce va fi esenţial pentru stilul său: acordurile colorate cu aspect de porţelan, care plac imediat iubitorilor de artă.

În 1793, crearea unui Salon anual, în care Boilly va expune regulat, îl face cunoscut unui public larg. Va găsi aici clienţi pentru micile portrete care îi fac reputaţia. A realizat peste 5.000 de asemenea portrete, toate de aceleaşi dimensiuni, 22×16 centimetri, cel mai adesea pe fond gri, pe care se lăuda că le face în mai puţin de două ore. Popular şi apreciat, a fost premiat cu o medalie la Salonul din 1804, pentru compoziţia „Sosirea poştaşului în curtea mesageriei”, iar în 1833 a primit Legiunea de Onoare.

O artă în marginea curentelor picturale ale timpului

Joc de biliard

Micile portrete erau pentru el un mijloc comod de a-şi întreţine familia şi de a lucra liniştit la marile pânze care etalau grupuri, cortegii, reuniuni mondene sau populare, vederi ale bulevardelor. În evocarea scenelor pariziene, Boilly n-are rival. Ştiinţa de a pune în scenă mulţimile, fantezia inspirată, virtuozitatea execuţiei explică succesul acestor portrete colective.

Jocul de şah

Există mai multe tipuri: observarea vieţii cotidiene în care pictorul regăseşte farmecul olandezilor din secolul al XVII-lea, ca Gerard Dou, Gabriel Metsu, Willem van Mieris sau Ter Borch, care au pictat minunate scene de interior în care mobilele şi alămurile străluceau, în care domnea calmul şi de la care artistul francez, care avea o frumoasă colecţie cu operele lor, împrumută factura lisă şi minuţioasă, ca în „Joc de biliard” din 1807, folosind şi tehnica trompe-l’oeil cu virtuozitate. Alături de aceste scene de interior sau de stradă, Boilly a lăsat şi o cronică a mediului artistic al timpului în seria de „Ateliere”: „Atelierul lui Isabey” (1798), „Atelierul lui Houdon” (1804), care dovedesc diversitatea talentului său, combinând cu succes scena de gen şi portretul colectiv. „Atelierul lui Isabey reuneşte 31 de personaje aparţinând disciplinelor celor mai diferite: pictori, arhitecţi, oameni de litere, actori şi un compozitor. Tabloul poate fi citit ca un omagiu adus de Boilly noii generaţii. Nu lipsesc dintre creaţiile sale nici caricaturile.

Atelierul lui Houdon

În pofida acestor calităţi, arta lui Boilly a rămas, în mod ciudat, în marginea marilor curente picturale ale timpului său. Deşi gloria lui Jacques-Louis David domina perioada şi Boilly avea o mare admiraţie pentru el, n-a fost influenţat deloc de maestru. Secolul al XIX-le a fost, de asemenea, secolul peisajului. Era subiectul prin excelenţă potrivit exprimării sentimentelor, melancoliei dragostei neîmplinite, durerii unei morţi premature, nostalgiei trecutului… Era momentul apariţiei romantismului. Toţi pictorii oscilează între aceste două tendinţe contradictorii: gustul pentru exemplul antic şi exprimarea sentimentelor intime. Boilly nu aparţine niciuneia dintre ele. Pictura lui, cu o execuţie precisă şi preţioasă, va fi reţinută de posteritate tocmai pentru această independenţă.

Înţelegerea

Boilly s-a dorit martorul imparţial al acestei epoci învolburate pe plan istoric, confuze pe plan artistic. Lumea lui picturală, un roman mut, este o avanpremieră a unei alte „Comedii umane”.

Expoziţia prilejuieşte o comparaţie interesantă între studiile pregătitoare şi lucrările terminate. Vizita este cronologică exceptând prima şi ultima secţiune, „Boilly, familia şi prietenii apropiaţi”, în care se remarcă portretul lui „Adélaïde Boilly”, pictat în atelierul soţului său. Desenele pe care le răsfoieşte sunt desigur studii pregătitoare. Pe masa din faţa ei se află o copie a celebrei sculpturi „Mercur”, de Pigalle. I se alătură „Portretul fiului artistului” (către 1795). Ultima secvenţă a expoziţiei, „Trompe-l’oeil, arta iluziei”, permite urmărirea virtuozităţii artistului în crearea iluziei optice, printr-o savantă folosire a grizaiurilor.

Galeria Palatului Regal

O secţiune este dedicată „Succeselor la Paris (1785-1791). Scene amoroase şi moralizatoare”. Sunt prezentate şi câteva pânze de mari dimensiuni, realizate pentru concursul din 1793 (Anul II) de Adunarea Constituantă pentru a promova spiritul republican.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.