Italia a vândut obligaţiuni pe termen lung cu cele mai mari dobânzi din ultimii trei ani

Italia a vândut joi obligaţiuni pe termen lung în valoare de aproape cinci miliarde de euro, cu cele mai mari dobânzi din ultimii trei ani, ca urmare a presiunilor în creştere exercitate de criza datoriilor suverane din zona euro asupra finanţelor sale publice, transmite Reuters.

Cotaţiile de pe piaţa italiană de capital au scăzut, iar obligaţiunile italiene s-au depreciat uşor comparativ cu cele germane, după ce Trezoreria a fost nevoită să plătească randamente de 4,93%, respectiv de 5,9% pentru emisiuni pe termen de cinci şi 15 ani.

Italia, care are una dintre cele mai mari datorii publice la nivel mondial, a intrat săptămâna trecută în centrul crizei datoriilor, iar costul împrumuturilor a urcat, în timp ce investitorii au vândut acţiuni bancare.

Trezoreria a vândut obligaţiuni de 4,97 miliarde de euro, aproape de ţinta maximă de cinci miliarde de euro, ceea ce arată că cererea este mare.

Analiştii cred însă că majorarea costurilor împrumuturilor nu este sustenabilă pe termen lung.

Datoriile Italiei se ridică la 120% din PIB, fiind depăşite în zona euro doar de cele ale Greciei.

Prima cerută de investitori pentru a menţine obligaţiuni pe zece ani, faţă de cele germane, a urcat la peste trei puncte procentuale după vânzarea de joi, de la circa 2,94% înainte de emisiune.

Banca Italiei a avertizat miercuri că majorarea cu un punct procentual a costurilor împrumuturilor adaugă trei miliarde de euro la dobânzi în primul an, şi o sumă mai mare ulterior.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.