Italieni prinşi la braconat de ciocârlii, în Timiş

Patru cetăţeni italieni au fost reţinuţi de poliţiştii timişeni, marţi, în apropierea localităţii Jebel, după ce în maşina de teren cu care se deplasau au fost descoperite 99 de ciocârlii, patru arme de vânătoare şi 500 de cartuşe.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cei patru cetăţeni italieni, cu vârste cuprinse între 30 şi 68 de ani, deţineau în mod legal armele, dar nu aveau autorizaţie de vânătoare pentru ciocârliile împuşcate”, precizează Biroul de presă al IPJ Timiş. Cele patru puşti şi cele aproximativ 500 de cartuşe, de calibrul 12, au fost ridicate în vederea efectuării unei expertize tehnico-ştiinţifice balistice, iar păsările vânate urmează să fie verificate din punct de vedere medico-sanitar. Cei patru cetăţeni italieni sunt acum cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, vânătoare fără autorizaţie de vânătoare legală, transportul vânatului, uz de armă letală fără drept, efectuarea de operaţiuni cu arme sau muniţii şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.