ITIA ia act, aşteaptă decizia motivată

Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a indicat marţi, într-un comunicat postat pe site-ul său, că „aşteaptă decizia motivată completă” după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a admis apelul depus de jucătoarea română Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de ITIA.

ITIA a afirmat că ia act de decizia de marţi a Tribunalului de Arbitraj Sportiv în cazul jucătoarei române Simona Halep.

Directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse, a declarat: „Un element esenţial al procesului antidoping este capacitatea unui jucător de a face apel, iar ITIA respectă atât dreptul lor de a face acest lucru, cât şi rezultatul.”

„ITIA aşteaptă decizia motivată completă şi o va analiza amănunţit în timp util”, a adăugat Karen Moorhouse.

Decizia de marţi vine sub forma unei „sentinţe executorii” sumare, decizia completă scrisă a juriului TAS urmând a fi publicată la o dată ulterioară.

După cum s-a anunţat, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de ITIA.

În comunicatul publicat de TAS marţi se precizează că tribunalul a făcut publica partea ”operativă” a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă.

În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani.

În apelul său, fostul lider mondial a cerut ca sancţiunea să fie redusă şi să nu fie mai mare decât perioada deja ispăşită. În apelul său separat, Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a cerut cea mai drastică pedeapsă, cuprinsă între patru şi şase ani.

ITIA este un organism independent înfiinţat de membrii săi pentru a promova, încuraja, îmbunătăţi şi proteja integritatea tenisului profesionist în întreaga lume, menţionează site-ul acestei organizaţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Incredibil! Ce era în certificatul pe baza de mostre de sânge analizate înscrise în pașaportul biologic, femeia fusese operata și, deși se știa de operatie și tratament operator înainte și după, au agățat-o cu rezultatele la analize și după o perioadă lungă de la operație, deși, medicamentele înghițite ies greu din organism! După sentința de azi, se vede clar că a fost ordin să o elimine din competiție.

  2. Cuibarul ala mafiot a suferit cea mai grea lovitura. Tot globul incepe sa inteleaga adevarul. Cine stie cati sportivi nevinovati au fost pedepsiti in mod necurat de acei asa zisi judecatori care si-au batut joc de munca lor. Marea noastra Simona i-a invins fara drept de apel. Simona va castiga si procesul cu ceilalti mafioti din big farma.

  3. ITIA este un organism independent înfiinţat de membrii săi, CLAN MAFIOT !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.