Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița cercetează un caz similar celui de la Sinești însă pe calea ferată. Conform mecanicului de locomotivă Ana Radu Moldoveanu, hoții frânează trenurile de marfă și le jefuiesc fără ca poliția feroviară să intervină.
“Fiind mecanic de locomotivă, am asistat cu stupoare în stația Fetești cum agenții de poliție TF permit hoților din vagoane să frâneze trenuri de marfă pentru a le opri și putea fură. În ziua de 09.05.2018, fiind în stația Fetești, la intrarea unui tren de marfă în stație mai multe persoane s-au urcat din mers pe garnitură și au frânat trenul pentru a fură din vagoane. În tot acest timp doi agenți de poliție se uitau pasiv de la o distanță de câțiva metri fără să ia nici o măsură. Pentru că mi-am permis să le atrag atenția celor doi agenți de poliție că nu își fac datoria am fost înjurat de către aceștia că la ușa cortului. Ei pe peronul gării urlau și mă înjurau pe mine care eram pe locomotivă. Asta este poliția română. Observ că cazul Sinești nu este singular, această este o altă ocazie în care poliția asista pasiv la furturi”, a spus Ana Radu Moldoveanu. IPJ Ialomița îi caută acum pe făptași după ce s-a depus o plângere la Poliția Transporturi Constanța.
Furturile din trenuri sunt o activitate des întânlită. În perioada 2012-2017, companiile CFR Marfă, deținută de stat, și cele private de transport de marfă au fost victimele a peste 900 de infracțiuni de sustrageri din vagoane.
Imediat după vacanța de 1 Mai, o postare a unui internaut a declanșat un întreg scandal în spațiul public. Bărbatul a povestit cum a fost pe punctul de a fi jefuit după ce a oprit în parcarea din Popasul Sinești, județul Ialomița
.
Ce v-am spus ? In curind in Romania va reincepe turnarea de western-uri spaghetti, pe model DEFA Berlin, cu figuranti si cai locali, indieni bastinasi care ataca trenul cu arcuri si sageti ! Probabil ca la fel de curind vom asista si la vinarea bizonilor (vitele localnicilor) care pasc pe cimp !