Jean Athanasiu, un bariton cu voce puternică și expresivă

Jean Athanasiu (1885-1938) a fost unul dintre baritonii români care va cunoaşte gloria pe scenele din străinătate şi pe cele din ţară. Crescut într-un mediu meloman, frecventează alături de familie spectacole de operă din cadrul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde, reîntors acasă, reproduce cu uşurinţă ariile interpretate de tenorii Ion Băjenaru şi Theodorescu. Visător, cânta din pasiune orice arie. Visul de a urma o carieră muzicală nu îi va convinge părinţii, pentru că pe vremea aceea artiştii îndurau nenumărate neajunsuri, mulţi dintre ei alcătuind formaţii ce cântau în grădinile de vară bucureştene sau în localuri din provincie. Pentru a se putea susține financiar, acceptă să fie angajat funcţionar al Instrucţiunii Publice din Bucureşti, în funcţia de copist, dar colegii săi, văzând excepţionalele sale calităţi artistice, îl vor sprijini să urmeze mai întâi o carieră artistică în cadrul noului Institut de Muzică, înfiinţat de Aurel Eliade, fost tenor. Alături de concertele sale de binefacere din cadrul bisericii Sf. Spiridon, conduse de Aurel Eliade, a concertelor din cadrul bisericii Sf. Ene, urmate de mici audiţii în cadrul salonului casei Athanase Dumitrescu, Jean Athanasiu a fost aclamat şi încurajat să-şi continue ascensiunea artistică. Frumusețea vocii sale se dorea descoperită. Vocea sa timbrată şi uneori gravă era un lucru puţin obişnuit pentru un bariton pentru aceea vreme, iar progresele sale au fost îndelung apreciate.

Debutul artistic al baritonului Jean Athanasiu a avut loc în cadrul Ateneului Român, în 1908, unde, sub îndrumarea lui Aurel Eliade, spectatorii urmăreau progresele sale artistice, mulţi dintre ei considerându-l un „fenomen al muzicii clasice româneşti”, alături de Theodor Fuchs şi Iosif Paschill. Unul dintre cronicarii de la „L’Independence roumaine”„consemna într-un articol justeţea interpretării în care temperamentul artistic și calităţile sale vocale deveniseră speciale, cu un registru interpretativ grav. Timbrul deosebit de frumos, respiraţia perfectă, toate aceste daruri de la naştere au facilitat mult lecţiile lui Jean Athanasiu”. Cei doi ani de pregătire intensă din cadrul Institutului de Muzică, alături de desele sale concerte de binefacere, îi vor deschide drumul către o carieră de excepţie. George Breazul, colegul său de Conservator, formase un cor cu care cânta la biserica Enei din București, unde Jean Athanasiu era solist; la fel cânta şi în corul Dacia, unde tânărul Athanasiu interpreta cu aceeaşi pasiune artistică. Numeroase elogii primeşte odată cu examenul de sfârşit de an din cadrul şcolii de muzică, unde tânărul Jean Athanasiu interpretează unul din rolurile din „Faust” de Charles Gounod, un libret de Jules Barbier și Michel Carre, iar un cronicar al ziarului „Biruinţa” accentuează faptul că acesta trebuie trimis să studieze în străinătate. Câteva concerte din Bucureşti, sprijinul financiar al colegilor Athanase Dumitrescu, Tămăşescu, Traian Șeineanu şi a celor care conduceau aşezământul monahal “Dosoftei Filiti” au contribuit la întreţinerea acestuia pe întreaga perioadă a studiilor sale muzicale în străinătate. Cu un deosebit simţ artistic, voce puternică, timbru şi joc de scenă încântător, a dat viaţă personajelor sale interpretate în operele celebre precum “Rigoleto” de Giuseppe Verdi, “Tosca” de Giacomo Puccini, “Cneazul Igor” de Aleksandr Borodin.

Odată ajuns în Italia a început să se perfecţioneze “făcând cunoştinţă cu bel canto-ul italian, cu studiile scenice şi cu un repertoriu al unor noi opere” şi, după un an de la plecarea sa din ţară, în 1911, presa italiană anunţa debutul său la Milano. O întâmplare a făcut ca primul spectacol al său să se joace tot în Italia, la Salo, în 1912, pe scena Teatrului Comunale, interpretând rolul lui Silvio din „Paiaţe” de Leoncavallo, alături de baritolul Micheli în rolul Tonio şi cu signora De Giovanni în cel al Nedei. A urmat rolul Renato din „Balul mascat” de Verdi, interpretând apoi diverse arii la Teatrul Massimo, „vocea sa fiind egală și puternică, având accente de o adevărată pasiune dramatică”, urmat de rolul lui Amonasro din opera „Aida” de Verdi, iar pentru Carnavalul anului Teatro Verdi a fost chemat ca să cânte rolul lui Manfredo din opera „Amorul celor trei regi” de Italo Montemmezzi. A continuat apoi să cânte în „Rigoletto” de Verdi, în Scarpia din „Tosca” de Puccini, „Cneazul Igor” de Borodin și în multe spectacole de operă în Polonia, Austria, Germania.

Obține numeroase angajamente artistice, devenind în scurt timp unul dintre cei mai buni baritoni. După ani în care a cântat pe mari scene lirice se întoarce în țară, în 1914, devenind unul dintre susținătorii Societății lirice „Opera”, mai apoi Opera Română. Un vis pentru care își ruinase averea compozitorul și profesorul de bel canto la Conservator George Stephănescu, se dorea împlinit. Jean Athanasiu a cântat alături de George Enescu în spitale, centre de invalizi, în timpul Primului Război Mondial, pentru a susține visul acela de a avea o operă națională, apoi a demonstrat că „artiștii se pot grupa într-o colaborare constructivă, reușind a realiza acest vis cu toții la un loc”. Într-una din după-amiezele lunii septembrie a fost susținut la Ateneul Român Festivalul Wagner, unde și-au dat concursul soliștii fondatori Jean Athanasiu, Gh. Florescu și Elena Drăgulinescu-Stinghe. Festivalul a fost deschis cu uvertura operei Tannhauser, executată de orchestra Sindicatului Muzical sub conducerea lui Egizio Massini, dar cuprindea și serbări date pentru mărirea fondului Operei, unde numeroși artiști au susținut această cauză.

Corul Operei, condus de dirijorul Gh. Șeinescu, a cântat muzică de Ciprian Porumbescu, Rameau și Vidu, apoi au urmat versuri recitate de artiștii Teatrului Național din București, precum C.I. Nottara, Tony Bulandra, Aristide Demetriade, Constanța Demetriade, Cleo Pan-Cernățeanu și Ion Manu. Pentru mărirea fondului destinat înființării Operei Române artiștii strângeau bani din restaurante, iar unii dintre artiști cântau în cabarete și baruri de noapte. Trupa de operă susținea spectacolele „Carmen” de G. Bizet și „Aida”, la Teatrul Liric al lui Leon Popescu. În 1915 sala Teatrului Național a găzduit un deosebit eveniment artistic. George Enescu a apelat la cei trei cântăreți – Jean Athanasiu, Romulus Vrăbiescu, Edgar Istratty – să cânte Wagner, el indicându-le cu o precizie matematică nuanțele cele mai subtile ale interpretării. Muzica compozitorilor clasici se dorea cunoscută publicului larg, acesta fiind și visul marelui muzician George Enescu, care astfel s-a împlinit. Au urmat ani de zbucium în care fiecare spectacol susținut era o izbândă a muzicii lirice, până când un vis s-a înfăptuit: acela al Operei Române, cu prima reprezentație, „Aida”, în montarea lui Adalbert Markowsky, în seara zilei de 17 martie 1920. Dar greutățile nu s-au oprit aici, nenumărate probleme de ordin tehnic, artistic și financiar au făcut ca traiectoria artistică a lui Jean Athanasiu să aibă de suferit, lăsând posterității imaginea unui erou legendar.

Sursă imagine: Jean Athanasiu, Colecția C.I. și C.C. Nottara

Bibliografie:

Ella Istratty, Jean Athanasiu, Editura Muzicală, 1966;

Constantin Bacalbașa, Bucureștii de-altă dată, Editura, de Stat pentru Literatură și Artă.