În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018
Roberto Morsini este cel mai genial pianist al timpului nostru
Se spune că Roberto Morsini ar fi cel mai genial pianist al timpului nostru şi că n-ar avea decât un singur rival, pe Xao Xi. Cel puţin aceasta a fost părerea unanimă a specialiştilor. Chiar şi „concurenţa” a trebuit să recunoască neputincioasă că Roberto Morsini ar fi cel mai genial pianist contemporan şi că n-are decât un singur rival, pe Xao Xi. Măcar de data asta, specialiştii sunt în deplin acord: „Roberto Morsini este cel mai genial pianist al timpului nostru şi n-are decât un singur rival, pe Xao Xi”.
Publicul s-a bătut şi la propriu pentru un bilet la concertele lui Roberto Morsini, cel mai genial pianist al timpului său, deşi preţiosul bilet nu era deloc ieftin. Şi Xao Xi l-a apreciat mult pe Roberto Morsini, iar influentul critic muzical Jochann Grosnasse l-a confirmat în întregime.
Paula Mirenfield n-a reuşit să obţină un bilet la vreun concert de al lui Roberto Morsini, deşi ar fi dorit atât de mult să-l asculte în sală şi nu de pe disc… Aşa că a trebuit să se mulţumească şi cu interpreţi mai puţin celebri. Aceasta a fost toată viaţa una dintre deziluziile ei.
Într-o zi, soţul, inginer de poduri şi drumuri, a întrebat-o, plin de compasiune, cu ce este mai bun Roberto Morsini decât solistul de la al cărui concert tocmai se întorceau. În loc de răspuns, Paula i-a aruncat una dintre „privirile ei ucigătoare”. Nici Wilhelmina n-a catadicsit să explice de ce Roberto Morsini este cel mai genial pianist. Şi nici chiar Robert, profesorul de muzică. Aşa că J. P. Mirenfield n-a mai insistat. E clar: Roberto Morsini este cel mai genial pianist al timpului nostru. Nu încape nici o îndoială!
De unde se vede că arbitrii stabilesc scorurile acceptate de chibiţii neprofesionişti. De multe ori şi de chibiţii profesionişti. În nici un caz protagoniştii.
Aproape întotdeauna profesionistul este agentul
– De la un nivel încolo, valoarea artei nu creşte decât în ochii exersaţi ai profesioniştilor, i-a spus pictorul Julian Zusk violonistului Paolo Mauro.
Stăteau, ca de obicei, în cafeneaua Roco şi erau amândoi extrem de posomorâţi. Zusk ştia că e cu mult mai bun decât celebrul Juan Maria Sancez, însă acela îşi vinde fiecare pânză cu de mii de ori mai mulţi bani decât el, iar Mauro abia de găseşte câte un angajament prin provincie, în vreme ce instrumentişti mult mai slabi se produc pe marile scene ale lumii.
– Nu, nu este vorba despre invidie, îi explică Mauro lui Bandi, cel care se nimerise la masa lor. Tu, dacă asculţi un solist, nu sesizezi micile, infimele erori. Dar aceste greşeli mărunte îl deosebesc pe marele virtuoz de instrumentistul doar bun.
– Mie-mi place şi unul şi celălalt.
– Vezi? Şi, totuşi, de cele mai multe ori, instrumentistul doar bun prinde marile contracte. Totul depinde de geniul impresarului.
– Păi, poate că măcar el, profesionistul, este în stare să sesizeze deosebirile infime, aşa cum le-ai numit tu.
– Şi la noi este acelaşi lucru, mârâi pictorul Zusk (în buletin Robert Goldstein). Se iau sute de mii de dolari pentru o pânză care, nepromovată, nu şi-ar găsi niciunde locul pe vreun perete. Pentru mine rămâne o enigmă veşnică de ce un cârpaci ajunge super-celebru, în vreme ce un altul, cu nimic mai prost, moare de foame.
La masa vecină, celebrul agent artistic Robert Zak de la marea firmă de impresariat Zak & Fiii, îi făcu semn frumoasei şi pretenţioasei Julia să încerce să tacă pentru o secundă. După ce i-a auzit pe Goldstein, alias Julian Zusk şi pe Mauro plângându-se de soarta lor, bossul izbucni într-un râs zgomotos. „Păi, dacă aţi zis-o chiar voi, că marele public nu mai sesizează astăzi micile diferenţe între un geniu şi un profesionist, atunci de ce să-i deschidem noi ochii?” Robert Zak s-a ferit să spună aceste cuvinte cu voce tare, lăsându-i pe posomorâţii Zusk şi Mauro în mijlocul enigmei lor „veşnice”. Care-i făcea să sufere atât de mult.
La rândul lor, şi arbitrii pot fi profesionişti sau nu.
Debutul senzaţional al unei dubluri
Vara cei mai mulţi redactori culturali sunt în concediul binemeritat. Asta pentru că şi jucătorii sunt în concediul binemeritat. Mai ales că vara jucătorii n-au în faţa cui se produce fiindcă şi cei mai mulţi chibiţi sunt în concediul binemeritat. Totuşi, chiar pentru aceştia, în locurile unde se adună îndeobşte chibiţii în concediul lor binemeritat, se organizează evenimente culturale. La un asemenea eveniment, spectacolul de revistă al binecunoscutei trupe GOLDONI ŞI FIII s-a jucat cu casa închisă, deşi cele mai iubite vedete se aflau în concediul binemeritat după o stagiune densă, obositoare şi glorioasă. În locul celor mai iubite dive, la spectacolul de revistă al binecunoscutei trupe GOLDONI ŞI FIII organizat pentru onor chibiţii aflaţi în concediul lor binemeritat au fost trimişi pe scenă dublurile.
Drept urmare, au trebuit să fie inserate în ediţia de a doua zi impresiile unui critic de artă, impresii care, datorită foarte bunelor relaţii dintre directorul ziarului şi una dintre cele mai iubite dive, se subânţelege că trebuiau să fie pline de epitete cinstite şi, mai ales, laudative. Doar cum şi redactorul cultural titular se afla într-un concediu binemeritat, impresiile au fost scrise de redactorul sportiv aflat la locul faptei împreună cu o tânără încântată că astfel a beneficiat de o invitaţie în sala ticsită. Suplinitorul redactorului cultural – care se afla în concediul său binemeritat – n-a fost la curent cu strânsele relaţii dintre directorul ziarului şi una dintre cele mai iubite dive şi a lăudat cu supramăsură dublura. Care chiar a jucat bine. (Ceea ce nu i-a căzut deloc bine divei titulare, i-a şi spus-o directorului, mai bine zis i-a şi ţipat-o directorului, dar ziarul odată ajuns în mâinile cititorilor a imortalizat pentru vecie gafa redactorului suplinitor.)
Cum cronica a apărut în publicaţia de care trebuia să ţii neapărat cont în judecăţile de valoare, cariera suplinitoarei a urcat vertiginos. (Degeaba au apărut apoi şi critici nefavorabile, nu au putut fi şterse cu totul superlativele iniţiale.)
Acum, fosta suplinitoare este o mare divă, este distribuită în roluri principale, nimeni nu se îndoieşte de perfecţiunea cu totul originală în care joacă cele mai diverse personaje şi este privită duios de directorul atât de influentului ziar.
Acelaşi lucru este valabil, e adevărat cu alte conotaţii, şi în ştiinţă.
Gao B. are calităţi incontestabile, dar nu e deloc simpatic
Gao B. (numele întreg nu i se mai cunoaşte) a fost un elev greu de stăpânit de învăţătorii şi de profesorii săi. Totuşi, a reuşit să-şi ia licenţa în chimie şi să lucreze timp de opt ani în celebrul laborator al Universităţii S.U.J.. Acolo a izbutit să realizeze un aliaj metalic apt să reziste la cele mai înalte temperaturi create experimental. Dar Gao B. (numele întreg nu i se mai cunoaşte) nu i-a fost niciodată simpatic academicianului Bramberg, şeful suprem. (Adevărul este că Gao B. nu a fost niciodată simpatic nimănui.) Aşa că, în mod firesc, bossul a luat cunoştinţă de aliajul G.B.28, a dispus ca produsul să fie înregistrat în mod reglementar în arhivă şi nu i-a mai prelungit contractul antipaticului inventator. Reţeta aliajului G.B.28 se află undeva într-un raft al imensei arhive a Universităţii S.U.J.. Gao B. nu se mai ştie unde se află şi nici măcar dacă se mai află undeva. Între timp, la S.U.J. se experimentează un aliaj metalic apt să reziste la temperaturi măcar ceva mai înalte decât aliajele din producţia obişnuită, un produs aşteptat cu nerăbdare de industrie.
Vincent Erikson este mult mai simpatic decât acel Gao B., despre care nu se mai ştie unde se află şi nici măcar dacă se mai află undeva. Şi este şi un profesionist capabil. Academicianul Bramberg, bossul suprem, i-a încredinţat echipa care experimentează un aliaj metalic apt să reziste la temperaturi măcar ceva mai înalte decât aliajele din producţia obişnuită, un produs aşteptat cu nerăbdare de industrie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.