Judecătoarea Mădălina Afrăsinie îi transmite lui Florian Coldea că a transformat SRI în poliție politică, iar titlul cărții lui, „Pledoarie pentru încredere”, îi jignește inteligența și arată că jurământul pe care acesta l-a depus cu mâna pe Constituție este o glumă proastă.
„Titlul acestei cărți imi jigneste inteligenta…din acest motiv nu o voi cumpăra ! Să vorbiți despre încredere, in conditiile in care si dumneavoastra, fiind alături de statul de drept(i), ati transformat parte din acest serviciu de informații în serviciu de poliție politică , arată nu doar tupeu ci și faptul că jurământul dumneavoastra (al celor care ati facut/faceti parte din acest stat abuziv), cu mâna pe Constituție, este o glumă proastă!”, a scris judecătoarea Mădălina Afrăsinie.
Magistratul de la Tribunalul București mai consideră că toți cei care au semnat protocoale secrete și care au votat hotărâri CSAT prin care s-a legiferat „intruzionarea în viețile oamenilor, transformând drepturile și libertățile fundamentale „într-un lux teoretic”, trebuia să fiți aruncați la groapa istoriei, nu să vă cocoțați în funcții de decizie”.
Judecător Mădălina Afrăsinie „Cetățeanul este pus în imposibilitate“
„România a pierdut de mult „războiul” care i-ar fi asigurat progresul…din acest motiv suntem unde suntem acum: noi, jos, trudind pentru voi…voi, cei care faceti jocurile altora! Iudelor!”, mai scrie judecătorul.
Mesajul este însoțit de coperta cărții semnate de Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţiial (SRI).
INTERVIU. „Un judecător este liber 100% atunci când aplică legea“ (II)
Cartea semnată de Coldea este intitulată „Despre serviciile de intelligence. Gânduri, perspective, opinii. Pledoarie pentru încredere”.
Nu trebuie să mire pe nimeni că apărătorii lui Coldea și ai SRI au sărit mintenaș la treabă.
Dacă nici aștia nu au timp și banii necesari ca să facă apologia stăpânilor, atunci cine? Nemer-
nicia lui Coldea nu are limite. După ce s-a jucat cu țara cum au vrut mușchii lui, ține conferințe
și scrie cărți despre onoare, loialitate și, mai nou, încredere. Mi-e clar că jena și rușinea sunt
noțiuni total străine pentru fostul sereist. Sentimentul meu pentru Coldea? Profund dispreț.
Altfel, toată stima pentru doamna judecător Afrăsinie.
–