Judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești reclamat, reacție de peste Ocean

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești care a admis, joi, cererea de suspendare a hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, a informat joi  Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Mike Benz, fost membru al administrației Trump, a avut o reacție.

”Am aruncat doar o privire la această instanță a Consiliului Superior al Magistraturii din România, „organism judiciar independent”, care tocmai a demarat o anchetă în privința acestui judecător, și pun pariu pe fundul meu până la cot că acest organism „independent” a fost penetrat încă din 2003 de proiectele USAID de reformă judiciară”.

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis joi o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.

”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare”, potrivit minutei deciziei.

Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recomanda 13
Author

25 de Comentarii

  1. Dle Benz nu ma intereseaza fundul tau. Probabil ca esti plin de pene. Dar nici-o gaselnita la moda nu se aplica retroactiv. Prostia da, putem banui ca era acolo dintotdeauna.

  2. cand unii vorbesc ca turnatul in potir este sportul care pe unii ii face presedinti…
    cine vrea sa cucereasca gloria sa toarne in potire cat mai multa licoare…

  3. Acum a apărut motivul perfect ca regimul Trump să nu recunoască alegerile din mai și nici pe noul președinte.

  4. Ce face banul din om. Atunci cand ai salariu si pensie speciala ca judecator, ai impresia ca poti sa hotarasti ce vrei. Poate are impresia ca se pot schimba si legile fizicii, ca vorba ai, sunt tot legi domnle’

  5. Sandu,tomlin,uitati, acesti fel de tradatori care prin comentarii si probabil si-n activitatea lor prostesc,mint pe cei ” slabi de cap” dar cu drept de vot. CCR nu este ” magistratura” ci organ politico-admijistrativ! ! O hotirire judecatoreasca se respecta,nu asa n-i sa zis de ” puetre” ? Pai sa o respecte! In mama lor de k.u.r.v.e.

  6. Justiția nu mai e demult oarbă, TOATE hotărârile sunt dictate de sus (urSULE, state ,,prietene” (alea care ne jefuiesc), ambasade, peședinți. prim-miniștri, șparlamentari, politicieni locali, oameni de afaceri ( români sau străini ) și oricine are chef și putere să corupă un procuror sau ( în cazurile fierbinți ) un judecător ! Asta e excepția de la regulă, un pahar de apă-n Sahara, se epizează imediat , apoi vine din nou Marea Secetă ( sau Marea Resetare ) ! Cinste lui , judecător care pare că are nevoie de susținerea și sprijinul cetățenilor împotriva sistemului care-l hăituiește ! ȚARA înapoi, turul 2 înapoi, dreptatea și adevărul înapoi !

  7. Să-l întrebe cineva pe american cum își explică că au fost depuse zeci de contestații în aceeași perioadă? Dacă nu se prinde îi explic eu: ca să fie siguri că una pică la judecătorul dorit

  8. Observ că toată gașca din administrația Trump recită același lucru USAID, Soros, Democrații. Parcă citesc din cărticica lui Mao.

  9. O hotarare cu efect electoral, ptr a-l favoriza pe ursarul cu mari probleme in justitie si aflat in cadere in ultima vreme.
    Hotararea CCR este incontestabila. Cucoana judecatoare, pensionata strategic imediat dupa , a facut de fapt un gest politic ptr care ar trebui sa i se taie pensia nesimtita.
    Daca vom continua la fel o sa ne trezim ca judecatoria de la Atarnatii din Deal contesta hotararile CCR……[Rumburak]

  10. tomline, te lamuresc eu, tati: corectarea abuzui ccr de a anula alegerile in derulare, vine prin aceiasi metoda prin care, dupa doi ani de zile, aceiasi ccr a decis ca niste complete de judecata(care intre timp dadusera sentinte definitive), fusesera alcatuite ilegal, aruncand in aer nu doar dosarele inca pe rol, ci si pe cele deja judecate. sau anularea tuturor inregistrarilor obtinute de dna cu ajutorul sri-singura entitate la acea vreme ce detinea tehnica necesara.
    slava!

  11. Judecătorul de la Ploiești va trebui să-și însușească spusele lui Petre Tutea,, am făcut treisprezece ani de pușcărie pentru un popor de idioți „. Dacă am avea sânge în instalație am fi ieșit în stradă dar noi……. suntem divizați invrajbiti așa că…ăștia suntem.

  12. Dacă Judecătorul Alexandru Vasile motiveaza cu sprijinul Raportului expertilor Comisiei de la Venetia pentru democratie prin Drept potrivit carora CCR a incalcat principiile democratice fundamentale …. LE DĂ SAH MAT politrucilor din CSM, ICCJ, Parchete

  13. Foarte bine, cum indrazneste un biet judecator de la ploiesti sa se opuna valului democratic de la centru?

  14. Nu ma intereseaza ‘reactia de peste Ocean’in calitatea mea de suveranist!Cainii latra,ursul trece

  15. Ha, ha! Ui’ așe o apărut piste Ocian bancur’le cu proverbiala prostie româniască…

  16. Daca era KARL BENZ insemna ceva.. Dar e un Mike, care ,,pune pariu pe fundul lui pana la cot”..Omul arata cu ce gandeste!!

  17. O decizie a CCR nu este un act administrativ, deci, judecata este nula, un abuz. Altfel, cum sa anulezi dupa 5 luni efectele unei decizii exec.utata imediat si care este istorie la data de azi ? Nino-nino ! Astept cu nerabdare judecatorul care anuleaza cru.cificarea com.unistului-home.less din Nazaret.

  18. Americanii au constatat că, România e varza de bruxelles,mai rău că în Georgia! Democrație ziro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.