Jurnalistul Tiberiu Pătru a murit

Un infarct a pus capăt vieţii unui jurnalist care, de 28 de ani, era implicat în viaţa Cetăţii cu toate puterile sale: Tiberiu Pătru. De curînd, obţinuse licenţă pentru un post de televiziune în Craiova şi, în aceste zile, lucra intens pentru acest proiect ce urma să fie încoronarea unei întregi cariere de jurnalist. Cu Tiberiu Pătru am copilărit, am fost tineri împreună, am început gazetăria împreună la celebra noastră revistă „Cartel”, am lucrat împreună la cotidianul „Ediţie specială”. El a întemeiat în Craiova cotidianul „Ora”, revista „Conflict” şi a fost corespondentul „Evenimentului zilei” şi al BBC. Toate acestea nu sînt decît o parte din activitatea unui om care a iubit nespus meseria de gazetar.

Tiberiu Pătru era însă şi un prozator talentat, debutul său literar făcîndu-se în „SLAST”-ul lui Ion Cristoiu. Era, în acelaşi timp, un mare iubitor de carte şi, pentru că îl cunosc din copilărie, ştiu că nimic nu-i făcea mai mare plăcere decît o carte proaspăt apărută în librării pe care să şi-o pună imediat în propria bibliotecă.

Imediat după Revoluţie, cînd presa independentă abia se năştea, Tiberiu Pătru a fost între pionierii care puneau umărul ca libertatea de expresie să iasă de sub jugul cenzurii comuniste. Atunci, împreună cu Mirel Curea, Radu Tora, Loredana Chimoiu, Ştefan Augustin Doman, „Cartel”-ul nostru se lupta cu cei care confiscaseră idealurile revoluţionarilor, fiind, într-o istorie a presei, o publicaţie fanion pentru presa liberă. De atunci, mulţi dintre jurnaliştii de azi din presa craioveană îi datorează lui Tiberiu Pătru faptul că le-a pus condeiul în mînă.

Sîmbătă, un infarct a pus capăt vieţii lui Tiberiu Pătru, moartea scriind ultima filă din viaţa sa. Odată cu această veste tristă, viaţa prietenilor săi se vede sărăcită nu numai cu un coleg exemplar, ci şi cu un prieten admirabil, pe care marţi îl vom conduce pe ultimul drum, la Cimitirul Ungureni din Craiova.

Drum bun, prietene! Nu te vom uita şi îţi vom păstra în veci amintirea! Dumnezeu să-l odihnească!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.