Am rezolvat criza submarinelor într-un fel destul de abrupt, în cele din urmă. Împăratul Purpuriu, care domnea de ani și ani peste Insulele Purpurii, era cumplit de împătimit de fotbal și și-a dorit mereu ca echipa imperială de fotbal să câștige Marele Campionat Mondial de Fotbal. Dar în lumea fotbalului mondial, ca și în politica mondială, sunt tot felul de mașinațiuni și malversațiuni, nu e de joacă. Cum o echipă de fotbal de la noi, în cele din urmă, a ajuns în finala acestui campionat, focoasă și plină de șansă, Împăratul Purpuriu mi-a trimis o depeșă secretă prin care mi-a comunicat că ar fi fericit dacă echipa imperială, calificată și ea în finală, ar câștiga meciul de pomină, spre fericirea întregului său popor. Trebuie să recunosc, mi s-a invit o oportunitate extraordinară ca să pot cumpăra divizia de submarine atomice pe te miri ce, la mai puțin de jumătate din prețul lor.
I-am comunicat împăratului propunerea mea. Între timp, l-am chemat pe mine pe proprietarul echipei noastre de fotbal care intrase în finală. La început, patronul a făcut pe nebunul cu mine invocând nu știu ce drepturi, nu știu ce libertăți. L-am lăsat să debiteze toate prostiile alea și l-am întrebat în ce fază sunt negocierile de vânzare-cumpărare a echipei sale de fotbal. Am crezut că o să leșine, acolo, în palatul prezidențial, de față cu toată lumea care participa la aceasta întâlnire. Omul voia să semneze acest contract cu zece minute înainte de începerea finalei. Iar cumpărătorul cine credeți că era? Nimeni altul decât Împăratul Nordic!
Care și el era împătimit de fotbal și voia să-i joace un renghi Împăratului Purpuriu. Acestea fiind zise și pe mine interesându-mă divizia de submarine în mod expres, i-am spus patronului echipei de fotbal că nu are decât o singură variantă: să nu vândă echipa și echipa să piardă finala. S-a așternut o tăcere ca de gheață în întreaga sală. Am fost atât de limpede și de tranșant că patronul a trebuit să accepte neavând nici o altă ieșire. În clipa aceea Procurorul General, care era alături de mine, a spus foarte clar că cele douăzeci de dosare de fraudă financiară deschise patronului cu câteva luni înainte sunt ca și anulate.
Toată lumea a fost de acord. Nimeni n-a avut ceva de obiectat. Peste o săptămână, divizia de submarine, pentru care pregătisem în secret mai multe echipaje, a reușit să țină piept unui atac masiv de rachete lansat de câteva insule răzlețe din largul oceanului, ca debut al unui război-fulger. Astfel că am reușit să apărăm viața milioanelor de oameni care locuiau în orașele de pe țărmul oceanului. Războiul-fulger s-a împotmolit nu după multă vreme pentru că imperiile, regatele și republicile oceanice au ajuns în cele din urmă la un armistițiu. La sfârșitul lui septembrie, patronul cu pricina a vândut echipa unui consorțiu global.
Povestea acestui consorțiu global e mai încâlcită dar, se pare, era la mijloc o nouă stratagemă de-a mea. Ei, bine, în cele din urmă, echipa a fost cumpărată de un cluster de sport din țara noastră. În câțiva ani, băieții s-au pus serios pe treabă și, la un moment dat, au ajuns din nou în finala mondială pe care au câștigat-o pentru culorile noastre. Sigur că toți microbiștii din țara noastră au fost excesiv de fericiți, că și-au făcut de cap o noapte-ntreagă, că au spart vitrinele magazinelor, că au rupt băncile din parc și au făcut o mizerie de nedescris pe marile bulevarde. Ministrul de Interne mi-a telefonat și m-a întrebat ce trebuie să facă. I-am răspuns sec, măi domnule ministru, fă-ți datoria așa cum trebuie. Care a încălcat legea, direct la zdup. Primul-ministru s-a băgat în seamă dar în câteva săptămâni l-am schimbat, acțiune care a anunțat de fapt sfârșitul Republicii Parlamentare, coruptă toată până-n vârful urechilor, și nașterea Republicii Prezidențiale, chipurile nemaipomenit de glorioasă.
Bineînțeles că eu n-am bănuit deloc ce avea să urmeze după această schimbare constituțională atât de radicală și de nebunească. Am crezut că o să-mi fie ușor dar nici nu m-am gândit la ceea ce avea să urmeze. Undeva, la marginea Galaxiei, cometa sau ce naiba era, un corp astral necunoscut și straniu, se mărea periculos de mult, fapt care a generat o mulțime de fenomene pe care nimeni nu le-a intuit. Eu m-am tot gândit cum să folosesc forța aceea cosmică misterioasă dar s-a dovedit că eram un habarnist și un naiv. I-am chemat însă la mine pe toți inginerii teribili din țara noastră, așa în secret, la o ședință lărgită la care au participat și mai mulți generali din cadrului Statului Major. Ne-am bătut cu toții capul vreme de o săptămână să găsim o soluție inteligentă astfel încât să transformăm divizia de submarine într-o divizie de corăbii solare sofisticate și gata să transporte milioanele de oameni din țara noastră oriunde în univers, într-o zonă sigură, fără perturbări.
A fost o săptămână pasionantă, înfrigurată, plină de speranță dar și de gânduri negre, o săptămână ambițioasă și nebună de cercetări, analize, controverse și idei neghioabe sau teribil de strălucite. Între timp, consilierii mei mi-au spus că stăm teribil de bine în sondajele de opinie dar eu am râs de ei. De ce râdeți? Dragii mei dragi, dacă n-am greșit în viziunile mele care mă bântuie de ceva vreme, viitorul nostru nu mai are legătură cu frecușul politic tradițional, cu sondajele de opinie, cu sloganurile electorale, cu politica noastră prăfuită, cu vechile noastre forme de organizare socială, politică, economică și culturală. Toată suflarea consilierilor mei a rămas înghețată. Nu aveau glas. E chiar atât de catastrofal? Nu le venea să creadă. V-ați gândit tot timpul că nu poate fi adevărat, nu?!
V-ați gândit că o să rămânem mai departe aici, pe planeta asta, chiftindu-ne în războaie, în nebuneală politică, în derapaje geostrategice de amploare, nu? Să nu-mi spuneți că vă doriți asta. Dacă vă doriți să fie în continuare așa, atunci spuneți-mi cum veți salva viața a milioane de oameni care vor muri de acum înainte în toate războaiele astea planetare iscate din dorința furibundă de înavuțire a unora și altora și de fenomenele cosmice nebănuite care se apropie de noi?! Lucrurile tragice sunt simple: unii mor și alții trăiesc. E timpul să vă treziți chiar dacă trezirea asta e dureroasă, chiar dacă sunteți complet dezorientați din punct de vedere existențialist. Am ajuns cu toții la o mare răscruce cosmică. Nu e ca în filme. Sau o să fie ca în filme. Depinde ce vă doriți. Nimeni nu se aștepta la asta. Când totul va fi extrem de evident, toată omenirea de pe planeta asta o va lua razna complet. Sunt deja semne. Cu puțin noroc, am putea salva milioane de oameni. Dacă sună patetic cuvintele mele, n-am ce vă face. Sună patetic și gata. Se pare că multe imperii, regate și republici au ajuns la această concluzie. Dar ele se tem să facă acțiuni pe față pentru că se tem de mișcări populare, de revolte, de revoluții, de războaie locale, de o debandadă de dimensiuni incomensurabile. Noi am putea însă să ne pregătim așa cum trebuie, e limpede sau nu?! A fost un moment sublim dar și tragic. Unii au izbucnit în plâns, plângeau așa, ca niște copii. Alții au luat niște hapuri să nu-și piardă mințile.
A fost un moment greu pentru mine. Știam că va urma o perioadă de derută generală. Am crezut că intuiesc cum va fi dar tot ceea ce s-a întâmplat a depășit imaginația mea.
nu incearca nimeni sa ne salveze. niste neumani s-au pus pe casapit planeta in numele binelui comun. intr-o serie de experimente nemaivazute pana acum. acestea se intamplau izolat in lagare. indiferent de ce fenomen ar veni (si da, in era varsatorului vor fi nenumarate) ne nastem sa murim. in viziunile unor oameni speciali se vorneste despre un cutremur masiv, care va tine foarte mult timp (timp ha!) si va scufunda intreaga europa. cate regiuni inalte vor supravietui. important este sa nu ne chinuim si/sau sa-i chinuim si pe altii. sufera cel mai mult cei care raman nu cei care pleaca (care tot intr-o existenta chinuitoare se intorc – suntem prizonieri).
Jurnalul unui președinte urat de popor
Am vorbit în fata multimii și multimea a vorbit în spatele meu. Le-am vorbit despre incalzirea globala și ei au început sa tremur de frig. Le-am vorbit despre energia verde și ei au început sa dea cu coasa după ea, iar unii mai impertinenta și după mine. Le-am vorbit despre o Românie educata și ei au început să mă înjure. Le-am vorbit despre partenerul de peste ocean, fata de care sunt dispus sa fac orice mi-ar cere, dar au inceput sa-i spurce pe minoritarii sexuali și pe stăpânii de sclavi impotriva carora au ridicat pumnul strâns deasupra capului în semn de nesupunere. Le-am vorbit despre lupta împotriva covidului și ei au început sa cânte ” Desteapta-te romane”. Le-am vorbit despre Arafat si ei au început sa strige” Afara cu alogenii aflați la butoane din tara”. M-am simțit și eu lezat și ca atare am refuzat sa le mai vorbesc. De atunci vorbesc numai cu cei de la Bruxelles și de la Washington. Cu aia ma înțeleg perfect. Ascult, tac, execut și ma simt fericit. Ieri mi-au cerut sa vând cinci munți cu aur cu tot. Le-am spus ca li-i fac cadou. Nu știu cum au aflat unii, căci astfel nu-mi explic cum asupra mea au început sa fie lansati zilnic bolovani. Unul m-a lovit în cap. Din fericire puțin știu ca am capul mai tare decât granitul, a ca slabe șanse sa fiu accidentat.
Momentan lucrez la România reeducata. Am chemat câțiva torționari ca să stabilim detaliile. Au venit și cei din servicii, inclusiv cei din afara tarii. Reprezentanții corectitudinii politice sunt în număr foarte mare. Sper sa-mi reușească experimentul ca să pot rămâne președinte pe viata și pe moartea acestui popor de oi și de capre ușor de muls și de ținut în strunga. I-am contactat și pe cei de la Big Pharma. Mi-au promis ca o sa-mi ofere noul vaccin pe gratis, cu condiția sa fac din acest popor o turma de cobai. Am acceptat cu entuziasm. Numai Ucraina sa fie laborator! Bideu m-a felicitat pentru decizie. M-a sunat și Fauci ca sa ma felicite. Sunt pe drumul cel bun si simt cum fericirea și ura merg brat la brat în realizarea mărețul meu vis impus de alții. La insistentele unui consilier am acceptat sa-mi pun o pereche de chiloți ca să nu mă vadă lumea chiar atât de gol. Ce?am zis eu, Crezi ca n-o sa-mi mai vadă goliciunea sufletului dacă îmi pun chilotii? Asta mi-o vederea numai Satana. Obosit m-am îndreptat de spate spre dormitor unde ma aștepta soția nevazatoare ca să ma convingă sa fiu și eu orbul perfect, care merge ținut de mana de cei din afara tarii.
marius: ca de obicei, felicitari! daca nu ar fi de plans, ar fi de ras….
@ marin – mulțumesc frumos. Pentru navetistul de ziua a cincea am un dispreț total. E superlativul parsivitatii, slugii, trădării, servilismului, urii, dezbinarii, avarismului, goliciunii, prostie, lipsei de empatie, destrucurarii, lgbtiqismului, etc.