Președintele UDMR, Kelemen Hunor, cere un armistițiu politic. Liderii trebuie să renunțe la orgolii, spune el. Nu pentru ei, ci pentru țară.
Kelemen Hunor: „E nevoie de înțelepciune și renunțarea la orgolii”
Întrebat luni, la Digi24, dacă mai poate fi îngropată securea războiului între PNL și PSD, Kelemen Hunor a fost tranșant. Soluția, spune el, e simplă: „apă rece, picioare în lighean și treceți peste orgolii pentru țară, nu pentru Grindeanu sau Bolojan”.
Liderul UDMR vede trei variante posibile pentru guvernare. „Vom avea ori un guvern minoritar PSD, ori unul PNL-USR-UDMR, ori unul de tranziție, de armistițiu până la sfârșitul anului”, a explicat el.
Atacurile cu drone, un semnal ratat
Kelemen Hunor consideră că recentele incidente cu drone ar fi trebuit să fie un prilej de unitate politică. „Era un moment în care trebuia să ne adunăm, să fim chemați, e momentul să renunțați la orgolii, la decizii stupide și să formați un guvern cel puțin până la sfârșitul anului”, a spus el.
Liderul UDMR nu și-a ascuns oboseala. „Eu m-am săturat și sunt epuizat, am propus n-șpe variante, ca să depășim această situație”, a mărturisit el.
„Nu vor fi minuni, a trecut perioada minunilor”
Pentru Kelemen Hunor, contextul e unul dintre cele mai grele din acest an.
„Vin agențiile de rating, aproape zilnic suntem atacați de drone, există un război de dezinformare totală, avem probleme cu o grămadă de legi și cu PNRR, cu deficitul cu bugetul, nu putem face rectificarea bugetară”, a enumerat el.
Președintele UDMR a punctat și lipsa unui guvern în prag de august. „Intrăm în august, nu avem guvern și să aștepți ce?”, a întrebat el retoric.
Mesajul pentru cei doi lideri politici a fost direct. „Dacă așteaptă Bolojan că se va întâmpla o minune sau se așteaptă Grindeanu la altă minune, nu vor fi minuni, a trecut perioada minunilor”, a spus Kelemen.
Soluția rămâne, în opinia sa, un guvern de tranziție. „Nu trebuie nici iubire, nici dragoste între parteneri, pur și simplu trebuie responsabilitate”, a conchis liderul UDMR.
Dronele rusești, un pericol care nu dispare
Kelemen Hunor a avertizat că provocările pe Flancul Estic al NATO nu se vor opri. El a salutat decizia de a doborî cele trei drone care au intrat neautorizat în spațiul aerian românesc.
„În sfârșit au fost doborâte aceste trei drone, trebuia de la primele intrări să avem această atitudine”, a spus el.
„Când cineva violează spațiul aerian trebuie o atitudine foarte fermă”
Liderul UDMR a explicat de ce e mai importantă atitudinea decât mijloacele folosite.
„Se poate discuta de costuri, dacă e nevoie de avioane de vânătoare sau de baterii sol-aer, antiaeriene, dar important e că România a arătat că are dorința, voința, capacitatea, puterea de a doborî aceste drone”, a precizat el.
Kelemen Hunor a explicat și de ce se așteaptă la mai multe incidente similare.
„Aceste provocări vor continua din partea Federației Ruse pe Flancul Estic al NATO mai ales în contextul mutării frontului către Odesa, către sud, către Delta Dunării, o zonă mai fierbinte, și în contextul conflictului din Orientul Mijlociu”, a spus el.
Totuși, liderul UDMR a cerut calm. „Amenințările nu sunt noi, dar nici nu trebuie să cădem pe spate sau să ne ascundem în pivniță”, a subliniat el.
El a descris și strategia pe care o vede în spatele acestor acțiuni.
„Asta e atitudinea Federației Ruse – de dezinformare, încercarea de a aduce frica în societate, dezbinare în societate și de a schimba atitudinea societății față de apartenența noastră la NATO și UE”, a spus Kelemen.
În final, a reafirmat necesitatea unui răspuns ferm. „Când cineva violează spațiul aerian trebuie să existe o atitudine foarte fermă”, a conchis el.