La Abu Dhabi a plouat la comandă

La Abu Dhabi a plouat la comandă. Emiratele Arabe Unite au comandat ploi pentru a contracara temperaturile de 50 de grade Celsius. Ţara din Golf schimbă vremea datorită tehnologiei cunoscute sub numele de „însămânţare a norilor”. La Abu Dhabi, Dubai şi în Sharjah a plouat abundent, potolind valul de căldură.

Aşa-numita „însămânţare a norilor” – „cloud seeding” este o procedură care permite să fie mărită cantitatea şi să existe control asupra tipului de precipitaţii prin utilizarea anumitor agenţi chimici care interacţionează cu norii.

Ploi abundente au căzut miercuri şi joi în mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite, inclusiv Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah, care se aflau în mijlocul unui val de căldură cu temperaturi de până la 50 de grade Celsius timp de câteva zile.

Centrul Meteorologic Naţional din Emiratele Arabe Unite a declarat portalului Gulf News că s-au efectuat operaţiuni de ”însămânţare a norilor”, pentru a creşte precipitaţiile.

Primăvara trecută, ţara arabă a testat utilizarea dronelor, pentru a induce ploaia prin aplicarea de şocuri electrice asupra norilor, fără utilizarea substanţelor chimice.

 

sursa foto www.arabnews.com 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Nu cumva cineva ”se joaca” si in alte zone, iar puhoaiele au fost o eroare mai putin intamplatoare?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.