La americani, record după record!

Peste 1.200 de persoane contaminate cu noul coronavirus au murit în 24 de ore în Statele Unite, potrivit bilanţului publicat duminică la orele 20.30 (luni, 00.30 GMT) de Universitatea Johns Hopkins, transmite AFP.

SUA înregistraau 337.072 cazuri de infecţie şi 9.633 de decese, potrivit acestei baze de date, actualizate continuu.

Preşedintele american, Donald Trump, i-a avertizat pe americani că trebuie să se aştepte la un bilanţ „teribil” de morţi în vârful, neatins încă, al pandemiei.

Situația anterioară în SUA

SUA au depăşit sâmbătă pragul de 300.000 de cazuri înregistrate de COVID-19, arătau datele, actualizate continuu.

Duminică dimineață, ora 8.00, ora României, pandemia făcuse 8,454 de morţi în întreaga ţară,

Pragul de 200.000 de cazuri înregistrate a fost depăşit miercuri, o creştere a vitezei posibilă pe fondul unei mai largi disponibilităţi a testelor de depistare în Statele Unite.

Focarul principal al pandemiei americane este statul New York, şi în special oraşul New York.

 

Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Un stat format din toate natiile lumii, cu conceptii religioase diferite, cu obieciuri diferite si cu libertati diferite. Se pare ca bumerangul va actiona din plin cu toata tiparnita de dolari cu tot. Banii nu vor mai avea valoare. Libertati la greu, moarte la greu. Se pare ca ALQAEDA nu doarme! Razbunarea va fi crunta! O astfel de pandamie va distruge USA. S-au schimbat datele problemei si ale razboiului. Altii vor fi pagube colaterale.

    • Se bucura fraierii. Dar degeaba ca intotdeauna.

  2. SUA pe primul loc!
    Americanii nu se joaca, ei vor sa fie primii la toate……[Leo]

  3. In fine,SUA e din nou lidera lumii democrate ,de data asta la coronavirus!
    „Vorba” lui Trump: „Make America Sick Again”(Washington Post-1.04.2020)

  4. Suntem abia la începutul campionatului. Podiumul se stabilește la final de către ăia care încă mai mișcă! Nu avem nicio garanție că COVID 19 nu se transformă în COVID 20. E ca la pitita. Urma scapă turma.

  5. Numarul de cazuri de imbolnavire depinde si de nr de locuitori ai unei tari. Americanii au 250 milioane…Olanda..7 milioane…Spania ..60 milioane…deci niciodata nu pot avea olandezii cat americanii…dar am putea face un calcul numarul de imbolnaviri pe cap de locuitor.

    • Clasamentul are la baza numarul mortilor la milionul de indivizi . Criteriul arata starea `de sanatate` a sistemului medical din tara respectiva .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.