
Se anunță dimineți geroase și nici seara nu scăpăm, iar în anumite regiuni vor fi ninsori slabe și intensificări ale vântului, spun meteorologii.
Temperatura maximă ajunge până la 9 grade Celsius, dar cea minimă va fi de -20 de grade, potrivit ANM.
În intervalul 9 februarie, – 10 februarie, în țară, vremea va fi rece, exceptând regiunile intracarpatice unde valorile termice diurne vor fi ușor mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei, iar noaptea va fi ger local în Transilvania și Moldova și pe alocuri în zonele subcarpatice din sud.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice și sud-estice, dar numai izolat vor fi fulguieli.
Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări mai ales ziua în sudul Banatului (rafale de 50 -60 km/h), dar trecător și cu viteze mai reduse și în Dobrogea și Bărăgan.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -20 și -18 grade în depresiunile Carpaților Orientali și -3, respectiv -1 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Izolat va fi ceață asociată cu depunere de chiciură.
La București, în intervalul menționat, vremea se va menține rece. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 2 – 4 grade Celsius, iar cea minimă de -8 și -5 grade.
În perioada 10 februarie – 11 februarie, în țară, valorile termice nu vor avea variații semnificative față de intervalul precedent și vor caracteriza în continuare o vreme rece în regiunile estice și sud-estice, geroasă dimineața și noaptea local în Transilvania și Moldova și pe alocuri în zonele subcarpatice din sud.
Cerul va fi variabil, mai mult senin în cursul nopții, exceptând estul țării unde vor fi înnorări temporare și izolat posibil fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral și în sudul Banatului.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 9 grade, iar cele minime între -19 și -17 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și -4, respectiv -2 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Cu totul izolat va fi ceață asociată cu depunere de chiciură.
În Capitală, vremea va fi în continuare rece, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3 – 4 grade, iar cea minimă de -8 și -5 grade Celsius.
În perioada 11 februarie – 12 februarie, vremea se va menține rece în regiunile estice, geroasă dimineața și noaptea, mai ales în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în extremitatea sud-estică a teritoriului, unde izolat vor fi posibile fulguieli.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral.
Temperaturile maxime se vor situa între -1 și 9 grade, iar cele minime între -16 și -14 grade în depresiunile Carpaților Orientali și -3 și -1 grad pe litoral și în Dealurile de Vest.
În București, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3 – 4 grade Celsius, iar cea minimă între -7 și -5 grade Celsius.
Pentru perioada 12 februarie- 13 februarie, vor fi valori termice comparabile cu cele din intervalul anterior.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral și în sud-vest.
Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 și -13 grade în depresiunile Carpaților Orientali și -2, respectiv 0 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.
Nici în București maxima nu trece de 3 – 4 grade Celsius, iar minima va fi între -7 și -4 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
Pentru perioada 13 februarie- 16 februarie, meteorologii estimează o creștere treptată a temperaturilor la nivelul întregii țări, astfel că până la sfârșitul intervalului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale în toate regiunile. Probabilitatea pentru precipitații slabe va fi ridicată în ultimele două zile în vestul, sudul și centrul țării.
În Capitală, valorile termice vor crește treptat, iar șansele de ploaie slabe sunt în creștere în a doua parte a intervalului.
nu te mai vaita, recunoaste ca nu mai esti june si un amarat de minus pana in zece grade te doboara…uiti de iernile in care erau si minus 30 de grade si mai batea si crivatul, acum e jale mare la minus zece grade…normal ca la soare sa fie plus, e normal ca langa cladire sa fie mai cald pt ca si ea radiaza caldura din interior sau de la soare…bine ar fi sa nu deranjeze plantele, mugurii pomilor…
Experiment in aer liber: termometrul e la sol, temperatura scăzută puternic, termometrul la nivelul pervazului, temperatura aproape ca în online, termometrul la soare, temperatura cu plus, în realitate, temperatura se simte scăzută puternic față de ceea ce spun meteorologii. E diferență uriașă între temperatura ce se anunță și temperatura resimțită în realitate.