Randamentul contribuțiilor
Pentru un pensionar la 65 de ani, randamentul implicit al banilor plătiți la sistemul public pornește de la aproape minus 41% și se menține pe minus până la 74 de ani, arată analiza citată. Abia după acest prag începe să crească, treptat, până depășește 5% la vârsta de 90 de an, potrivit profit.ro.
Există și un al doilea calcul, care ține cont de probabilitatea reală de a mai fi în viață la fiecare vârstă, iar acesta pornește mai sus, de la aproximativ minus 16%, ajunge pe plus mai repede, la 72 de ani, dar urcă lent și rămâne sub 4% chiar și la 90 de ani.
Câți ani mai trăim după ce ieșim la pensie
Un român care ajungea la 65 de ani în 2022 mai avea, în medie, 14,2 ani de trăit dacă era bărbat și 18,1 ani dacă era femeie, cifre care, potrivit proiecțiilor, urmează să urce până la 22, respectiv 25,4 ani în 2070. Speranța de viață la naștere a crescut, la rândul ei, de la 71,76 de ani în 2005 la 77,45 de ani în 2025.
Diferențe mari
Nu toată lumea are aceleași șanse de a trăi până la vârsta de recuperare a banilor, deși regulile de contribuție sunt identice pentru toți. Femeile din mediul rural al județului Vâlcea trăiesc, în medie, până la 85,26 de ani, în timp ce bărbații din mediul rural al județului Tulcea ajung doar până la 69,44 de ani, o diferență de aproape 16 ani între cele două extreme.
La nivel de țară, decalajul dintre femei și bărbați este de 7,14 ani, respectiv 81,02 de ani față de 73,88 de ani.
Cum se împart banii
Calculele descriu o carieră completă, în condițiile actuale, cu pensionare standard la 65 de ani. Angajatul plătește o contribuție de asigurări sociale de 25% din salariul brut, pentru condiții normale de muncă, sumă din care 20,25 puncte procentuale merg la Pilonul I și 4,75 la Pilonul II.
Cine se pensionează la 65 de ani are nevoie de încă 9 ani, până la 74, doar ca să ajungă pe zero, adică să recupereze exact ce a plătit, fără niciun câștig suplimentar, pentru că Pilonul I nu produce nimic peste sumele vărsate. Cu cât o pondere mai mare din cei 25% ar ajunge la Pilonul II, cu atât banii ar produce mai mult.
De ce banii de la Pilonul I nu se moștenesc
Spre deosebire de Pilonul II, la Pilonul I nu există un cont individual din care să se transfere un sold către moștenitori. În schimb, funcționează pensia de urmaș, un drept propriu al soțului supraviețuitor și al copiilor, acordat doar în condiții stricte de vârstă, invaliditate sau stagiu de cotizare al persoanei decedate.
Cuantumul ei se calculează ca procent din pensia care i s-ar fi cuvenit celui decedat și variază în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, iar nu toți moștenitorii au acces la ea, spre deosebire de Pilonul II, unde suma acumulată intră în masa succesorală și ajunge la moștenitorii legali.
Sistem bazat pe solidaritate între generații
De aici vine, probabil, impresia că statul reține banii oamenilor, dar mecanismul funcționează altfel. Pilonul I este un sistem în care contribuțiile plătite azi finanțează pensiile aflate în plată chiar acum, iar drepturile pe care le acumulează un contribuabil actual vor fi plătite, la rândul lor, din contribuțiile generațiilor viitoare.
Taxă sau beneficiu
Judecat ca produs financiar de acumulare, Pilonul I iese prost din orice comparație: contribuția e obligatorie, banii nu devin proprietate privată, nu există un cont individual real, iar un deces prematur înseamnă pierderea integrală a sumelor plătite.
Din perspectiva randamentului, plata către Pilonul I seamănă mai degrabă cu un cost impus de stat, fără garanția că îl recuperezi integral.
Privit însă prin prisma rolului pe care i-l dă legea, contribuția la Pilonul I generează un drept legal la o prestație garantată de stat pe tot parcursul vieții, oricât ar dura ea, care acoperă riscuri pe care un cont de economii nu le poate acoperi, de la invaliditate până la riscul de a trăi mai mult decât ai reușit să economisești, spre deosebire de o taxă obișnuită, care alimentează bugetul general fără nicio contraprestație directă.
Randamentul negativ ar fi, în această logică, prețul plătit pentru solidaritatea dintre generații și pentru asigurarea împotriva acestor riscuri. Pentru o mare parte dintre contribuabili, însă, Pilonul I funcționează, în practică, mai mult ca o taxă decât ca un beneficiu.
Contrastul cu Pilonul II
Spre deosebire de Pilonul I, banii acumulați în contul individual de la Pilonul II se moștenesc, iar dacă persoana moare înainte de pensionare, ei ajung la urmași. Din acest motiv, discuția despre pragul de 74 de ani nu poate fi ruptă de discuția despre componenta privată a sistemului.
Patru scenarii
Pentru un participant care iese la pensie în 2059, cu un salariu mediu brut la acel moment de 24.349 de lei, în prețurile anului 2024, calculele arată cum crește rata de înlocuire, adică ponderea pensiei din toate sursele față de ultimul salariu, pe măsură ce crește contribuția la Pilonul II.
Fără nicio contribuție la Pilonul II, pensia publică ar acoperi doar 39,59% din ultimul salariu. La actuala contribuție de 4,75%, rata totală urcă la 49,45%, din care 32,07 puncte procentuale vin de la Pilonul I și 17,38 de la Pilonul II, ceea ce înseamnă că partea privată acoperă 35% din pensia totală.
Dacă alocarea ar crește la 5,75%, rata ar ajunge la 51,52%, cu 30,48% din pilonul public și 21,04% din cel privat, adică 41% din total.
La 6,75%, rata de înlocuire ar urca la 53,60%, cu 28,90% din Pilonul I și 24,70% din Pilonul II, echivalentul a 46% din pensia totală. Valoarea contului privat ar crește, în aceleași prețuri, de la 485.755 de lei în scenariul cu 4,75% până la 690.283 de lei în cel cu 6,75%, o diferență de 204.528 de lei în plus la pensionare, doar din creșterea alocării către Pilonul II.
Populația îmbătrânește
România avea, la începutul anilor `90, un vârf de populație de circa 23,2 milioane de locuitori. De atunci, numărul lor a scăzut la aproximativ 19 milioane în prezent și, potrivit proiecțiilor, ar putea coborî la 15,5 milioane până în 2070, în scenariul de bază, sau la doar 14,4 milioane dacă nu ar mai exista niciun schimb migratoriu cu exteriorul.
Grupa de vârstă 25-64 de ani, cea care susține sistemul prin contribuții, scade de la un maxim de circa 11,7 milioane spre 7,6 milioane în 2070, în timp ce populația de peste 65 de ani urcă spre un vârf de aproape 4,8 milioane, în jurul anului 2055.
Pe măsură ce raportul dintre contribuabili și beneficiari se deteriorează, efectul se vede deja în proiecțiile oficiale privind rata de înlocuire brută din sistemul public.
Rata de înlocuire, în scădere pe termen lung
Potrivit Raportului de îmbătrânire 2024, rata de înlocuire, adică ponderea primei pensii în raport cu salariul din momentul pensionării, era de 36% în 2022 și urmează să atingă un vârf de circa 43% în jurul anului 2026, ca efect al majorărilor aduse de Legea 360/2023, după care va coborî constant, până la 24% în 2070.
Un portal nou
Casa Națională de Pensii Publice a lansat recent un portal prin care românii pot accesa online informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale, reunite acum într-un singur loc. Cea mai utilă componentă este Spațiul Privat Virtual, de unde utilizatorii își pot verifica stagiul de cotizare și alte date relevante, fără să mai fie nevoiți să meargă la casa teritorială de pensii.
E bine ca oamenii sa inteleaga cat de mult sunt furati cu pensiile, in medie neprimindu-se nici pe departe cat s-a cotizat.
Socrul meu are 93 și s-a pensionat la 57…sigur mănîncă din banii ălora care s-au ”grăbit”.
Ce nu se spune, este ca, in sistemul public, „pensia este garantată ” pentru tot restul vieții, ce nu se spune despre cele private, când se termină banii, ori faci foame, ori lustruiesc pantofii altora pentru un colț de pâine sau, iar ce n7 s3 spune, este ca, există un risc probabil ca „fondul de pensii sa fie fraudat%, sigur nu neapărat, dar există. Oare de ce nu publică ăștia „celebrele fraude la sistemul de pensii private ” ?.
Nici pe alea de la sistemul public de pensii nu le publica. Banii oamenilor au fost furati si de aceea s-a trecut de la pensia bazata pe propria contributie (bani acumulati, investiti, inmultiti) la pensia in care unii le platesc pensiile altora, pana cand filmul se va rupe de tot.
Stiu “ei” bine cat se traieste in medie si au facut bine calculele ca sa iasa pe plus iar cotizantii sa ramana fara bani. Acest sistem baga mana in buzunarul cetatenilor. Trebuia ca sumele cotizate de fiecare sa ramana in dreptul persoanei respective, acumulandu-se intr-un fond personal, din care persoana sa aiba dreptul sa isi ia banii oricand. Celor care o sa spuna ca nu e bine asa, pentru ca cei care o sa isi traga toti banii o sa moara de foame la batranete le spun ca se poate prevedea si o suma minima care nu poate fi scoasa si care sa asigure un venit minim de subzistenta.
La un sistem privat individual de pensii, ai manca ce a spus Radulescul de la BNR. Nu-ti baga cineva mana in buzunarul tau gol. Habar n-ai ce este Solidaritatea.
Solidaritatea este cumva atunci cand legea te obliga sa dai bani pentru altul care nu a muncit dar o sa beneficieze de banii pentru care ai muncit tu?