La moartea unui mare patriot român

Totdeauna am avut o reținere în a mă apropia de Augustin Buzura. Același sentiment l-am trăit cînd am fost la un pas de Ion Irimescu sau de Marin Preda, de Marin Sorescu sau de Corneliu Baba. Mi s-a părut că îi stric de pe gîndurile lor.

La Cluj, cînd Augustin Buzura cobora din redacția Tribuna în intersecția de la Librăria Universității, plecam imediat, fără să mai intru în vorbă. Nu era de nasul meu. Adică eram prea mic. După ce-a publicat „Orgolii“ și „Fețele tăcerii“, cu atît mai mult. Pentru mine, în ciuda faptului că Augustin Buzura era un obișnuit al Clujului, mai era și un simbol. Un stîlp, un curajos, un fel de enciclopedie vie, un rebel. Colegii mei de generație, mai ales echinoxiștii, îl vedeau des și se întindeau cu el la povești. Niciodată la glume. Cu Augustin Buzura nu se putea glumi. Orice ai fi încercat să discuți, pălea în fața sobrietății și gravității sale. Încă de atunci l-am perceput pe Augustin Buzura ca pe o conștiință, ca pe un mare patriot. Abia mai tîrziu, cînd am dat peste o biografie de-a sa, l-am înțeles mai bine. Era un om marcat de Dictatul de la Viena, de o copilărie trăită în anii de răpire a Transilvaniei, marcată de crimele comise atunci. Acei ani au devenit reperele unui univers moral și cultural care îl singularizează în literatura română.

Am recitit interviul acordat Magdalenei Popa Buluc pentru Cotidianul în 2013. Pasaje întregi arată ca o depoziție pentru istorie. Judecățile lui fixează în repere toate slăbiciunile vremii noastre. L-am fi republicat integral și pentru cititorii ediției tipărite. Faptul că reproduce ore de întrebări și confesiuni care s-ar întinde pe mai multe pagini, poate o jumătate de ziar, ne-a obligat să recurgem la o selecție. Celor care vor să parcurgă toată convorbirea cu Augustin Buzura, le oferim republicarea pe site-ul Cotidianul.ro a versiunii complete a dialogului din 2013.

În loc să scriu aceste rînduri despre un mare scriitor român, dar și despre un exemplar om al cetății, aș fi preferat să-i reproduc gîndurile. Cei care îl citesc pe Augustin Buzura sunt obligați să cadă pe gînduri. Judecățile lui despre țară și politicieni sunt nemiloase, dar drepte. De la acest mod de a vedea lucrurile am putea începe chiar reconstrucția.

„Unde au dispărut adevăratele valori ale naţiei, nu ştiu. În loc să ne solidarizeze în jurul unor proiecte, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, cu care înainte de 1989 împărtăşeam aceeaşi soartă şi aceeaşi viaţă de lagăr, intelectualii noştri ne-au dat proba celei mai crase mediocrităţi. În loc să ridice nivelul discuţiilor politice, l-au scăzut, lăsându-se contaminaţi de discursul gol al politicienilor cărora li s-au subordonat. În momentul de faţă, România este o ţară fără proiecte, adică fără direcţie şi fără perspectivă.“

Nu pot să-mi iert un păcat. Am căzut și eu în plasa zvonurilor din epocă. Prin anii ’80, mulți ziceau că apariția romanelor „Orgolii“ și „Fețele tăcerii“ s-ar fi produs cu aprobare de la stăpînire (adică de la partid), de parcă asta ar fi schimbat sensul și valoarea în epocă (de-a dreptul uriașă) ale acestor două cărți. Mai tîrziu, le-am citit și eu, ca și mulți alții, ca pe o formă de rezistență, ca pe o expresie a unei baricade, ca pe un apel la luciditate și morală.

„Eu trag nădejde că tinerii care sunt acum la conducerea ţării vor înţelege că trebuie să înceapă să schimbe lucrurile în învăţământ, în sănătate, în cultură şi în sport. Căci numai aşa vor reuşi să pună ţara pe picioare. Altfel n-au nicio şansă. Istoria îi va condamna. De la un popor necivilizat, incult, bolnav, flămând nu poţi aştepta mare lucru. Şi, aşa cum vă spuneam, cel mai grav lucru, în momentul de faţă, este pierderea demnităţii. Goana după firmanele de la Bruxelles arată un mod lamentabil de a gândi politica şi de a-ţi manifesta respectul faţă de cei ce te-au votat.“

Poate cei tineri dau peste rîndurile de mai jos și fac efortul să le înțeleagă. Un mare scriitor român face portretul agitatei lumi politice și al plutoanelor de iresponsabili rătăciţi prin mass-media. Propozițiile de pamflet politic ale marelui scriitor ar putea să-i pună pe gînduri. Se referă la slăbiciunile lor. Pare scris chiar pe obrazul lor gros. Încep de pe acesta și se prelungesc direct în portretul nemuritor al României.

„Pe vremea Răposatului, eram terorizaţi de internaţionalismul proletar. După Revoluţie, aceiaşi care au fost internaţionalişti proletari, bine organizaţi de Brucan, au ajuns automat mari europeni, uitând că aparţin unui popor care i-a crescut, le-a asigurat instrucţia, învăţământul gratuit şi şansa de a studia totuşi şi în străinătate. Umilinţa în care trăim azi în faţa Occidentului mă descumpăneşte. Pe vremea lui Stalin şi a celor care i-au urmat, cea mai mare acuză care ţi se putea arunca era: «Eşti antisovietic, anticomunist». Acum, tot nişte activişti, cu mai multă sau mai puţină carte, te acuză că eşti antiamerican, antioccidental. Câteva nulităţi ţin această balanţă.“

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.