' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
A plecat și Nicolae Cristache! La cît de săracă este zgomotoasa presă din țara noastră, cu siguranță că a rămas și mai golașă. Și mai fără reguli și fără repere. O mare parte din echipa de aur de la Flacăra s-a retras pe inegalele valuri ale eternității. S-au dus și Adrian Păunescu, și Horia Pătrașcu, și Mihai Pelin, și Adrian Dohotaru, și Ilie Purcaru, și Aurel Mihailopol, și Ion Predoșanu, iar Nicolae Cristache a pornit după ei. Au fost ani în care revista Flacăra în varianta color era un fel de perlă neașteptată și inexplicabilă pentru România. Student fiind, cît am fost cazat în căminul Avram Iancu din Cluj (azi universitate), unde dormeam cîte opt băieți într-o cameră, cu toții citeam revista Flacăra din scoarță în scoarță. Așteptam la rînd să parcurgem ultimul număr și uneori ne ajungea mai spre seară sau spre miezul nopții.
Dacă din greșeală revista scăpa în camera vecină, riscam să o citim abia a doua sau a treia zi. Era un fel de refugiu, de lume nouă (care n-a mai venit!) de spirit ozonificat în prea îmbîcsita presă comunistă, în care libertățile erau administrate cu țîrîita. La Flacăra, Nicolae Cristache era secretarul de redacție, o placă turnantă pentru toată materia care se vărsa în paginile acelei reviste. În perioada în care am prins-o împreună, el și Nicolae Arsenie țineau revista în care, cel mai adesea, Adrian Păunescu nu prea știa ce apare. Era plecat prin țară cu Cenaclul Flacăra și trăia năvalnic în lungile turnee de concerte.
Tăcut, scufundat adeseori într-o muțenie amenințătoare, aproape întunecat la privire, fumător înrăit, ca toți ziariștii vremii, Nicolae Cristache ne citea textele și scăpa cîte o ironie scurtă, de toată frumusețea. Pe neașteptate se lumina, zîmbea în colțul gurii și devenea un om cum zic românii, „pîinea lui Dumnezeu”. La un moment dat, mi-a dat un text care m-a îngrozit. Conținea informații imposibile. Puteam să jur că nu este adevărat, dar, din păcate, din decență, nu le pot așterne.
Și l-am întrebat,
– Bos, cum poți să afirmi așa ceva?
Cu ochiul lui mai strîns m-a privit și mai întunecat și mi-a răspuns:
– Sire, am vrut să vezi cîte enormități suportă hîrtia. Nu crezi că ar trebui să fim cu ochii cît cepele la ce apare?
După anii de neuitat la revista Flacăra, a venit vremea căderii comunismului și perioada „baricadei jurnalistice” de la Expres. Puțini mai știu că, în anii ’90, Expres și România liberă țineau echilibrul unei prese dominate de FSN și de organele rebotezate din anii socialismului. Toți se despărțeau încetișor de trecut, iar pe noi ne călcau minerii conduși de noua Securitate numită SRI.
Mulți dintre cei care au făcut presa „Epocii de aur” nu aveau curajul să vină să lucreze cu noi. Nu găseam jurnaliști care să gîndească liber și fără canoane. Nicolae Cristache aduna studenți interesați de jurnalistică și îi învăța să scrie. Cum se face o documentare, cum se începe un articol și cum se pune un titlu. Pentru noi, jurnalistica era o formă de luptă. O aventură socială și morală. N-avea nici o legătură cu circoteca. Ținea numai de ideal, de o lume ce urma să vină și din care, trudind la ea, ne-am trezit în reversul ei.
Luciditatea lui era busola redacției. Răbdătoarea sa lectură pe textele noastre era ca o probă de foc. Pigulea la literă și la virgulă. Dacă trecea, era cu adevărat bun și se mai oprea doar în paginile tipărite.
Din cînd în cînd, de la Cornu, îmi expedia cîte un e-mail sub genericul „părerea mea”. Pe cel mai tare mi l-a trimis la niște alegeri. Simplu: „Poporul român nu va vota”.
Simțea că rezultatul va fi altul. Și a fost.
Cineva va scrie și despre romanele și povestirile lui Nicolae Cristache. A lăsat o operă. Eu n-am fost alături de el decît în opera jurnalistică din cele două perioade importante ale presei române. Cea de la Flacăra lui Adrian Păunescu și cea de la revista Expres. În amîndouă, Nicolae Cristache a fost un mare profesionist tăcut, un scriitor ascuns prin parabole epice și un prieten dintre cei rari, pe care se putea conta.
Iar pentru cei tineri a fost „Profesorul tăcut” .
Pentru toți cei care au găsit de cuviință să ironizeze și un astfel de moment, nu doar un articol atît de bine și frumos scris: sînteți siguri că sînteți oameni?
Stai linistita, suntem oameni, nu animale care citesc revista „porcului” ceausist si nu dam doi bani gauriti pe cei care au lucrat in haznaua aceea facuta sa elogieze un criminal impotriva umanitatii si pe sotia sa, savant de renume mondial, fabrica Mondiala.
& ,,O poezie tulburătoare de Adrian Păunescu – Bătrân ceasornicar | Muzica Lirică” ?
Ziaristi comunisti , deveniti ziaristi capitalisti … se poate asta ?
Da, se poate! Placerea si bucuria de a scrie nu o are oricine. Este un har. Si era si o meserie. Si, vroiai sa scrii, sa apari, te supuneai unor reguli. Nu puteai scrie tot si cum gandeai dupa cum, nici eu, om cu formare tehnica, nu puteam vorbi tot ce gandeam si mie nu-mi reproseaza nimeni ca nu ma expuneam pe mine si familia, vorbind. Bietul Gheorghe Ursu a murit in bataie doar pentru ca a tinut un jurnal in care scria ce gandeste. Libertatea de a scrie ce gandim, a venit pentru toata lumea. Istoria a fost, din pacate, la mana unor dictatori care s-au bazat pe organe de represiune. A fi un erou anonim, nu folosea nimanui.
Acum, Gheorghe Ursu dovada represiunii din acele timpuri nu numai ca nu este considerat erou dar nici nu i se face dreptate. Eroi anonimi. Nu le ridica nimeni statui. Cateodata, erou inseamna sa rezisti. Macar esti erou pentru cei apropiati tie. Au fost atatea victime si, dupa zeci de ani, tot victimile sunt vinovate caci istoria este scrisa de… tot felul de interese.
Si presa comunista era tot un organ de represiune . Si aceeasi ziaristi au devenit dupa 89 , ziaristi democrati . Fara Legea lustratiei , in ROMANIA nu poate fi democratie reala ! Doar o democratie de cumetrie , oribila , care duce tara direct in groapa !
darius, au trecut 36 de ani. Despre ce vorbim? As fi vrut un raspuns pentru istorie dat de Iliescu. De undeva trebuia sa se porneasca si acela mi se parea punctul de pornire. Cine sa fi facut sau sa faca lustratia? Ramane doar istoriei. Sunt atatea probleme acum! Cine este vinovat, acum?
Se spune oameni sub vremuri. Eu spun oameni sub dictatori. Din pacate, interesele politice si de grup acopera ratiunea. Nu mai conteaza ce este bun. Iti poti explica cum are Sosoaca atatia sustinatori?
Singura solutie este diversitatea, lupta de idei nu eliminarea a ce nu convine unora sau altora. Altfel, se ajunge la extremism.
Destul de străvezie evoluția către necrologuri, din pursânge către gloaba de reforma – ce ti-i cu viata asta dictata doar de cașcaval.
@ Momentul tău de ”glorie”, Nistorescule, când ”te mâna” Alina Pippidi, după ,,găini care nasc pui vii”, alături și de ”bâlbâitu”’ Ion Cristoiu ?
balaurul are sapte capete sau capuri
va multumim mult domnule nistorescu. Introspectiva aceasta spune adevarul pacare bestiile capitaliste no vor sa se predea la scolile elementare si licee
va multumim mult domnule nistorescu
Imi place cum unii fac, dupa 37 de ani, elogiul revistei unui nebun, care a scapat de linsaj sarind gardul Ambasadei SUA in Dec 1989. Daca nici pana azi n-ai realizat, te-ai numarat, impreuna cu ceilalti, printre sustinatorii unui criminal impotriva umanitatii cu peste 1.500 de asasinate si peste 7.000 de raniti. Idi-otul a tras cu munitie de razboi in propriul popor cand acesta l-a refuzat.
ati infometat tara, bestie, omorand 3000 de oameni
macelarind SEFUL STATULUI, Ceausescu si
Nevasa, oameni nevinovati ce au dovedit
ca nu stiau ca era foamete in tara,
cerand niste bani sasi cumpere altceva
demancare
Lasitatea Sa a fugit de la conducerea Romaniei, a lasat conducerea libera. Despre ce lovitura de stat este vorba cand sinistrii criminali erau arestati pe o sosea de doi militieini dupa ce au fugit ? Decat comunistul UBB-Cluji, Charlie, vorbeste de lovitura la un stat lasat liber. Revolutia are legatura cu urmarea, transformare unei republici socialiste in republica capitalista. Dar ce pretentie sa avem de la un absolvent UBB-Cluji.
Ecoul propriilor frustrari, ajunge cu aberatiile neobolsevice. Esti prea neinsemnat, oricine ai fi sa comentezi despre Adrian Paunescu, poetul.
Cei doi „oameni nevinovati” nu erau singuri pe lume, aveau frati, rude la Scornicesti, aveau copii, ginere, avea cine sa le spuna… Citeam despre tatal lui care i-a spus „Nicule, de ce nu dai butelii la oameni?” tatal lui fiind impresionat de cum se asezau oamenii de cu noapte pentru o butelie la schimb. In acele vremuri, se faceau cozi lungi de cu noapte, in spatele magazinelor ca sa nu se vada si oamenii intrebau „ce se dă aici?” nu ce se vinde aici? Mai erau tot felul de scrisori trimise de romani, pana si „prietenii sovietici” i-au spus adevarul dar ei faceau dupa capul lor, arata cu mana, se executa, se darama o biserica, se demola o strada…
interesanta retrospectiva. Va multumim mult pantru articol, domnule nistorescu
Hazna se numeste habitatul autointitulatului porc, pupincuristul unui criminal impotriva umanitatii. Altfel, prostiile tineretii comuniste. Cu astea ai ajuns sa te lauzi ?
Va multumim
Cei care mint, cenzureaza, model margat, UBB Cluji.
parca teai bolunzit dacap acum labatranete, spui numa adevaruri paici; si lozuri va intra direct numa in euro
parca teai bolunzit acum labatranete, spui numa adevaruri paici; si lozuri va intra direct numa in euro
In vreo 3 sau 4 ocazii s – a întâmplat sa vin in contact cu persoane care cunoșteau personal situațiile de fapt evocate de Nicolae Cristache in articole de ale lui din Flacăra. In toate acele cazuri ceilalți susțineau ca articolele erau mincinoase si manipulatori. Un articol ii putea la zid pe judecătorii de la Buftea pentru ca nu au ieșit la seceriș, la munca patriotica alături de alți oameni ai muncii. Noul Cristache din gruparea Maryorii lui Lain Georgescu e rudă cu defunctul ? Ca după stil asa calcă.
„Iubita mea să devenim acvatici
Pământul care suntem ni-i destul
Sătulă eşti de cele pământene
De cele pământene, sunt sătul.
Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunţite mult de sare
şi-n braţe cu o mare de copii”…A. P.
Generatia care visa la anul 2000 ca la un miracol.
Da, am trait un miracol, am sperat mult. Ce viata bogata am avut!
Frumoase cuvinte are autorul la despartirea de un prieten. RIP!
Ziaristii actuali trebuie sa invete si sa retina : calitatea vinde produsul. Demne de a fi citite pe nerasuflate, au ramas GANDUL si uneori din ce in ce mai rar COTIDIANUL.
Si uite asa am devenit mai saraci,,,Se duc unul cite unulsi noi raminem cu epigonii. Iar el se reintilneste cu marii corifei ai jurnalisticii si scrierii din Romania si nu mai. Dumnezeu sa-l odihneasca!
În 1979 , dețineam singurul abonament al revistei Flacăra , dintr-o celebră instituție militară . Așa e , se stătea la rînd pentru a fi citită . Chiar și de comandanți . Mestrul Nistorescu se detașa prin umorul de calitate și nu numai . Vă mai amintiți maestre de ,, Belizarie Bornel ,, ? Eu , da ! Pentru Nicolae Cristache și ceilalți profesioniști curajoși de atunci , și de acum , am un deosebit respect . Bunul Dumnezeu să aibă de Domnul Cristache … și de ceilalți care mai sunt în viață .
respect pentru marii jurnalisti din epoca de aur si din primii 20 de ani de dupa lovilutie!