La plimbare cu cățelul

Am întâlnit-o pe vecina mea, doamna Marianne, în timp ce își plimba cățelul. De fapt, cățelușa, pe nume Ayka – în limba norvegiană, Ayka înseamnă „frumușică“. Și chiar este. O combinație între cățel, lup și vulpe. O corcitură reușită, cu botoșei albi și codiță stufoasă.

În vârstă de trei ani, Ayka a apărut în viața doamnei la scurt timp după ce aceasta își pierduse cealaltă cățelușă, pe Rica. Tot corcitură, dar între lup și dingo. Iar medicul veterinar i-a spus că mai mult de nouă ani nu va trăi. Și a murit chiar a doua zi după ce fusese ziua de naștere a doamnei. Poate că Rica nu a vrut să o supere murind tocmai de propria zi de naștere. Stăpâna a chemat medicul veterinar fiindcă i s-a părut că ceva nu e în regulă. Iar într-o jumătate de oră s-a stins. Comoție cerebrală. Iar acum, Rica este tot în casă și o veghează dintr-o urnă frumoasă ca un bibelou. Doamna Marianne îi simte prezența în continuare, simte că parcă o protejează.

Ayca din Popești-Leordeni

A zis că nu-i mai trebuie cățel sub nicio formă. Până a întâlnit-o pe Ayka, într-o zi, când a mers cu soțul în Popești-Leordeni. A venit spre ea, mergând așa, câș. Nici o lună nu avea și abia se ținea pe picioare. Acum a crescut, dar nu mult. În schimb, este foarte posesivă. Spiritul de posesiune este invers proporțional cu înălțimea ei. Să nu vadă la televizor un elefant, un leu, că e nenorocire.

Animalele acelea nu au ce căuta în casa ei. Ia hainele stăpânei și le scutură, ca să se răzbune, că de ce i-a adus dihăniile alea în preajmă. Deși are o pisică în casă, pe Sheeba, cu care doarme. Dar tot ea este proprietarul. În rest, e cuminte foc. Și foarte prietenoasă, iar dacă nu o bagi în seamă, se supără. Și se împacă și cu pisica, și cu broasca țestoasă. Cu broaștele țestoase, că-s trei la număr. Și când își ițește câte una capul din acvariu, ridicându-se pe marginea lui, își întinde și cățelușa gâtul, să vadă ce primește țestoasa de mâncare și ea nu. Iar când iese câte o țestoasă din acvariu, stăpâna pune mai întâi niște ziare pe un preș, ca să nu se ude. Cum o vede, Ayka o învelește în ziar, o rulează și o tăvălește. Și rabdă cu stoicism biata țestoșică.

Taifunul postrevoluționar

Doamna Marianne mai are și flori în apartament. Peste 60 de ghivece. Balconul, holul, dormitorul, toate sunt pline de flori. Iar când vede că cineva aruncă o floare și o găsește jos, lângă bloc, o doare sufletul. Ea și soțul nu au nimic în comun. Nimic nu au, în afară de muzică, de animale și de flori. Mai are puțin și împlinește 74 de ani. Are doi băieți și urmează să vină pe lume al patrulea nepot. Băiatul cel mic a plecat cu soția în străinătate. Au vrut să ia împrumut aici și nu le-au dat de la bancă. În condițiile în care el câștigă împreună cu soția 8.000 de lei pe lună. Au plecat cu serviciul, iar băiatul lucrează în domeniul IT, pentru NATO.

În tinerețe, doamna Marianne și soțul ei nu prea au stat împreună. Soțul venea la două săptămâni, că „făcea provincia“, așa era serviciul, deoarece lucra în centrală și îi trimiteau prin țară să țină ședințe, și când venea, zicea: „Aaa, ce mari au crescut copiii!“. Singură i-a crescut pe cei doi băieți. Și are și 42 de ani vechime în muncă. Pe copii i-a dat la creșă, nu a stat acasă cu ei, pentru că a zis că băieții ei au nevoie de bani. Și ce dreptate a avut… După Revoluție, în ’92, Petre Roman a dat o lege prin care se desființau centralele, iar soțul a rămas fără serviciu, cu toate că era inginer agronom și medic veterinar. Iar doamna a fost economistă. Contabilitatea și limba germană le știe la perfecție. A lucrat la o firmă româno-austriacă, unde făcea contabilitate în limba germană. Și bilanțul, tot 16 ani a lucrat acolo, până când firma s-a închis, în 2006, chiar înainte să intrăm în UE. Știa austriacul că se va alege praful de țara asta.

Primarul Iohannis n-a făcut nimic pentru oraș

Iar acum s-a distrus totul. Absolut totul. Petre Roman a fost primul care a început distrugerea, prin privatizări. El a vândut o fabrică pe 1 leu. Și totul a fost dus la fiare vechi. Și ce se întâmplă acum cu pădurile este un adevărat dezastru! Iohannis, cu austriecii lui… Doamna Marianne este din Sibiu și este nemțoaică. Ea nu l-a votat, pentru că știa ce a făcut în Sibiu. Doar de fațadă, doar în centru, unde se vede. În restul orașului, nimic. Toți colegii săi din liceu, care sunt acum în Germania, au strâns bani și au trimis pentru renovarea Liceului Brukenthal. Iar colegele, care până atunci donau mii de euro pentru Sibiu, au spus că nu mai trimit niciun ban în România. Iar Iohannis se laudă că, uite, eu, ca primar, ce am făcut. Dar el, ca primar, n-a făcut nimic.

În schimb, pe vremea lui Ceaușescu se făcea. Și nu era așa rău cum se spune acum. Doamna Marianne n-a văzut pe unul căutând în gunoi atunci. Acum vede în fiecare zi. Are niște colegi care au ieșit la pensie și care au acum pensia mai mică și caută doze și se duc să le vândă. Este în plină desfășurare campania „Și mama reciclează“, unde fiecare doză de aluminiu valoarează 4 bani.

Visul: salam de Sibiu, din prima leafă

Doamna Marianne, deși s-a născut în timpul războiului, în 43, n-a murit de foame. Însă a crescut mai mult fără părinți, pentru că au fost deportați – mama în Odessa, iar tatăl în Siberia. Mama s-a întors acasă după un an, tatăl a venit mai târziu, le-a dat drumul din lagăr, din Siberia, că era epidemie de malarie. Și a venit pe jos până în Sibiu. Când a ajuns acasă, cântărea 39 de kg. Parcă era mongol, așa arăta.

Părinții s-au reîntâlnit și au mai făcut încă două fete, iar în total sunt patru surori. Iar pe vremea când era studentă în Brașov și-a zis că din prima leafă își cumpără salam de Sibiu. L-a cumpărat și l-a mâncat pe tot. Așa poftă i-a fost. Dar de atunci nu a mai mâncat. Iar Dumnezeu o fi zis în gândul lui: „Lasă, că te aranjez eu“. Și a nimerit să lucreze la fabrica de mezeluri din Popești-Leordeni. La fabrica Glina.

Înainte a lucrat și la Rulmentul Brașov, că a fost sportivă, printre altele, a jucat handbal, baschet în Divizia A, are medalie de bronz pe țară. Și pe vremea aceea a văzut-o viitorul soț la Rulmentul Brașov, au ieșit cu prietenii la un film – s-au cunoscut pe 20 august, iar pe 21 a cerut-o în căsătorie. La doar o zi de când s-au întâlnit. Iar anul acesta au împlinit 52 de ani de căsnicie.

Războiul pentru acord global

De curând, a dat în judecată Casa de Pensii pentru acord global, deoarece în momentul ieșirii la pensie s-a ținut cont doar de ce era înregistrat în cartea de muncă, nu și de ce luase pe statul de plată. Câștigase mai mult decât era trecut pe cartea de muncă. Iar ea, cum a fost contabil-șef la firmă, avea toate documentele. Și s-a dus, a scos adeverință, iar acum are cu 210 lei în plus la pensie. Iar bărbatul ei, Gică contra, credea că nu o să câștige… Și iată că a câștigat. Doamna Marianne este o fire optimistă. Foarte optimistă. Chiar dacă acum îi este rău, peste cinci minute își revine și dărâmă blocul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.