Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat documente prin care arată cum Securitatea urmărea, ancheta și sancționa persoanele care spuneau bancuri politice în perioada comunistă. Cazul prezentat privește un student de la Universitatea din Galați, trecut în atenția poliției politice în 1985.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a prezentat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, modul în care Securitatea trata bancurile politice în România comunistă. Instituția arată că, deși astfel de glume erau răspândite în rândul populației, ele puteau declanșa semnalări, anchete, avertismente și măsuri care afectau studiile ori cariera persoanelor vizate.
Securitatea și bancurile. Umorul, considerat o formă de opoziție
Potrivit CNSAS, bancurile politice au fost foarte răspândite în anii ’70 și ’80. Multe dintre ele îl aveau în centru pe personajul Bulă, prin intermediul căruia erau evidențiate problemele sistemului comunist. Alte glume îi includeau pe Nicolae Ceaușescu, pe liderii sovietici Leonid Brejnev sau Mihail Gorbaciov, precum și pe președinții americani Richard Nixon, Jimmy Carter sau Ronald Reagan, în funcție de perioada la care făceau referire.
Instituția explică faptul că Securitatea nu considera aceste glume o simplă formă de divertisment. „Securitatea, în calitatea ei de armă a regimului comunist, nu agrea umorul subversiv, iar cei care «colportau» bancuri politice erau vizați permanent în instructajele făcute colaboratorilor săi”, transmitea CNSAS.
Astfel, colaboratorii poliției politice primeau instrucțiuni să semnaleze discuțiile în care erau rostite bancuri împotriva regimului. O asemenea informație putea duce la deschiderea unei anchete, la chemarea persoanei pentru explicații și la avertismente în fața șefilor de la locul de muncă ori a secretarului de partid.
Măsuri aplicate minorilor și studenților
CNSAS precizează că, în cazul elevilor sau al minorilor, puteau fi chemați și dirigintele și părinții. În anumite situații, colegii erau puși să comenteze comportamentul persoanei reclamate și să îi adreseze critici dure.
Documentele publicate includ și cazul unui student de la secția de Pescuit Oceanic a Universității din Galați. Acesta a intrat în atenția Securității în 1985, după ce un coleg cu numele de cod „CORNEL” a informat autoritățile că studentul spunea glume despre conducerea țării.
Într-o notă informativă din 28 iulie 1985, sursa menționa că studentul „a spus o seamă de glume la adresa conducerii Statului și Partidului”, în prezența altor colegi. Ulterior, alte surse au confirmat informațiile, iar în noiembrie 1985 tânărul a fost trecut oficial în atenția Securității.
CITEȘTE ȘI:
Câți oameni lucrau la Securitate în 1988. CNSAS a publicat structura completă a DSS
Studentul, împiedicat să plece pe mare
Pe lângă bancurile politice, studentul ar fi spus unor cunoscuți că ar dori să vadă „ce înseamnă o țară capitalistă”. În urma acestor afirmații, el a fost chemat la sediul Securității și avertizat.
Autoritățile i-au interzis apoi să se îmbarce pe navele de pescuit care mergeau în apele internaționale. După absolvire, tânărul s-a angajat la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea, însă a rămas o perioadă în concediu fără plată și a putut pleca pe mare doar după ce Securitatea a considerat că a renunțat la glumele și comentariile considerate ostile regimului.
Un raport din 25 noiembrie 1985, semnat de un ofițer din I.J. Galați, solicita luarea studentului în evidența dosarului de problemă 1552. Documentul menționa că acesta făcea „anecdote de nuanță politică la adresa politicii partidului și statului” și comentase negativ nivelul de trai din România.
Mesajul CNSAS despre umor și dictatură
CNSAS subliniază că umorul a fost una dintre manifestările pe care regimurile autoritare au încercat să le controleze. „Umorul este trăsătura unei gândiri independente, care prețuiește libertatea de exprimare și care nu poate fi încorsetată de norme ideologice rigide”, transmite instituția.
Potrivit CNSAS, „răspunsul dintotdeauna al unui extremist în fața umorului și a ironiei a fost violența”. Cazul studentului din Galați ilustrează, potrivit documentelor prezentate, modul în care o formă aparent minoră de exprimare putea deveni motiv de supraveghere și sancțiune în România comunistă.
tu stii dece ceauseshescu a fost fotografiat dintr-o parte ? ca sa-l vada elevii , intr-o ureche !
Mai bine ati scrie de ce legea anti extremism nu include nimic de condamnarea propagandei comuniste cum este cu propaganta legionara!!! Sau de ce nici un securist nu a fost judecat si condamnat nici dupa aproape 40 de ani de sfarsitul oficial al Securitatii???