Această fotografie, realizată de jurnalista Marcela Feraru, surprinde o imagine ce trebuie să dea de gândit nu numai lui Andrei Pleşu, ci şi altor intelectuali români care cred că pot fi apreciaţi atunci când îşi denigrează ţara din interese personale sau pentru a susţine un anumit partid politic.
După cum se vede, la toate celelalte standuri, vizitatorii trec, admiră sau cumpără cărţile expuse. Numai la standul lui Andrei Pleşu nu este nimeni!
Se pare că francezii n-au apreciat refuzul scriitorului român de a da curs invitaţiei organizatorilor de a participa la ediţia din acest an a Salonului de Carte de la Paris, unde România este invitată de onoare. Ei l-au crezut, mai degrabă, pe ambasadorul francez Philippe Gustin, care, într-un interviu pentru Radio France Internationale (RFI), a declarat: „Eu sunt mai atent şi am mai mult respect pentru interesul general, pentru ca, printr-o luare de poziţie oarecare, să fac publicitate absenţilor. Prin definiţie, absenţii greşesc întotdeauna. Nu voi spune mai mult, eu unul mă bucur că marea majoritate a autorilor au acceptat. Reamintesc că invitaţia pentru aceşti autori (Pleşum Liiceanu şi Cărtărescu – n.n) a venit din partea Franţei. Deci cu atât mai rău pentru cei care au refuzat, iar eu nu vreau să le fac publicitate”.
Reamintim că Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu şi Gabriel Liiceanu au refuzat invitaţia organizatorilor francezi ai Salonului de Carte de la Paris, sub următoarea motivaţie: „Ar fi imoral ca eu să accept să figurez în programul unei instituţii aflate în plin derapaj. România nu se ridică la oportunităţile care-i sunt oferite”.
Un adevărat bumerang s-a dovedit boicotul celor trei scriitori români care au vrut să fie singurii reprezentanţi ai României la acest important eveniment cultural internaţional. O lecţie din care au de învăţat şi alţii.
Ion V. Stan
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.