La vânătoare de trufe: Au găsit o adevărată avere

Aproape 1.200 de kilograme de trufe negre, în valoare de aproximativ 600.000 de lei, pentru care nu existau documente legale, au fost indisponibilizate de polițiști din Neamț.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au oprit un cetățean italian, de 40 de ani, care conducea o autoutilitară, pe Drumul Național 15, în localitatea Alexandru cel Bun.

În urma controlului efectuat în interiorul vehiculului, polițiștii au constatat faptul că italianul transporta trufe negre.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislația în vigoare.

Trufele au fost ridicate de polițiști și predate specialiștilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furtul oricăror produse specifice ale fondului forestier național.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

6 Comentarii

  1. Trufele se vand in europa la pretul aurului. Adica TEAFIC DE AUR.
    Trebuie gasita reteaua din Romania.

  2. Tara arde si baba se piaptana! Puhoaiele au distrus gospodarii, drumuri si recolte, oamenii au ramas fara agoniseala de o viata, iar autoritatile se tin de fleacuri. Bode pierde vremea la Cluj, sa faca sluj pe langa canalia Citu, iar (editat) din Deal se plimba fara sa transmita niciun mesaj de compasiune. N-am auzit de vreo celula de criza la MAI, cu ministru, cu Altrahat. Armata de mercenari, in loc sa fie mobilizata in zonele calamitate, se pregateste de parada. Politia sa ia trufele si sa si le bage unde stiu eu si bine fac ca nu spun.

  3. Camioanele cu lemne,vagoanele cu lemne,nu le vad,politistii vaietandu-se ca sunt putini,ca nu au dotare,dar pe astia cu trufele ,repede ii prind,chiar daca au cateva ciuperci intr-o plasa.De fapt cine are dreptul sa le culeaga?Numai anumite persoane,firme,care trebuie protejate de restul populatiei?Cine are voie ,dreptul sa culeaga trufe,zmeura,fragi,ciuperci?Inainte padurea era a tuturor,acum cui apartine?

  4. @viki
    mah viki ai o boala!
    -ai boala esentzialului.
    (probabil ca unii isi mai fac catedrale mici din lemn
    sau scobitori de foarte buna calitate).

  5. Pacat de aceste ciuperci exceptionale, militienii nostrii NU STIU sa le gateasca si se alege praful..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.