Suntem atât de versați în protocoale și echipe sau comisii mixte, încât, cu un deceniu în urmă, specialiștii noștri în drept aplicat țineau prelegeri instituțiilor americane despre avantajele echipelor mixte magistrat – securist, atât de afurisite astăzi în spațiul public. Victor Gaetan, un afacerist de origine română stabilit în SUA cu mulți ani în urmă, face o dezvăluire șocantă în cartea finanțată chiar de el, „Prădarea României”, ediția samizdat. Gaetan povestește cum angajații celor mai importante servicii secrete de la Washington se holbau cu mare interes și cu gurile căscate la profesorul de protocoale Ciprian Nastasiu, fost procuror adjunct al DIICOT, cel care instrumenta cele mai importante dosare de terorism ale României la vremea aceea. Prezent în SUA, probabil tot în urma unor protocoale dintre Ministerul Public și serviciile lor secrete, Nastasiu conferenția în fața aliaților despre avantajele comisiilor mixte în munca de zi cu zi a procurorilor. În 2007, vizita magistratului Ciprian Nastasiu în SUA viza, la prima vedere, o operațiune de prindere a traficantului de armament Viktor Bout. Ce nu spune Gaetan în cartea sa este faptul că prelegerile fostului procuror-șef adjunct aveau loc în fabricile de haștaguri ale serviciilor secrete, denumite pompos „think tank”. Rămâne de văzut dacă Ministerul Public avea, încă din 2007, protocoale și cu alte servicii secrete din afara țării.
Este important de adăugat că, în țara noastră, în numele democrației și al luptei anticorupției, mai mult de un deceniu, noua Securitate de la București a infectat justiția cu sute de protocoale ilegale, care au produs mii de echipe sau comisii mixte și alte zeci de mii de mandate de interceptare. Cadrele aduse în sistem cu acordul ministrului Justiției de vremea aceea, Monica Luisa Macovei, călcaseră în picioare drepturile omului, intervenind flagrant, în secret, în actul de justiție. După ce au copiat importante cantități de documente despre magistrații în funcție din arhiva defunctei SIPA, Monica și acoliții săi și-au impus oamenii în sistem. Țăcăneala informativă din câmpul tactic, întreținută ulterior de binomul Kovesi – Coldea (alte două cârtițe de nădejde ale ambasadelor străine la București), a dus în cele din urmă la numirea „pe sprânceană” a tuturor cadrelor de conducere din Ministerul Public, atât la centru, cât și în teritoriu. Procurorii se filau între ei, iar judecătorii din anumite dosare erau aleși cu „nașul în suflet”.
În 2007, la vremea prelegerilor nastasiene din capitala Statelor Unite, șefa ierarhică a profesorului de protocoale era celebra Laura Codruța Kovesi, persoană care, din poziția de procuror general al României, dicta și aviza cine se ocupă de cele mai sensibile dosare ale DIICOT și ce anume se face cu acestea. Mărturiile afaceristului româno-american, ca, de altfel, ulterioara debarcare a zeiței anticorupție, Laura Codruța Kovesi, decorată și premiată în mod repetat de ambasadele unor țări occidentale, de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, ridică noi întrebări despre protocoalele justiției românești cu spionajul străin. Arestarea și trimiterea în judecată a colonelului STS Ștefan Enache, după ce acesta a refuzat să mai furnizeze informații secrete de stat din interiorul Secretariatului General al Guvernului agenților acoperiți ai DNA, pe sub nasul SPP și SRI, cu acordul șefilor acestor servicii, confirmă temerile demnitarilor care au renunțat recent la „protecția” oferită de aceste instituții.
Profesor de protocoale la fabrica de haștaguri americane
Conform volumului „Prădarea României” (paginile 13-15), fostul procuror-minune „Ciprian Nastasiu” a făcut multe vizite la Washington, unde ținea prelegeri despre „beneficiile muncii în comisii mixte la care au asistat omologi din Departamentul de Justiție, Departamentul de Stat, CIA, Secret Service, precum și personal din Congres”.
Adus de la Timișoara, țărănist declarat, Nastasiu s-a dovedit unealta perfectă în mâinile regimului portocaliu care a devastat justiția românească timp de un deceniu și mai bine. După ce i-au angajat soția la SRI, „Binomul” magistratului s-a extins automat, de la serviciu direct în pat. Astfel, stăpânul dosarelor de siguranță națională, ca Răpirea din Irak, Armamentul, Țigareta 1, 2 și 3, ALRO, Privatizările Strategice, devenise purtător de certificat ORNISS, nivel strict secret, și la muncă și în familie. Victor Gaetan, coautor la volumul „Prădarea României”, scria despre stăpânul dosarelor de terorism următoarele: „În aprilie 2007, procurorul Ciprian Nastasiu a venit din nou la Washington. A fost oaspetele lui Hudson Institute, un important think tank preocupat de traficul internațional de ființe umane”. Ce sunt aceste think tankuri cu adevărat?
Fabricile democrației sub ochiul Securității
În primăvara acestui an, presa internațională relata pe larg plecarea defectorului nord-coreean de rang înalt Thae Yong-ho din cadrul Institutului de Strategie a Securității Naționale din Coreea de Sud. Aflat la post, la Londra, diplomatul Thae se predase inamicului sud-coreean cu tot cu familie, în 2016, fiind angajat pe post de consilier la think tankul agenției de spionaj sud-coreene susmenționat.
Ca să lămurim mai bine ce este cu aceste fabrici de haștaguri pe sistem vechi, vă propun o incursiune în rapoartele serviciilor secrete de la sfârșitul anului 1989, care semnalau pregătirile CIA pentru destabilizarea țărilor din lagărul socialist. Confruntat cu o criză a defectorilor din Europa de Est, spionajul american demarase programul de think tankuri, unde conferențiau pe bani toți trădătorii blocului comunist. Cu această ocazie, spionajul american rezolva problema retribuirii fugarilor din Est și, în același timp, pregătea noile cadre ce vor declanșa revoluțiile din țările socialiste. În volumul „Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securității 1978-1980” (Editura Enciclopedică 2009), cercetătorii CNSAS notează: „Nu știm în ce măsură aceste intenții au fost concretizate, dar în ceea ce privește respectivul think tank se pare că lucrurile nu au rămas la stadiul de proiect”.
Nota strict secretă a Direcției pentru Securitatea Statului nr. 004441814 din 14 noiembrie 1989 menționează că „recent CIA a înființat o organizație denumită Trust Organization, care își propune încurajarea și sprijinirea mișcării de disidență în țările socialiste; organizarea și dirijarea activităților informative în rândul emigrației originare din aceste țări; inițierea unor acțiuni îndreptate contra statelor socialiste prin intermediul elementelor ostile din rândul emigrației sau al disidenței. Organizația nou-creată își are sediul central în California și filiale în RFG și Austria, activitățile fiind finanțate de CIA și serviciile speciale ale țărilor membre ale NATO”. Trei decenii mai târziu, aceeași organizație Trust continua finanțarea „democrației” în România.
Telenovela „Horodincă”
Se pare că folosirea extensivă a defectorilor din blocul comunist în cadrul think tankurilor americane, în scopul retribuirii acestora, a fost reglementată după scandalul provocat în presa americană de familia trădătorului Nicolae Horodincă, nume conspirat „Horațiu”, din cadrul Direcției de Informații Externe. Analiștii pe probleme de securitate afirmă că plângerile trădătorilor est-europeni ar fi dus la transferul acestora în custodia contrainformațiilor FBI, care au organizat ulterior think tankuri specializate în sprijinirea democrației în fostele țări comuniste.
Telenovela „Horodincă” a demarat cu întoarcerea Cristinei, soția căpitanului DIE, în România, episod relatat amănunțit de presa americană, în data de 5 martie 1980. Conform jurnaliștilor vremii, o femeie, însoțită de copilul său în vârstă de 3 ani, leșina în Aeroportul Național din Washington (actualul Aeroport Național Ronald Reagan). Cristina Horodincă a cedat nervos în timp ce încerca să se întoarcă în România. Femeia s-a întors în țară în cele din urmă, fiind, probabil, sursa localizării principalilor trădători DIE, Ioan Mihai Pacepa și Constantin Răuță, de către spionajul extern.
La cinci ani de la întoarcerea soției sale în țară, Horodincă împreună cu un alt coleg de suferință, Traian Nicola, se plângeau presei americane că CIA i-a abandonat pe defectori. Cei doi spioni care aveau rang diplomatic la momentul trădării se plângeau de slujbele, mult sub demnitatea și pregătirea lor, pe care le prestau în SUA la sfârșitul anului 1985. Horodincă, fost consilier de relații cu presa în Ambasada României la Washington, repara mașini de scris electronice, câștigând anual în jur de 15.000 $.
Atât timp cât consideră că nu ai de ales, nu te vor respecta. Te țin sub puterea lor. Te pot ucide încet. E o luptă. Ești singur împotriva unei întregi clici. Horodincă bănuia că oficialii CIA l-ar fi descris comisiei de investigații a Congresului care studia cazul său ca fiind un individ „instabil mental, mincinos patologic, un leneș care nu vrea decât să se îmbogățească”. Jurnalistul Roy Guttman, care a stat de vorbă cu Horodincă, nota că acesta avea două regrete: că nu și-a angajat un avocat în momentul defectării și că a rămas în SUA.
„Pentru a împiedica producerea unor astfel de situații stânjenitoare, precum și pentru a înlătura ezitările altor defectori, autoritățile de la Washington analizau în ianuarie 1986 posibilitatea ca responsabilitatea primară a cazurilor de viitori defectori să fie transferată FBI. De asemenea, se avea în vedere asigurarea automată a unui venit permanent (permanent income), reducerea de la zece la numai cinci ani a perioadei de așteptare pentru obținerea cetățeniei americane, precum și crearea unui think tank dedicat exclusiv defectorilor”, se afirmă în volumul „Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securității 1978-1980” (pagina 338).
Căpitanul Nicolae Horodincă era cel mai apropiat prieten al generalului DIE Ioan Mihai Pacepa. Inițial, trădătorul conspirat sub numele de „Horațiu de Washington” activase în cadrul Direcției a III-a a Ministerului de Interne, apoi la Regimentul de Gardă, condus la vremea aceea de colonelul Oprișor, de unde a fost transferat în cadrul DIE și trimis sub acoperire diplomatică, la post, la Washington.
Trădătorii de țară sunt ascultați de cei la care trădează și retribuiți până când sunt storși de informații care ar fi necesitat muncă și bani, dar sunt groazic de disprețuiți din prima clipă. Și încă mai sunt mulți “vânzători vânduți” prontre noi. Balivernele conform cătrora au trădat țara ca luptătorin în contra comunismului nu o cred nici beneficiari trădării chiar dacă o cultivă.