Nimic nu e pierdut definitiv

• Un document programatic pentru România propus de un grup de oameni de carte și de știință –

La 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, România nu a devenit o țară cu un nivel de dezvoltare comparabil cu cel din Europa dezvoltată.

România continuă să se afle pe treptele de jos ale scării europene de dezvoltare. În unele privințe, cum sunt calitatea sistemului de educație, a celui de sănătate și a infrastructurilor, decalajul înregistrat în momentul rupturii de regimul comunist și intrării în tranziția democratică rămâne foarte îngrijorător în raport cu nivelurile de calitate existente astăzi în Europa Occidentală.

Infrastructurile României sunt fie în grav declin (cazul căilor ferate), fie cu totul insuficiente (cazul autostrăzilor) și cu totul inadecvate (un număr mare de localități fără apă curentă, multe și mari gropi de gunoi în loc de o masivă reciclare și reutilizare a materiilor plastice și organice, multe unități spitalicești și sanitare care funcționează în imobile cu o vechime de peste 50 de ani, nereformate sau modernizate, închisori ce funcționează practic în aceleași condiții ca acum 50-60 de ani).

Lipsa infrastructurilor înseamnă ziduri care izolează România.

Perioada tranziției spre democrație și economia de piață începută cu reforma structurală „Strategia pentru înfăptuirea economiei de piață în România” propusă în 1990 a fost marcată de conflicte politice retrograde și experimentări nereușite, atât în plan politic, cât și economic și social. Decalajul între ceea ce s-a realizat și ceea ce românii credeau că se poate realiza a crescut continuu și a atins nivelul la care azi se aude foarte des că „nu mai avem nicio șansă!”.

Pentru a învinge această afirmație, ridicăm glasul gândirii și simțirii noastre, ca oameni de carte și oameni de știință.

Tranziția ce a urmat colapsului regimului comunist este marcată de o excesivă oscilație necontrolată. De la starea socialistă în care interesul politic era proclamat ca suveran, iar cel privat demn de dispreț, la starea de azi în care interesul public e adesea susținut zgomotos și demagogic, iar în concret batjocorit de interese private anunțate ca fiind singura soluție. Această pendulare a condus inevitabil la slăbirea continuă a autorității și eficienței guvernărilor. Interesul public a fost tot mai puțin apărat și tot mai des enunțat demagogic.

Simon Kuznets, laureat Nobel pentru Economie în 1971 și unul dintre fondatorii teoriei despre creșterea economică, spunea: „Dacă nu putem explica decalajele de productivitate sau organizare și management ale statului, asta nu e decât o măsură a ignoranței noastre”.

O guvernare poate fi văzută ca o mașină care execută un plan metodic, amănunțit și cu un desfășurător adecvat în direcția schimbărilor economice și sociale dictate de nevoile oamenilor și țării.

Mașinile ce au condus România după Revoluție au produs democrația și o economie de piață încă nu pe deplin funcțională, însă nu au produs dezvoltarea atât de mult așteptată și, totodată, posibilă. Multe guvernări, dominate de politică partizană, dar lipsite de viziune politică, au handicapat România și au condus-o, nu de puține ori, înspre fundături.

Fiecare a promis, dar vedem cu toții ce avem. Mașinăria politică a guvernării trebuia să unească poporul român pentru o tranziție ce se anunța dificilă, probabil cea mai dificilă în rândul țărilor fostului lagăr socialist, însoțită inevitabil de importante sacrificii. Guvernarea urma să ridice în ritm accelerat eficiența din economia românească, reparând daunele moștenite de la regimul comunist.

Însă cel mai adesea noi am avut de reparat daunele produse de precedenta guvernare, iar nu de realizat imperativele tranziției.

Astfel, dacă daunele au fost uneori reparate și alteori nu, unele reforme esențiale începute cu bine au fost zădărnicite de interese politice aflate în afara și în contra intereselor națiunii române. Au fost începute de la zero alte reforme, cu noi sacrificii. Rezultatul este un tablou politic confuz și ineficient.

Cel mai des utilizată scuză pentru numeroasele și gravele neîmpliniri ale politicii a fost „piața dictează”. Într-adevăr, piața nu lucrează pentru interesul național, ci invers, politica interesului național trebuie impulsionată pe piață. „Piața dictează” e cea mai nepatriotică manieră de a gestiona ceea ce era România, adică moștenirea noastră, a tuturor. România însă nu poate fi doar moștenire. România trebuie să fie Proiect.

România postdecembristă nu avea cum să nu fie supusă unui experiment politic pentru că însăși tranziția nu avea reguli prestabilite și incontestabile. Însă administrarea României s-a dovedit mai des și în mai mare măsură imprecisă, incompetentă și iresponsabilă față de ceea ce era normal să fie, adică: serioasă, condusă de grija pentru oameni și țară și cu voința de a apăra interesele naționale.

Constituția noastră democratică a fost gândită corect, ca un instrument complex prin care societatea să rămână într-un echilibru solid, în ciuda demagogiilor, a tendințelor autoritare și a înavuțirilor din averea publică numite „capitaliste” pentru a escamota jefuirea. Constituția trebuia să prevină acapararea puterii de către grupuri de interese mânate de pofte dereglate de putere sau cele cu scop separatist și antistatal. În același timp, Constituția s-a dovedit imperfectă în ceea ce privește distribuția puterilor în stat. Realitatea situațiilor politice trăite de noi în perioada postdecembristă impune ca o serie de ambiguități și formulări imprecise să fie corectate pentru a ține seamă de experiența acumulată în această perioadă.

Tot mai des în zilele noastre se face apel la Curtea Constituțională, ca și cum ansamblul mecanismelor normale, legale și ale celor de guvernare este incapabil să mai producă efecte benefice și să fie acceptat și respectat de popor. Mașinăria e gripată și în politică e nevoie acum de altceva.

Deficitul acut de politică normală constă în lipsa unei idei pentru viitorul țării și a unui plan de reforme structurale pentru a conduce România într-o dezvoltare coerentă, eficientă și funcțională.

România tot are – se spune cu subînțeles – o sabie deasupra capului, una neapărat străină, venită din afară. Sabia există într-adevăr, dar e neaoșă. Sabia de azi e incapacitatea și/sau incompetența.

Odată cu începerea drumului României în Uniunea Europeană, toate defectele și slăbiciunile politicii s-au transformat în grele obstacole și piedici în calea obținerii fondurilor europene. Să nu uităm nicio clipă că fondurile au fost atribuite ca urmare a marilor sacrificii consimțite de România în restructurarea economiei sale. Nimeni nu ne-a obligat la închiderea miilor de întreprinderi și pierderea a milioane de locuri de muncă, însă acolo unde pierderile și ineficiența au devenit absolut imposibil de acoperit, integrarea europeană a făcut necesare acele sacrificii. Procesul de restructurare a fost însă haotic și necontrolat, iar oamenii afectați au pierdut șansa de a mai avea o viață decentă. Statul suveran, cu o autoritate întemeiată pe loialitate și comunitatea de simțire – statul național modern –, nu și-a încetat rolul odată cu intrarea în UE.

Rolul crucial al statului a fost și rămâne acela de a rezolva pașnic și eficient conflictele generate de tranziție și reforme.

Statul are un rol esențial pentru a crea condițiile concrete, astfel ca fiecare cetățean român să-și poată ridica nivelul de competență prin școală și pregătire profesională adecvată efortului depus pentru învățare și fiecare societate comercială să-și poată pregăti lucrătorii la un nivel profesional cât mai ridicat.

Măiestria profesională poate fi la îndemâna fiecăruia printr-o politică națională adecvată creșterii fără precedent a abilităților dobândite.

Democrația nu e în esența ei nici înțeleaptă, nici stabilă, nici autosuficientă. Marea șansă oferită de democrație este aceea că oamenii liberi au posibilitatea să o facă și înțeleaptă, și stabilă, și apropiată de aspirațiile lor de prosperitate.

Problema cu care se confruntă România este că de când am intrat în democrație nu am demonstrat că instituțiile acesteia sunt capabile să funcționeze corect în scopul în care au fost gândite.

Trăsătura de bază a democrației înseamnă, cum preciza Kant, autodisciplina în libertate. Fără autodisciplina fiecărui cetățean și a societății în ansamblu, nu pot reuși proiectele de viitor.

Voința politică însăși trebuie să fie autodisciplinată. Mult prea multe dintre acțiunile perioadei de tranziție nu trec testul logicii.

Bătăliile politice s-au dat pentru a domina țara, iar nu pentru măreția ei. A lipsit dramatic disciplina, aceea care dă putere voinței și transformă munca într-o operă durabilă.

Cine a decis ce e oportun pentru România? Oportuniștii! S-a ajuns astfel ca binele și răul să se confunde cu evenimentele; totul era perimat, spuneau actorii politicii, dar noul benefic n-a venit. Daunele însă au venit în cascadă.

„Un sistem de guvernare în care cei mai puțin pregătiți pentru a guverna sunt aleși de cei mai puțin pregătiți pentru a produce, iar cei mai puțin pregătiți pentru a-și asigura un trai decent primesc cadouri în bunuri și servicii plătite din impozitele și taxele ce confiscă fructele muncii și avuției unui număr de producători în continuă descreștere”, caracteriza propria sa țară Jean d’Ormesson – membru al Academiei Franței și al Academiei Române și un sincer admirator al țării noastre. România, poate mai mult decât Franța, corespunde acestei caracterizări.

O majoritate largă a cetățenilor României crede că țara lor merge într-o direcție greșită, însă mai rău este sentimentul predominant că lucrurile nu se mai pot îndrepta.

Identitatea națională a românilor e incontestabilă, în timp ce identitatea politicii românești e fluidă, nu are formă, nu are substanță, curge fără o direcție clară și imperativă.

În același timp, prea mulți dintre cetățenii români se consideră fără vreo putere de influențare asupra politicii și supuși unor forțe oculte, dăunătoare națiunii.

Suntem confruntați cu o situație fără precedent în istoria noastră: o societate românească fracturată atât politic, cât și național, pe de o parte, în relația dintre aspirațiile cetățenilor și ambițiile politicienilor, și, pe de altă parte, societatea în care o foarte importantă parte a ei (18%) trăiește în afara granițelor României.

Stoparea exodului românilor spre Occident, o adevărată hemoragie pernicioasă de resurse umane (îndeosebi tineri), precum și o politică pentru a face realistă revenirea unui număr semnificativ de români în propria lor țară sunt posibile în cadrul unui obiectiv sincer prioritar, iar nu demagogic, printr-un vast program de formare profesională integrat realizării unor proiecte economice magistrale.

Fără un plan al reformelor structurale nu putem vorbi de o soluție pentru vindecarea țării de hemoragia umană reprezentată de cele peste trei milioane de români plecați spre Occident.

Piața muncii în România trebuie să redevină atrăgătoare pentru românii care se află la muncă în străinătate, inclusiv prin șansa de a-și reconstrui o profesie cerută de economia sau societatea românească.

Lipsește însă dramatic calitatea în gândirea politică, lipsește însăși prioritatea gândirii în fața ambițiilor de putere, cel mai adesea deșarte, fără conținut.

Reamintim că gândirea superioară de care avem nevoie, așa cum multe națiuni au avut și au știut să o pună la loc de frunte, e sistematică, e logică și orientată spre realizarea unui obiectiv strategic.

Schimbarea atitudinii de impotență printr-o gândire activă este primul pas, decisiv, pentru atingerea unei noi stări de ordin politic, dar și social.

Ne exprimăm convingerea că rațiunea și sentimentul public sunt uneltele puternice și necesare ale solidarității naționale, fără de care nu este posibil un proiect comun pentru relansarea României în cursa dezvoltării. Plecăm de la constatarea rațională a unei fracturi între ceea ce România poate realiza și ceea ce politica oferă concret românilor. Pierderea încrederii acestora în guvernare este extrem de îngrijorătoare, cu deosebire în acest moment, când statul și guvernarea sunt chemate să intervină pentru a realiza proiecte îndelung așteptate și, prin urmare, extrem de necesare.

Guvernarea contemporană de succes este tot mai mult un exercițiu de echilibru delicat, de multe ori cu riscuri de instabilitate, între înțelegerea corectă a complexității trecutului și intuiția privind înțelegerea viitorului.

O bună guvernare are capacitatea de a monitoriza efectele sistematice ale schimbărilor generate de reforme și, totodată, de a identifica sursele potențiale ale incertitudinii ce însoțește inevitabil orice schimbare.

În politică, o reparație capitală, chiar dacă necesară, nu pare posibilă, însă un alt fel de politică, orientată conform unui bine gândit plan de acțiune, este posibilă.

Într-adevăr, o politică de guvernare eficientă și, totodată, respectată de oameni începe cu un obiectiv de natură generală și fundamentală, susținut printr-un plan de acțiune desfășurat pe o durată de timp sustenabilă.

În situația în care ne găsim în prezent, este necesară o veritabilă reformă structurală. Aceasta înseamnă, în actualele condiții, o vastă reajustare a administrării statului, o planificare atentă, îngrijită, competentă, minuțioasă și responsabilă a dezvoltării economice și sociale a țării.

 Reformele structurale în România de azi se impun ca urmare a celor două realități actuale, națională și globală:

1. Realitatea politică națională descrisă în acest document, care arată o stare de neputință și blocaj politic. Așa cum se vede fără echivoc, cu puține excepții, guvernările care s-au succedat au cheltuit și consumat viitorul țării în măsură mai mare decât au contribuit la construirea lui.
2. Realitatea globală, care arată o creștere fără precedent a vitezei de dezvoltare a științei și tehnologiei, răspândirea rapidă a cunoștințelor, extinderea continuă a preferințelor noilor consumatori și o concurență globală în permanentă reașezare.

Înnoirea României și afirmarea într-o nouă calitate ca națiune și stat înseamnă Reformă. A fost adevărat la începutul drumului democratic în ianuarie 1990, este adevărat din nou acum. Ce ar însemna succesul Reformei: să creeze o veritabilă ierarhie a valorilor, să pună banii munciți de români – economisiți sau împrumutați – în serviciul producției, producția în serviciul românilor și pe românii înșiși în serviciul unei cauze care să aducă un sens superior vieții lor.

O Reformă înseamnă o luptă concretă și tenace cu imprecizia, îndoiala, indisciplina și amânarea care există acum în guvernarea statului român.

Pentru a-și ridica competitivitatea și asigura succesul pe termen lung, România trebuie să reușească utilizarea capacităților sale ca bază a reformelor structurale. Uniunea Europeană este și rămâne atât o ancoră într-o lume dominată de incertitudine, cât și un motor propulsor al dezvoltării. În același timp însă, România nu poate reuși desprinderea decisivă de înapoiere decât prin efortul propriu. Această afirmație a fost și este actuală.

Pentru a pune în aplicare această viziune, România va trebui să dezvolte și să investească în patru direcții principale (reforme structurale):

• Educație și formare profesională;
• Valorificarea superioară a teritoriului, resurselor și poziției geostrategice regionale;
• Sănătate;
• Crearea de noi întreprinderi bazate pe creativitate și inovare.

România poate și trebuie să devină pentru români cel mai atractiv loc pentru a trăi și a munci, păstrând talentele și investițiile în folosul propriei dezvoltări.

Reformele structurale se traduc nu doar în dezvoltare, ci și în capacitatea societății românești de a face față provocărilor majore ale momentului: schimbările climatice continue, deteriorarea condițiilor de mediu, urbanizarea, volatilitatea geopolitică, creșterea automatizării prin digitalizare și robotizare, piețele în curs de dezvoltare și înseși schimbările cauzate de accelerarea comunicării în societate.

1. Educație și formare profesională

Reforma structurală în educație și formare profesională este necesară acum în țara noastră pentru a crea o capacitate puternică de a furniza soluții în două direcții principale:

1. Să asigure celui ce urmează o școală (de orice nivel) un set de calități și abilități profesionale care să îi permită să se adapteze cerințelor pieței și societății;
2. Să creeze condițiile pentru ca resursa umană să fie capabilă de creșterea nivelului de digitalizare și automatizare a producției și serviciilor. În acest fel, se reabilitează nivelul de calitate din sistemul de învățământ prin creșterea nivelului de eficiență, integrare, adaptabilitate și flexibilitate.

Operatorii umani din toate domeniile trebuie să atingă nivelul la care vor putea transfera propria lor responsabilitate către o valoare adăugată mai mare și către activități creative. Numai pe acest făgaș se poate reduce semnificativ decalajul între nivelurile de eficiență și competitivitate ale lumii dezvoltate și nivelul existent azi în România.

Recuperarea decalajelor prin sistemul de educație și formare profesională face posibilă acum intrarea României în fluxul de viitor în care producția și serviciile sunt centrate pe om: flexibile, foarte automatizate, fără defecte, integrate prin intermediul platformelor digitale. Lanțurile valorice sunt tot mai mult orientate către consumatori, cu produse personalizate.

Este de maximă importanță ca România să nu piardă contactul și cu această revoluție industrială. E posibil, în primul rând, prin școală. Rezultatul final esențial pentru țara noastră trebuie să fie eficiența resurselor și dezvoltarea durabilă. Este în cel mai înalt grad interesul României de a promova economia circulară în care apar noi materiale și procese inteligente, inclusiv remanufacturarea și reciclarea. Mediul inovativ ca factor-cheie competitiv se creează în însăși structura sistemului de educație și formare profesională, integrat nevoilor specifice ale producției. Să nu uităm că nici eficiența resurselor, nici dezvoltarea durabilă nu au fost atinse în România în niciuna din perioadele sale de evoluție contemporană.

Folosirea eficientă a resurselor nu este doar o necesitate imperioasă pentru țara noastră, ci trebuie să conducă la noi tehnologii și modele de afaceri promovate prin politici adecvate.

Universitățile pot deveni motoare de adaptare la realitățile în continuă schimbare, prin promovarea intensă a tehnicilor digitale și inteligențelor artificiale.

Crearea de valoare trebuie să devină o politică de stat susținută prin reforma structurală din educație și formare profesională.

Este necesar să luăm în considerare și conceptul nou de Fabrici de Învățare, adică infrastructuri de colaborare producție – cercetare și educație.

Tehnologiile de fabricație avansate creează nevoia de muncitori calificați și de ingineri orientați spre locuri de muncă tot mai complexe, ce necesită o pregătire continuă pentru adaptarea la cerințele tehnologice în schimbare. Astfel, instituțiilor de învățământ li se cere să creeze programe care sunt proiectate pentru un public non-academic, cu timp limitat de actualizare a cunoștințelor. Saltul de productivitate atât de îndelung așteptat în România depinde tocmai de acest tip de locuri de muncă.

Descoperirile științifice interdisciplinare sunt tot mai mult baza noilor produse. Ca urmare, disciplinele științifice predate în școală trebuie să se interconecteze într-un grad mai ridicat: matematica aplicată și științele calculatoarelor sunt chemate să intervină masiv în procese complexe de fabricație, securitatea informatică, dezvoltarea unor noi inteligențe artificiale. Sistemele de învățare înseși se află într-o nouă evoluție și interacțiune. Științele exacte sunt direct implicate în tot ce este nou: produse, procese și dispozitive. Totodată, într-o societate tot mai complexă, comportamentul uman, percepțiile, emoțiile, preferințele și designul consumatorilor, precum și alte aspecte sociale impun o combinare a aspectelor tehnice cu tot ceea ce pot aduce științele umaniste și sociale. Marketing, comunicare, artă sunt azi metode indispensabile în proiectarea unui produs, în monitorizare, în proiectarea de procese și configurarea soluțiilor IT.

De asemenea, abordarea condițiilor-cadru ale economiei și a condițiilor de muncă face necesară intervenția dreptului și științelor politice; etica, psihologia și sociologia au și vor avea un rol-cheie în continuare, alături de educația orientată profesional.

Reforma structurală din educație înseamnă depășirea situației larg răspândite astăzi, în care un tânăr iese din școală și nu are acces decât la joburi de nivel intelectual scăzut și deci prost plătite. Tinerii educați și profesionalizați au nevoie înainte de toate să stăpânească o meserie care aduce beneficii clare, economice și sociale. Asemenea meserii sunt disponibile și ar trebui să fie la îndemâna fiecăruia dintre ei.

1. Valorificarea teritoriului, resurselor și poziției geostrategice regionale ale României

România este un stat european, o entitate națională și un teritoriu excepțional de variat, dotat cu remarcabile resurse agricole, turistice și minerale.

Toate au constituit dintotdeauna uriașe avantaje potențiale, însă rareori gestionate cu eficiență. A lipsit și lipsește o viziune coerentă a sistemului compus din resursa umană – resursa materială – administrarea statului.

Azi predomină sentimentul că România este o țară mai degrabă marginală și un partener prea puțin interesant pentru lumea dezvoltată. Dacă sunt motive care susțin acest tablou sărac, există însă mult mai multe valori naționale de inteligență, spiritualitate, cultură și de potențial material și al naturii înconjurătoare prin care să fie generate un tablou activ și o imagine atrăgătoare ale României.

Va trebui să privim fără teamă și fără resemnare ce suntem, nu pentru a deschide o ceartă între prezent și trecut, ci pentru a nu pierde (din nou) viitorul.

Valorificarea teritoriului și resurselor naționale, precum și a poziției geostrategice în comerțul regional și european înseamnă, înainte de orice, rețele de infrastructuri moderne și interconectate.

Din această perspectivă de sistem al unei Românii interconectate la nivel superior cu Europa, se impune realizarea câtorva obiective principale:

• O cale ferată de mare viteză Est-Vest, ce leagă Constanța de Nădlac;
• Un sistem de logistică containerizată și digitalizată pentru navigația fluvială pe tot parcursul celor 1070 km ce traversează sau formează frontiera României;
• Realizarea unui sistem de trafic intermodal pentru asigurarea unei flexibilități în raport cu cerințele partenerilor comerciali;
• Extinderea în zona Portului Constanța și a altor câtorva porturi dunărene a unor platforme de energie primară, cu prioritate a gazului lichefiat, care constituie astăzi tendința avansată în transportul de hidrocarburi;
• Reluarea lucrărilor și finalizarea canalului Siret – Bărăgan pentru valorificarea superioară a potențialului agricol legat de acest sistem;
• Regândirea într-o perspectivă actuală a valorii potențialului turistic al României și elaborarea unui program prioritar de infrastructuri (autostrăzi, șosele, căi ferate) adecvate unui turism atractiv atât din punctul de vedere al valorii obiectivelor turistice, cât și al accesibilității lor; vor trebui create centre și rețele interconectate de servicii turistice complete în care se realizează în modul cel mai concret valorificarea patrimoniului cultural și a celui natural;
• Modernizarea și dezvoltarea rețelelor de transport a energiei electrice într-un sistem integral, interconectat digital pe ansamblul teritorial într-o formulă ecosistemică de gestiune a apei și a aerului.

Cu cât aceste rețele sunt mai largi și mai diversificate, cu atât riscurile de pe piețele globale și regionale sunt mai ușor de gestionat, iar efectele negative generate de impredictibilitatea lumii contemporane, mai ușor de depășit.

Însăși integrarea României într-o Uniune Europeană mai puternică politic și economic depinde crucial de aportul său ca teritoriu modernizat și activ gestionat. Un teritoriu ce să poată fi caracterizat ca un ecosistem durabil. Însă nimeni nu va veni să pună în valoare bogățiile excepțional de variate ale României: niciun fel de iluzii de acest fel nu sunt permise. Trebuie să o facem prin propria voință politică și prin acțiunea noastră ca națiune.

Exact așa cum afirma demult una dintre mințile cele mai strălucite ale națiunii române, Nicolae Titulescu, tot astfel să înțelegem și noi: „Soarta este scuza celor slabi și opera celor tari”.

• Crearea de noi întreprinderi bazate pe creativitate și inovare

Industria prelucrătoare este motorul economiei europene. România se află printre țările cu cea mai puțin activă economie, cu o pondere slabă în capacitatea de a furniza produse cu valoare adăugată ridicată. Economia țării noastre suferă în continuare de lipsă de dinamism; generează insuficient noi întreprinderi, cu noi produse și noi metode de piață.

Formarea de noi întreprinderi productive continuă să fie și astăzi excesiv de birocratizată și complicată. Prea puține întreprinderi noi înseamnă puține idei noi și prea puține afaceri cu potențial ridicat de profit. Procesul de producție în care intervin servicii cu valoare adăugată mare (de exemplu, proiectarea și ingineria produselor, dezvoltarea de software, logistică și alte servicii de suport) este prea puțin reprezentat în economia românească. Chiar și în domeniul software, în care România a reușit să mențină un bun nivel și renume, este necesară crearea de noi locuri de muncă legate direct de domeniul producției naționale.

Se impune o politică specifică pentru recunoașterea importanței start-up-urilor, care sunt prin excelență întreprinderi inovatoare, inclusiv cele numite incubatoare și acceleratoare, interconectate cu investiții în tehnici digitale.

Cerința fundamentală este aceea de a nu pierde contactul cu ritmul economiei digitale.

Politicile guvernamentale vor trebui să ofere stimulente fiscale concrete și să permită transferabilitatea creditelor fiscale către întreprinderile mari care participă la proiectele start-up-urilor. Similar, crearea unei rețele conectate de acceleratoare și incubatoare depinde de intervenția pozitivă a statului. Ceea ce a lipsit și încă lipsește dramatic în economia românească este competitivitatea, singura în măsură să ridice veniturile lucrătorilor români, în România, la un nivel comparabil cu cele din Europa dezvoltată.

Una din primele măsuri esențiale din cadrul reformei structurale este realizarea unui studiu complet de evoluare obiectivă și de incontestabilă calitate a impactului real asupra mediului de afaceri al sistemului de reglementări și taxe practicat actualmente în România. Tot ce înseamnă piedici și obstacole, intervenții care îngrădesc fără niciun temei libertatea economică, precum și toleranța autorităților fiscale, de concurență și administrative față de intervenții în forță împotriva creării de noi întreprinderi, trebuie aspru tratate printr-o nouă atitudine a guvernării și Parlamentului. Competitivitatea, inovarea, creativitatea sunt posibile dacă factorul politic se așază hotărât de partea noului. Aceasta cere ca interesele economice netransparente, susținute de interese politice la fel de netransparente, adică interesele de tip mafiotic, să fie sincer combătute într-o guvernare devotată reformei structurale.

Relațiile de afaceri existente pot să evolueze favorabil, în direcția de înnoire a piețelor de tehnologie și industrie din România, dacă se va asigura din start o interacțiune normală a programului de reformă structurală cu interesele mediului de afaceri. Producția la nivel local (național), dorința de a reindustrializa România, este posibilă numai prin cunoașterea, înțelegerea și integrarea producției la nivel european și a tendințelor de pe piețele globale, pe de o parte, și optimizarea calificării resursei umane.

În perioada dificilă a tranziției spre economia de piață, multe întreprinderi românești au fost nevoite să-și restructureze activitatea și s-au menținut pe piață exclusiv prin comenzi de unicate și produse personalizate. Astăzi, în întreaga lume, noile raționamente de afaceri și modele de producție conduc spre produse la comandă de înaltă complexitate și produse personalizate. Un stimul inteligent al statutului acordat întreprinderilor care produc și exportă astfel de produse ar avea o contribuție însemnată la ridicarea competitivității în economia românească.

Trebuie să evoluăm hotărât și fără complexe în direcția unui nou mediu de afaceri, în care domină inteligența și competența modelelor de business de vârf (tehnologic și managerial), iar nu de interese vechi și retrograde.

Sprijinul public, componentă de bază în reforma structurală, trebuie să fie gândit pentru ciclul complet al inovării, inclusiv pentru întreprinderile nou-înființate sau radical reorientate, pentru capitalul de risc și pentru împrumuturi și subvenții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.