Legea pensiilor, criticată și votată: ”Dă bani din pix”

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

S-au înregistrat 85 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi 19 abţineri.

Majoritatea amendamentelor adoptate de Senat au fost ale grupurilor PNL şi PSD.

Potrivit proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Conform actului normativ, dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

În cazul femeilor, concediul pentru creşterea copilului este considerat perioadă contributivă, iar vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani şi 6 luni).

Totodată, se vor acorda puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani după următoarea formulă: +0,5 puncte/an pentru intervalul 26 – 30 de ani; +0,75 puncte/an pentru intervalul 31 – 35 de ani; +1 punct/an începând de la 36 de ani.

Potrivit unui amendament adoptat al grupurilor PSD şi PNL, contribuabilii sistemului public de pensii sunt şi persoanele care desfăşoară activitate în calitate de prestator casnic şi care datorează contribuţia de asigurări sociale.

Alt amendament adoptat în Comisii şi însuşit de plen stabileşte că sunt considerate ca fiind încadrate în locuri de muncă în condiţii deosebite persoanele care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară precum şi activitatea de anatomie patologică şi prosectură din instituţiile de medicină legală, personalul profesionist operativ de intervenţie, care acordă asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat în echipă, cu statut civil, din cadrul instituţiilor şi structurilor care compun Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, cu excepţia compartimentelor de primire a urgenţelor.

Senatorii USR Ştefan Pălărie şi Irineu Darău şi-au exprimat nemulţumirea pentru eliminarea, în plen, din raportul Comisiilor de specialitate, a unor amendamente admise, „printr-o procedură inovativă care contravine Regulamentului Senatului”.

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a subliniat că „legea aduce dreptate în sistemul de pensii” şi creşteri pentru majoritatea pensionarilor.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a acceptat că actul normativ votat nu este „cea mai bună variantă posibilă, dar este un pas înainte, datorită faptului că rezolvă anumite inechităţi”.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a atras atenţia că legea a fost dezbătută într-un timp foarte scurt şi a menţionat că pensii majorate cu 40% vor fi posibile doar prin mărirea taxelor şi impozitelor.

„Legea dă bani din pix pensionarilor, pentru că bani reali nu există. Fie vă împrumutaţi şi puneţi ţara în genunchi, fie o să creşteţi taxele şi impozitele şi o să puneţi mediul mediu privat în genunchi. Promisiunile cu creşteri de 40% nu sunt decât o glumă proastă. (…) Fără surse de finanţare sustenabile, legea aceasta va fi un dezastru pentru români, un dezastru pentru mediu de afaceri, un dezastru pentru seniori şi doar un cadou pentru pensionarii speciali”, a spus Pălărie.

Viceliderul grupului UDMR Fejer Lazslo a anunţat votul în favoarea proiectului de lege al senatorilor UDMR, dar s-a întrebat de unde vor fi bani pentru aceste majorări de pensii.

Liderul grupului senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a explicat votul de abţinere al colegilor săi de partid prin faptul că legea este „slută, ciuntă, un avorton”.

„Legea nu este ce trebuie, nu face dreptate, ci dimpotrivă, păstrează inechităţile, confuziile şi nu există nicio garanţie că va fi aplicată chiar şi aşa”, a spus Târziu.

Senatorul PNL Florin Cîţu a atras atenţia că prima creştere a pensiilor prevăzută în proiect, de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8%, oricum ar fi avut loc pentru că acoperă rata inflaţiei pe anul anterior.

Proiectul va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

9 Comentarii

  1. 6+19=25. USR=22 senatori…..# 3 senatori au….uitat ochelarii? Erau la toilette? Ps. USR-ul este nemuritor si are toti bunicii multimiliardari. Altfel, nu intelegem de ce isi urasc bunicii/parintii, Excelentele lor, Respectabilii Senatori USR Ştefan Pălărie şi Irineu Darău :!). Hmmm! Sa fi refuzat/donat pensia de la statul Roman?!

  2. In cursul anului viitor, urmeaza a fi „in PLATA”, primele pensii din Pilonul II. :!)

  3. Ce clasa politica mizerabila avem !
    Auzi, cica „dam bani din pix” !
    Da cind cumparati avioane F 35, nu dati bani din pix ?
    Da cind cumparati submarine, tancuri Abrams, vaccinuri care nu trebuiesc nimanui, nu dati bani din pix ?
    Nu am vazut un jurnalist sa-i intrebe macar o data, de unde aveti bani pentru astfel de achizitii ?

  4. Sa de-a naiba in capul acestor lacomi mincinoși din politica românească, mereu se pune problema sustenabilității când e vorba de salarii și pensii crescute conform standardelor costului vieții actualizat anual, dar când e vorba de ei caposii mincinosi, lenesi și tupeisti, nici nu se amintește de aceasta condiție infecta! Mă întreb și oricine îi poate întreba pe acești criminali din politica românească care mențin saracuia din bolile in Romania:
    – Cât mai pot aceste categorii sa aibă sustenabilitate pe sănătate și viață?
    Reamintesc: în 2024 nu cred că vă aduce ceva finanțări, mai mici sau mai consistente cetățenilor, pentru că, minciunile, escrocheriile și furaciunile=dezastru e menținut în România. In numerologia țării, nu exista direcționat finantare cetățeni. Sper sa nu fie adevărat!

  5. situatia actuala se datoreaza , profesionismului sau prostiei , usr. cine a scris pnrr si apoi a fugit de la guvernare . o actiune criminala impotriva romanilor si a romaniei. sper la urmatoarele alegeri usr sa dispara precum pnt-cd.

  6. partea 1

    Prin intorducera de puncte de pensie pe baza de vechime , puncte care nu au suport financiar, fondul de pensii nu creste dar va fi impartit la mai multe puncte, si prin urmare valoarea punctului de pensie scade, fapt care va afecta pe cei cu pensiile cele mai mici!

    Exemplu:

    Luam doi contribuabili cu salarii egale.

    Primul contribuie 25 de ani cu cate 1000 lei pe an la fondul de pensii. In 25 de ani va contribui cu 25 000 lei.
    Al doilea contribuie 35 de ani cu cate 1000 lei pe an. In 35 de ani va contribui cu 35 000 lei.
    Fondul de pensii cumulat al celor 2 va fi 25 000 + 35 000 =60 000 lei.

    Presupunem ca pentru fiecare 1000 lei contirbutie se acorda un punct de pensie.

    Primul va acumula 25 de puncte de pensie si al doilea 35 de puncte de plensie.

    Acum prin legea noua celui care a contribuit 35 de ani i se mai acodra 5 puncte in plus pe baza de vechime(0,5 punte pentru fiecare an in plus de la 25-35 ani),puncte fara suport finaciar.
    Cel care a contirbuit 25 de ani nu i se acorda nici un punct de vechime.

    Primul va ramane cu 25 puncte pe contirbutie.
    Al doilea la cele 35 de punte pe contributie se vor mai adauga 5 puncte pe vechime , puncte care nu au suport finaciar.
    Fondul de penii cumulat al celor 2 nu creste prin acordarea celui de-al doilea a 5 puncte pe vechime ,deoarece acestesa nu au suport financiar si va ramane tot de 60 000 lei.
    Puctele adunate acum ale celor doi vor fi 25 + 40 =65 fata de 60 prin legea veche.

    Valoarea punctul nou de pensie va fi: fondul de pensii impartit la numarul de puncte actual adica 60 000 : 65 = 923,o76 lei fata de 1000 lei inainte.
    Acum primul va primi din acest fond 25 puncte x 923,o76 =23 076 lei.
    Al doile va primi 40 puncte x 923, 076=36 923 lei.

  7. partea 2

    Iata cum dar prin aceasta lege , in exemplu dat, primul a contribuit cu 25 000 lei si primeste inapoi 23 076 lei.
    Al doilea a contibuit cu 35 000 lei si primete inapoi 36 923 lei ,deci cu aproape 2 000 mai mult.

    Cu alte cuvinte se iau aproape 2000 lei din cotributia primului si se dau gratis celui cu mai multi ani vechime.

    Vedeti dar, cum acest furt pe fata este votat in parlament.
    Parlamentul prin acesta lege fura din contributia penionaarilor cu cele mai mici pensii si dau acesti bani furati de la cei mai saraci la cei mai bogati , ca pensie vorbesc.

  8. Mă doare ca sunt destui tineri și toate posturile tv care se dau de ceasul morții că nu sunt surse de finanțare pentru măriri de pensii. Eu,de exemplu,nu doresc decât banii cotizati de mine în 36 de ani plus dobânda ( în acest timp statul s-a folosit de ei)

  9. pai toate posturile tv si radio isi platesc la fenta angajatii pe drept de autor, adica ei nu „baga” 40 % din drepturi la stat ca fraierul muncitor, baga doar partea pe salariul minim si din cauza asta tac, era pe vremuri o intrebare: cat castiga Andreea E ? problema nu era cat castiga , problema era cat plteste cass si cas?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.