Siegfried Mureșan, premierul desemnat al României, a anunțat la 21 septembrie că vrea să introducă în programul de guvernare comasarea voluntară a comunelor, invocând modelul aplicat în Republica Moldova. Ideea pornește de la o problemă reală, și anume administrațiile locale mici întâmpină dificultăți în a menține personal calificat, a pregăti proiecte și a furniza servicii publice comparabile cu localitățile mari. Dar experiența moldovenească nu poate fi prezentată încă drept un model de succes.
La 2 septembrie, Guvernul de la Chișinău anunța că 561 de primării, adică 63% din total, adoptaseră decizii finale de amalgamare și estima că numărul primăriilor va ajunge la 292 în 2027. În același timp, Congresul Autorităților Locale din Moldova a contestat ritmul reformei, procedura consultărilor și presupusele presiuni asupra unor aleși locali. Guvernul a respins asemenea acuzații și a susținut că reforma urmărește consolidarea capacității administrative.
Republica Moldova oferă, așadar, o experiență aflată încă în plină desfășurare. Nu există încă un ciclu administrativ complet care să permită măsurarea pe termen lung a economiilor, calității serviciilor și efectelor asupra reprezentării locale.
Realitate diferită
Fragmentarea administrativă a României este însă greu de ignorat. La alegerile locale din 2024 au fost aleși 3.180 de primari. În regiunea Nord-Vest, OECD constata că aproximativ 80% dintre administrațiile locale au sub 5.000 de locuitori, față de aproximativ 50% media OECD, iar 69 de comune aveau sub 1.500 de locuitori. Sunt cifre care explică de ce tema comasării revine periodic.
Dar România are altă dimensiune teritorială, zeci de județe, zone metropolitane dezvoltate, mecanisme proprii de finanțare și o structură politică locală formată în peste trei decenii. Comasarea nu înseamnă doar mutarea unei ștampile dintr-o primărie în alta. Înseamnă patrimoniu, personal, taxe locale, competențe, centre administrative și reprezentare politică.
Rezistența există deja. În martie 2026, mai mulți primari din zona metropolitană Iași respingeau ideea absorbției comunelor limitrofe și invocau diferențele dintre viața urbană și cea rurală. Asociația Comunelor din România a ridicat, separat, probleme privind autonomia locală, finanțarea și consultarea administrațiilor locale.
„Baronii locali” și miza puterii
Există apoi dimensiunea despre care politica românească vorbește rareori fără eufemisme. Vorbim de „baronii locali”. Mecanismul instituțional este simplu, iar fiecare entitate administrativă înseamnă un primar, consilieri, funcții administrative, bugete și influență în organizațiile politice locale. Reducerea numărului de primării înseamnă automat și reducerea numărului acestor poziții. Este un stimulent structural pentru opoziția față de orice reformă care modifică actuala distribuție a puterii locale. Și practic devine o piedică în calea feudalismului politic care împânzește românia.
Aici comparația cu Republica Moldova devine utilă tocmai prin limitele ei. Chișinăul arată cât de repede pot apărea dispute atunci când stimulentele financiare, termenele și consultarea comunităților nu sunt percepute la fel de toate părțile. România arată cât de greu este să modifici o arhitectură administrativă peste care s-au suprapus interese politice, identități locale și dependențe bugetare.
Datele despre fragmentare și capacitatea administrativă indică o problemă reală care nu dispare prin amânare. Experiența Moldovei oferă însă mai degrabă un studiu de caz în desfășurare decât un șablon gata de copiat. Fără răspunsuri clare privind finanțarea, reprezentarea și serviciile publice, simpla reducere a numărului de primării poate fi confundată cu eficientizarea, deși cele două nu sunt sinonime.
Întrebarea centrală rămâne dacă o nouă hartă administrativă produce servicii mai bune și instituții mai capabile, nu doar mai puține primării.
dar maia sandu ce spune?