Licu, la înghesuială. Altă palmă după ceafă

Grupul civic Reset Iași cere Secției de procurori a CSM să avizeze negativ propunerea de numire a lui Bogdan Licu pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general, arătând controversele care îl înconjoară pe procuror.

„În contextul audierilor din CSM anunțate pentru săptămâna viitoare, Reset adresează Secției de procurori a acestei instituții o scrisoare prin care solicită să avizeze #negativ propunerea de numire a dlui Bogdan Licu pentru postul de prim-adjunct al Procurorului General.

– Bogdan Licu este implicat într-un caz de #plagiat privind lucrarea sa de doctorat, a cărui anchetă a blocat-o prin diferite tertipuri, iar după apariția scandalului a cerut retragerea titlului de doctor și a recunoscut că nu a fost „suficient pregătit”. De asemenea, dl Licu este acuzat că a plagiat un articol publicat într-o carte și a plagiat și în proiectul managerial cu care a candidat la funcția de prim-adjunct al Procurorului General în 2013, conform investigațiilor jurnalistei Emilia Sercan.

– Dacă nu era de ajuns, sau poate în strânsă legătură cu cele de mai sus, dlui Licu pare să nu-i fi plăcut prea mult școala: a obținut nota 5 la examenul de licență la Drept penal și nota 6 la Drept civil, iar la examenul de Bacalaureat a obținut nota 5 la Limba română.

– În cazul adopției Sorinei, după o îndelungă controversă cu autoritățile române, dl Licu a intervenit ca fata să nu plece din România, însă instanța i-a respins solicitarea.

– Cazul Caracal, pe care dl Licu l-a gestionat din funcția de Procuror General interimar, a relevat grave lacune și semne de întrebare atât în ceea ce privește desfășurarea anchetei, cât și modul de comunicare.

Societatea are mari așteptări din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței Justiției, dar și de promotor al integrității și profesionalismului în derularea actului de justiție.”, spune organizația.

Bogdan Licu este propus pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general de către ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. Nota 5 la fabrica de diplome echivalează cu nota 1 la Facultatea de Drept. În concluzie putea să fie Procuror General al României și instalatorul blocului sau gunoierul. Tot aia era. Se făcea că lucrează ca în cazul Caracal sau în dosarul Țăndărei sau în dosarul Revoluției.

  2. Din Ispravile grupului civic(Societatea Civila nu sta degeaba):
    „Grupul civic Reset Iaşi a formulat un denunţ împotriva lui Raed Arafat în cazul Colectiv”(25.10.2019)
    „Grupul civic Reset din Iaşi a formulat, luni, un denunţ penal împotriva primarului comunei ieşene Mogoşeşti-Siret, Damian Butnariu, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete minore chiar în sediul primăriei(20 ian 2020)
    „Reset Iasi cere cercetarea disciplinara a lui Tudorel Toader: Cand era ministru dadea interviuri Antenei 3 din biroul de rector”(4 feb 2020)
    Civic Reset, către Orban: Scoateți calul troian Tudorel Toader din Comisia de la Veneția(15.11.2019)

  3. Păpuşaru’ a hotărât: tu acolo, el aici,
    Lăsaţi liberi hoţii mari, arestaţi hoţii cei mici.
    Puneţi şefi oameni pătaţi, şantajabili mai ales.
    Fac ce trebuie, când vrem și putem să-i schimbăm des.
    Nu-ndrăznesc să zică „nu”!
    Iar de zic, le-arăți un pic coada mâții din dulap
    Și-ai să vezi cum tac chitic!

    Fiţi atenţi la procurori, căutaţi veleitari,
    Caractere de nimic, oameni mici ce se vor mari.
    N-am nevoie de deştepţi! Mediocri, cât mai mulţi!
    Proştii care-i promovăm sunt mai buni decât cei culţi.
    Ei nu-ntreabă, nu gândesc, fac ce vrem și e de-ajuns!
    N-are sens să-i bănuiesc c-ar avea vreun gând ascuns…

  4. Nu inteleg de ce acest Grup civic Reset Iasi cere ca Sectie de procurori CSM sa dea aviz negativ,in conditiile in
    care se doreste promovarea magistratilor cu probleme si care pot apoi fi controlati.(fiind numit politic e foarte
    clar).Mai Dnilor de la Reset dar de ce nu ati sarit in sus cand sau facut abuzuri(Dna judecator Barsan,Judecator CCR Toni Grebla,Procuror General Tiberiu Nitu scos din joc ptr ai face loc tortionarului Augustin Lazar,etc ACHITATI).

  5. Hopa,vad ca toti cer,dar nu au dat nimic!Nu ca licu ar fi ombilicu’,da’,zic si eu,daca e curat tembelism sa-l puna pe danilet,sa fie spitalu’de nebuni,ca justitie nu,a sucombat in Romania demult!Unii se fac ca-i prind,altii ca fac rechizitoriu,altii se fac ca judeca,si-s liberi ca pasarea cerului,o suspendarica,numai gainariile fiind condamnate!Ce concluzie reiese?Plapuma e prea mare,pregatire profesionala lipsa si vendete politice,da’coruptia isi vede linistita de „lucrul bine facut”!Cine sa-i mai ia?Mamulea si aia cu coasa,iar „preaplinu'”risipit!

  6. Uau, dacă alea de mai sus au fost notele de la facultate ale lui Licu și chiar are probleme cu plagiatul, atunci este omul „perfect” pentru a ocupa postul. Prost pregătit, dar regește plătit și, posibil, șantajabil, Licu va răspunde mereu la comenzi.
    De oameni de această teapă au nevoie actualii guvernanți. Și-atunci de ce mai bat cu cărămida-n piept că sunt mai buni decît cei
    de la PSD? Toți o apă și-un pământ…

  7. Pentru partidul cacaniu este bun! Pai Licu asta nu a sabotat numirea lui Florea la SIIJ in CSM? Prin „munca” lui de sabotor si-a dat examenul! Noroc ca sluga lui Macovei nu mai este ministru!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.