Lider al minerilor: „La minister m-au amenințat, că la pușcărie…”

Sute de angajaţi de la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au întrerupt lucrul și marți, cerând în continuare majorarea salariilor. Cinci persoane au intrat în greva foamei.

Sute de angajați ai Carierei Lupoaia, din cadrul CEO, au continuat, marți, protestele declanşate vineri la Jilţ Nord şi Jilţ Sud.

„Am fost la minister (Ministerul Energiei – nr.). M-am certat cu ei, m-au amenințat, că la pușcărie, că eu am cerut 100% și am instigat oamenii. La Lupoaia nu au intrat la lucru, le-am spus care e situația, ce am obținut, nu sunt mulțumiți, oamenii vor concret, 45%, să fie document în care să își asume toți. Altfel nu vor. Eu, Bunoaica, le-am spus <domnilor, e o problemă că suntem în ilegalitate>, nu este greva mea, este un gest spontan. De la Lupoaia nimeni nu a intrat la lucru. Am înțeles că și la Roșiuța. Decizia e a lor. Nici eu nu pot să spun să oprească munca. Oamenii nu mai acceptă”, a declarat, pentru Mediafax, Nicu Bunoaica, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, care face parte din Federaţia Energetica.

Manu Tomescu, vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari, din Termocentala Rovinari, a intrat, marți, în greva foamei, solicitând, pe lângă majorarea salariilor, ca angajații care au protestat să nu fie sancționați.

Mai mult, acesta solicită ca ministrul Energiei, Anton Anton și prim-ministrul Viorica Dănilă să vină în fața sediului CEO, unde protestează.

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a declarat, marți, pentru agenția de presă că vor fi purtate, din nou, discuții cu liderii de sindicat, de această dată la sediul companiei, din Târgu-Jiu.

„Ne întâlnim din nou, în această dimineață, cu partenerii sociali. Noi aseară, când ne-am întors de la București, am avut o altă ședință, la 12.00 noaptea, cu toți directorii de cariere și directorii de termocentrale. Vom avea din nou întâlnire la ora 12.00, astfel încât să încercăm să dezamorsăm acest lucru pentru că este foarte important pentru activitatea Complexului Energetic Oltenia. Am înțeles că ar fi în greva foamei Manu Tomescu, acum am trimis directorul de resurse umane să vorbească și să îl aducă să vorbesc cu el, să înțeleg și eu care este motivul, că nu știu care este motivul”, a spus Sorin Boza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Ar fi fost interesant sa ni
    se spuna si noua ce salarii
    au in prezent minerii din Oltenia coroborate cu condi-
    tiile de munca. Posibil ca
    solicitarile lor sa fie in-
    dreptatite.

    • Nu au așa grele ca procurorii de aici și salariile de zeci de ori mai mici ca ale procurorilor.

    • Guvernul a stabilit o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie care va ajunge în conturile ANRE.
      Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ceruse instituirea unei taxe de 20 de ori mai mică, adică de 0,1%, iar acum nu știe pentru ce se folosească zecile de Milioane dEuro care îi vor intra în cont.
      Doar de la CE Oltenia îi vor intra în conturi circa 60 de milioane Lei. Doar cu acești bani, compania ar fi putut majora fiecăruia din cei 13.000 de angajați salariul cu 400 de lei/lună.

      Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România e cel care a dezvăluit că ANRE ceruse o taxă de 20 de ori mai mică.
      „ANRE publicase deja un Ordin privind contribuţiile pe 2019, în funcţie de necesarul ANRE de resurse financiare, şi rezulta că această contribuţie ar fi trebuit să fie de 0,1% din cifra de afaceri.
      O creştere de 20 de ori pare să depăşească cu mult acest necesar şi am cerut explicaţii.
      În plus, contribuţiile se calculează în funcţie de cifra de afaceri pe anul anterior, însă, dacă se va aplica la cifra de afaceri din 2018, ar însemna că are efecte retroactive. Astfel că am solicitat aplicarea ei pentru cifra de afaceri din 2019″, a precizat Lungu, citat de Agerpres.”
      https://www.pandurul.ro/articol/dezvaluiri-incredibile-legate-de-taxa-de-2-care-la_110304.html

      Explicațiile cerute de Lungu nu au venit. „În ceea ce priveşte contribuţia de 2%, ANRE va publica, în cursul săptămânii viitoare, pe site-ul propriu, un document de discuţie în acest sens”, au transmis oficialii ANRE joia trecută, întrebaţi cum se va aplica această contribuţie şi ce se va întâmpla cu suma colectată.

      „Nu ştim ce ar putea face ANRE cu aceşti bani”, a spus și și Martin Moise, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România

    • Veștile de la Ministerul Energiei nu i-au bucurat deloc pe minerii aflați în grevă. Nicio carieră nu a renunțat la protest pentru că oamenii își doresc ca salariile să le fie dublate sau majorate măcar cu 45%. Nu vor să intre la muncă sub nicio formă până când nu va ajunge în Gorj ministrul Energiei și până când nu le vor fi majorate substanțial salariile.

      În toate carierele din cadrul CE Oltenia s-a extins protestul.
      Chiar dacă oficialii companiei și liderii de sindicat au fost chemați la Ministerul Energiei și au discutat mai bine de o jumătate de zi, căutând soluții care să deblocheze activitatea minieră din Gorj, ortacii nu au fost deloc mulțumiți când au auzit deznodământul.
      „12%? Nu acceptăm așa ceva! Eu am 4 copii. Cum cresc eu 4 copii dintr-un salariu de 20 de milioane de lei(n.r. lei vechi). Domnii directori pot să crească și 9 copii, că ei au salarii de 200 milioane (n.r. lei vechi). Noi înotăm în noroaie și nu interesează pe nimeni de soarta noastră”, a spus un miner de la Roșiuța.

      „Să vină ministrul!”
      https://www.pandurul.ro/articol/minerii-si-mai-revoltati-nu-acceptam-asa-ceva!_110297.html

      „Lucrez de peste 30 de ani în cariera asta. Nu am primit decât 100 de lei majorare la salariu. Păi e normal așa ceva? Să aibă o femeie de serviciu, la primărie, salariu mai mare decât un miner. Muncim în condiții extraordinar de grele. Îl chemăm pe ministrul Anton Anton, să vină aici, să vadă nămoalele, să vadă excavatoarele. Să vadă și el în ce condiții muncesc sclavii din minerit”, s-a revoltat un alt ortac.

  2. „Mai mult, acesta solicită ca ministrul Energiei, Anton Anton și prim-ministrul Viorica Dănilă să vină în fața sediului CEO, unde protestează.”

    Asa, asa, sa mearga Viorica si sa le spuna ce „bine” o duc mandrii romani|
    Dle Bunoaica, spuneti ca v-au „amenintat” ?!
    Deci: Guvernul PSD_ALDE, ala care nu poate dormi de grija romanilor, il AMENINTA pe un lider sindical!
    E bineeeee, putea fi mai rau, sa vina Jandarmii aia super echipati ai dnei Carmen Dan si sa va bata ca la protestul din 10 August!

    Ieri, Minsitrul Energiei Anton Anton(de la ALDE!) NU a avut curajul sa vina la discutii cu Minerii astia!
    Il stiti pe dl Anton Anton, l-ati auzit vreodata deschizand gura, l-ati auzit vreodata spunand ce FACE la Minsiterul Ennergiei?!
    NICIODATA, e un clovn, mai ceva decat Andrusca!
    A trimis la discutii un biet Secretar de Stat, desi Situatia e GRAVA, CE Oltenia asigura 25% din necesarul de Energie electrica al Romaniei!
    Rusine, incompetentilor si lasilor!
    Va e FRICA sa iesiti la discutii cu Minerii, doar la RTV si Antena 3 aveti curajul sa MINTITI o tara intreaga!
    Acesti Mineri au salariul MINIM pe Economie, NU au Vouchere, nici alte Bbeneficii, cum au bugetarii Vioricai, aia care „taie frunza la caini”, majoritatea, cum spunea Orlando Teodorovici, dar nimeni nu se atinge de ei!
    Dle Bunoaica, ati votat cu PSD, banuiesc, „Indrazniti sa credeti” ca PSD va ameninta!!!

  3. Cat e salariul unui miner din acele cariere? Daca tot vorbim in procente, sa comparam cu salariul mediu si cu salariul minim! De ce nu spune liderul grevei spontane? Poate ca cererea lor e indreptatita si ne castiga ca aliati. Adevarul nu trebuie ascuns!

    • Chiar dacă oficialii companiei și liderii de sindicat au fost chemați la Ministerul Energiei și au discutat mai bine de o jumătate de zi, căutând soluții care să deblocheze activitatea minieră din Gorj, ortacii nu au fost deloc mulțumiți când au auzit deznodământul.
      „12%? Nu acceptăm așa ceva! Eu am 4 copii. Cum cresc eu 4 copii dintr-un salariu de 20 de milioane de lei(n.r. lei vechi). Domnii directori pot să crească și 9 copii, că ei au salarii de 200 milioane (n.r. lei vechi). Noi înotăm în noroaie și nu interesează pe nimeni de soarta noastră”, a spus un miner de la Roșiuța.

      „Să vină ministrul!”
      https://www.pandurul.ro/articol/minerii-si-mai-revoltati-nu-acceptam-asa-ceva!_110297.html

      „Lucrez de peste 30 de ani în cariera asta. Nu am primit decât 100 de lei majorare la salariu. Păi e normal așa ceva? Să aibă o femeie de serviciu, la primărie, salariu mai mare decât un miner. Muncim în condiții extraordinar de grele. Îl chemăm pe ministrul Anton Anton, să vină aici, să vadă nămoalele, să vadă excavatoarele. Să vadă și el în ce condiții muncesc sclavii din minerit”, s-a revoltat un alt ortac.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.