Subiectele abordate
- Dezarmarea nucleară
- Drepturile omului
- Reforma ONU
- Războiul din Gaza și conflictul israeliano – palestinian
- Războiul din Ucraina
- Inteligența artificială
- Schimbările climatice
- Dezvoltarea durabilă
- Prevenirea și gestionarea pandemiilor
Totodată, sunt pe agendă și probleme administrative, cum ar fi alegerea unui nou secretar general, fiind ultimul an al lui Antonio Guterres sau bugetul, întrucât Organizația se confruntă cu probleme financiare. ONU depinde de contribuțiile statelor membre, iar deseori, prioritățile politice ale mărilor donatori nasc controverse și intră în coliziune cu finanțarea. De exemplu, Statele Unite sunt unul dintre principalii finanțatori ai sistemului ONU, iar Administrația Trump a criticat în mod repetat nivelul cheltuielilor și modul cum funcționează anumite organisme.
Așadar, reforma ONU va fi intens dezbătută în acest an.
Implicarea statelor. Discursul președintelui României
Cutuma este ca Brazilia să fie statul care deschide dezbaterile, fiindcă în primii ani ai organizației, reprezentantul Braziliei s-a oferit să ia cuvântul când alte delegații au evitat. Mai apoi, în calitate de țară gazdă, Statele Unite vor fi cele care se vor adresa. Liderii prezenți susțin alocuțiuni pentru a face cunoscută poziționarea țarii lor. Și președintele Nicușor Dan va avea un discurs în a doua zi a sesiunii. În paralel, liderii au întâlniri bilaterale.
Până acum, președintele României s-a întâlnit cu: scretarul- General al ONU, António Guterres; Ronald S. Lauder, președintele World Jewish Congress și a participat la cina oferită de Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la ONU, Mike Waltz.
Agenda președintelui mai cuprinde și întâlniri cu investitori, antreprenori români din domeniul Tech, reprezentanți ai comunității românești. Și Mirabela Grădinaru, partenera președintelui, îl însoțește pe șeful statului. Aceasta a participat la dejunul oferit de către Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, pentru Primele Doamne / Domi și la Reuniunea „Arhitectura invizibilă: Construirea unor sisteme digitale sigure pentru copii – Consolidarea standardelor internaționale și a responsabilității comune”, organizată de Prima Doamnă a Republicii Turcia, Emine Erdoğan, împreună cu UNICEF și cu Biroul Reprezentantului Special al Secretarului General ONU pentru Violența Împotriva Copiilor.
Dineul lui Trump
Miercuri, are loc recepția tradițională oferită de Donald Trump și Prima Doamnă a SUA, Melania Trump.
Rolul României
Potrivit Administrației Prezidențiale, mesajul președintelui Dan va pune accent pe reforma ONU și contribuția României la pace, securitate și o ordine bazată pe reguli și norme. Agenda României include teme precum: securitatea maritimă, inteligența artificială, situația din Gaza și probleme legate de securitate și investiții în regiune. Un alt subiect de interes pentru România, care va fi adresat, este războiul din Ucraina și efectele asupra securității regionale și alimentare. Ministra de Externe, Oana Țoiu, participă, de asemenea.
Conflicte și controverse
Rusia – Ucraina
Războiul dintre cele două state este pe agendă. Totuși, Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate, ceea ce înseamnă că are drept de veto, adică poate bloca anumite acțiuni. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, se va adresa Adunării.
Ce spune Zelenski: Momentul unui impuls diplomatic
Președintele Ucrainei a avut o discuție telefonică cu liderul de la Casa Albă și au decis să se întâlnească la New York. Zelenski a adăugat că întâlnirea lor ar putea schimba multe lucruri. „Există un impuls diplomatic”, a spus el. „Există idei privind măsurile de dezamorsare a conflictului și abordarea problemelor fundamentale de securitate – cea energetică, alimentară, protejarea vieților. Colaborăm cu echipa americană și suntem pregătiți să luăm măsuri cu adevărat serioase”, a spus el. Zelenski intenționează să se vadă și cu Emmanuel Macron.
Palestina – Israel
Problema israeliano-palestiniană este una dintre temele care au apărut constant pe agenda ONU. Adunarea Generală discută de zeci de ani statutul teritoriilor palestiniene și conflictul din Orientul Mijlociu. Iar în acest an, situația e din nou pe agenda reuniunii.
O controversă a avut loc în acest context. Statele Unite au refuzat, pentru al doilea an consecutiv, vize pentru președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, și pentru alți oficiali palestinieni are doreau să participe fizic la Adunare. Autoritatea Palestiniană a reacționat și a criticat decizia, iar pentru a permite, într-o formă, participarea președintelui Abbas, Adunarea Generală a aprobat posibilitatea ca el să se adreseze printr-o declarație video înregistrată.
SUA – Iran
Pe de altă parte, în baza obligațiilor de țară gazdă, Statele Unite au permis delegației iraniene să participe la reuniune, în ciuda războiului dintre cele două țări. Delegația va fi mai restrânsă decât anul trecut și va avea restricții cât va fi prezentă, la fel ca în 2025. Deși Statele Unite și Iran nu mențin relații diplomatice oficiale, Republica Islamică are diplomați acreditați la Națiunile Unite, iar asta obligă Washingtonul să le faciliteze intrarea și șederea în țară.
Atribuțiile Adunării Generale a ONU
Adunarea Generală este principalul organism deliberativ, de elaborare a politicilor, reprezentativ al ONU. Toate cele 193 de state membre sunt reprezentate, iar cel mai important principiu este că fiecare stat are câte un vot. Asta diferențiază, de exemplu, Adunarea Generală de Consiliul de Securitate, unde există cinci membri permanenți cu drept de veto, anume Statele Unite, Rusia, China, Franța și Marea Britanie. Adunarea Generală se ocupă de: dezarmare și securitate internațională; probleme economice și
financiare; probleme sociale, umanitare și culturale; probleme administrative și bugetare; probleme juridice; decolonizare. Adunarea discută problemele internaționale din sfera Cartei ONU. Adoptă rezoluții și recomandări, documente privind drepturile omului, dezvoltare, schimbări climatice și alte probleme globale.
Razboiul dintre SUA si Iran este trecut sub tacere ?